Cuceriţi de muzică

Horile lui au fost un bun amba­sador în lume. De Leşe şi de România s-a auzit astfel în cele patru zări.

Horile lui au fost un bun amba­sador în lume. De Leşe şi de România s-a auzit astfel în cele patru zări.

Pardoseala bu­buie, oamenii bat cu picioa­rele în podea. Ce se întîm­plă? Ce nu le-a plăcut? Grigore Leşe se sperie. Solistele lui, de ase­menea. O sală plină, bubuie. Ce-i asta? Să fie oare umi­linţa totală pentru un român ce a încercat să le arate sue­dezilor bucăţele din tradiţia românească? Ei bine... nu! Este o binecuvîntare... Sue­dezii prezenţi la Muzeul Muzicii din Stokholm la recitalul lui Leşe îi arată astfel simpatia deplină şi mulţumirile pentru un spectacol reuşit. Un show ce i-a făcut să uite de protocol. Aplauzele şi bisurile nu mai sînt de ajuns! Muzeul trebuie să se cutremure! Altfel, mulţumirile lor nu vor fi depline. Un spectacol reuşit. Un alt moment de neuitat marca Grigore Leşe!

Directorul Institutului Cultural din Stokholm, Dan Shafran, l-a adus pe Leşe în faţa suedezilor, mîndru popor nordic, cu tradiţii pu­ternice. La Muzeul Muzicii, aceştia au uitat parcă de renumele lor de oameni reci şi s-au abandonat bucuriei de a asculta muzica arhaică românească, muzica prin care se distinge un suflet, cel românesc.

După suedezi a venit rîndul elveţienilor la Berna, a austriecilor la Viena şi a ungurilor la Szeged să se lase cuceriţi de vraja acestui om dăruit cu har şi dor de Dumnezeu, Grigore Leşe.

HOREA CĂLĂ­TOA­RE. Din 1990, interpretul din Ţara Lăpuşului colindă lumea, ducînd cu el horea lui atît de dragă. Vo­cea, repertoriul, concep­ţiile spectacolelor îi asigură, înva­riabil succesul. Din Ame­rica în Japonia, în Mexic, în ţările Europei, Leşe a lăsat în urmă o amintire frumoasă şi un bun renume României. Mare lucru.

Într-o lume care-şi pierde rădăcinile, în plin proces de globalizare, de formare a unui mare Sat, Leşe poate avea succes cu o muzică ar­haică, cu versuri ţărăneşti dintr-un mic colţ de Româ­nie, o ţară cît o provincie din cadrul marilor state ale lu­mii. Cu atît mai importante sînt reuşitele interpretului cu cît acestea sînt de multe ori realizate în spectacole date în ţări cu o bogată cultură proprie, cu un folclor bogat, cu o cultură tradiţio­nală respectată. În Grecia, Spania, Italia, Elve­ţia sau Franţa, Leşe a dus o cunună de simboluri autentice româ­neşti. A arătat că românii au încă un spirit pu­ternic şi că pot crea cîntece unice, de o frumuseţe rară.

CORINDA MEXICANĂ. Suedezii au bătut cu picioarele în podeaua unui muzeu celebru pentru a-şi arăta bucuria. Mexicanii... au cîntat o corindă cu Leşe, de dragul lui şi al muzicii speciale pe care artistul le-a adus-o.

Leşe a fost prezent la Ediţia 2007 a Festivalului Internaţional de Muzică Miguel Bernal Jimenez, din Morelia, statul Michoacan. Această ediţie a fost dedicată Uniunii Europene. Muzica tradiţională a venit din cele două extremităţi ale UE: Peninsula Iberică şi Româ­nia. Invitaţia la acest festival a venit din partea dnei Ma­nuela Vulpe, ambasadoarea României în Mexic. “Pentru prima oară mexicanii pri­veau şi ascultau împietriţi cîntecele noastre ancestrale. După o oră de muzică tradi­ţională românească, interpretată în cel mai arhaic stil, s-a aplaudat în picioare şi s-a strigat îndelung «Bravo Rumania!». Muzica româ­nească este necunoscută în Mexic, Grigore Leşe la fel. Dacă au fost cozi nesfîrşite la spectacolul României şi două săli au rămas pe dinafară este meritul exclusiv al ex­cepţionalei promovări făcute de ambasadorul Manuela Vulpe. Faptul că s-au scris cele mai multe cronici după spectacolul României – toate la superlativ – este meritul lui Leşe şi al grupului care l-a însoţit”, povestea Iulia Gor­neanu, soţia lui Grigore Leşe.

Tot ea poves­teşte un moment amuzant: “Leşe a făcut drumul de la hotel la Conservator pe jos şi, spre surprinderea noastră, locui­torii pitorescului oraş colonial îi zîmbeau, îl salutau. Am înţeles curînd mis­terul: pe stîlpii de pe stră­zile principale ale oraşului flutura un steguleţ cu portretul lui Gri­gore Leşe pe o par­te şi cu dra­pelul României pe cea­laltă parte”.

Prezenţă remarcabilă

Grigore Leşe a prezentat recitaluri în cadrul celor mai importante manifestări cultu­rale de gen precum Festivalul “Vocile Lumii”, Bloomington, Indiana 1995; Festivalul Smithsonian’s Folk Live, Washington 1999; Festivalul Montmartre, Paris 2002; Festivalul “Fest Der Kontinente” 2003; “Celebrările Milenariului Abaţie Sf. Nil 1004-2004” Roma 2003, “Zilele Culturii Române la Madrid” 2004; Olimpiada Culturală de la Atena 2004, Expoziţia ­Mon­di­ală de la Aichi, Japonia 2005, Festivalul ţărilor Europei de Est, Montreal 2005, ­Festivalul CULTRASCAPES 2007, Basel, Elveţia.

Cucerirea unei culturi străvechi prin glasul lemnului

Spectacolul realizat de Leşe în Mexic a produs senzaţie. Flacăra bucuriei nu s-a stins la terminarea spectacolului, ea a continuat şi zilele următoare prin cronicile apărute în diverse ziare. “România a venit cu spectacolul «Obîrşii», prezentînd unul dintre cele mai bune spectacole ale festivalului. Încă de dinainte ca artiştii să intre în scenă, sala a fost cuprinsă de o respiraţie mitică. Au intrat în scenă Grigore Leşe, Doina Lavric, Lorena Nechifor, Teodora Şerban şi Zamfira Mureşan, care au impresionat prin interpretare, aducînd în scenă o muzică ritualică, purificatoare, a cărei dimensiune sacrală este evidentă. Din cînd în cînd, se deplasau lent, cu paşi măsuraţi, ca într-o procesiune a liniştii. Instrumentele cu ajutorul cărora s-a creat atmosfera au fost fluierul, cavalul, tilinca, instrumente de vînt,  precum şi doba şi toaca, ambele de percuţie. Astfel, muzicianul român şi vocile feminine care l-au însoţit au indus sala într-un fel de vis în care acea linie mişcătoare dintre existenţă şi postexistenţă a dispărut.”

Omar Arriaga Garces

Cîntece de ceremonial
“Grigore Leşe a adus prin spectacolul Obîrşii în capitala Statului Mexican Michoacan o adevărată ceremonie de purificare, prezentînd cîntece pastorale din cultura tradiţională română, cîntece din ceremonialul de naştere, nuntă şi înmormîntare, precum şi colinde precreştine. (...) În finalul spectacolului, Grigore Leşe a cerut publicului mexican aproape imposibilul: să cînte cu el refrenul unui colind în atît de dificila limbă romînă. Şi publicul i-a răspuns.”

Erick Alba