x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

8 decembrie 2008 – Vieru, ultima oară printre ieşeni

0
Autor: Cristinel C. Popa 16 Feb 2009 - 00:00

Grigore Vieru, la ultima lansare de carte la Iaşi. A fost ultima vizită la Iaşi a poetului în oraşul teiului eminescian şi al plopilor fără soţ. Întâmplător sau nu, la 8 decembrie 2008, Grigore Vieru s-a aflat în locul care poartă amprenta poetului naţional Mihai Eminescu. Însoţit de academicianul Mihai Cimpoi, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, alături de oameni de cultură ai Iaşiului, a participat la lansarea în capitala Moldovei a ultimei sale cărţi, "Taina care mă apără", festivitate care s-a desfăşurat în Sala de şedinţe a Consiliului Local.



A fost prezent alături de oamenii de cultură ieşeni şi viceprimarul Romeo Olteanu, dar mai ales foarte mulţi admiratori ai poezii sale. Cu un aer trist, palid, Grigore Vieru a acordat autografe şi s-a bucurat cu cititorii povestind cu oarecare gravitate în glas amintiri din copilărie, parcă simţindu-şi sfârşitul apropiindu-se. De altfel, ultima sa carte, "Taina care mă apără", având supratitlul "Opera poetică", este un volum cu 750 de pagini, ce cuprinde creaţiile sale importante din ultimii 50 de ani. El a fost însoţit la Iaşi de preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, academicianul Mihai Cimpoi. Păşea timid pe holurile încărcate de istorie ale Palatului Roznovanu, simţindu-se parcă un pic stingherit de prezenţa oamenilor. A stat la prezidiu între poeţii ieşeni, a povestit, a recitat poezii, s-a disculpat, iar la final a acordat autografe. Cu glasul stins şi-a luat "la revedere!" (era pentru ultima oară! – n. red) de la Iaşiul drag, oraşul acoperit de umbra poetului naţional Mihai Eminescu, însufleţit de apropierea cu Moldova natală de peste Prut. Autorul articolului de faţă a primit cadou ultima sa carte. Nerăbdător, a aşteptat un autograf, care însă n-a mai venit. Presat de alte treburi reportericeşti, a plecat fără să mai aştepte ca rândul la autografe să se subţieze, lucru pe care îl va regreta întotdeauna. Şi lui, asemenea tuturor, i s-a părut că, o dată cu Grigore Vieru, a dispărut o parte din lume. Citiţi în cele ce urmează cuvântul expus de poet după ce confraţii săi, academicianul Mihai Cimpoi şi poetul ieşean Daniel Corbu, din partea Editurii Princeps Edit, la care i-a apărut în 2008 ultima carte, au vorbit şi ei..

"Generaţia mea este cea mai tragică generaţie de români basarabeni"

"Am avut o copilărie şi o adolescenţşă tragică, copilăria mea, care este şi copilăria generaţiei mele, şi nu numai a generaţiei mele, ci şi a părinţilor mei, m-a acoperit de frica ce n-a ieşit nici azi din mine, frica de puterea sovietică, o frică teribilă de Stalin. Eram copil şi îmi amintesc: casa mea era cu ferestrele spre Prut şi cu spatele la drum. Şi pe unul dintre pereţi, care era cu faţa la drum, puterea de atunci lipea nişte lozinci lungi pe care scria "Trăiască puterea sovietelor, trăiască Iosif Visarionovici Stalin!". Pe atunci el încă trăia, până şi maică-mii îi era frică să scoată acele lozinci. De Paşte, îmi amintesc că totul se primenea, se văruia peste tot, şi acasă se dădea cu var, poarta, casa şi maică-mea se temea, chiar se ferea să văruiască peretele cu faţa spre drum cu acele lozinci ale puterii sovietelor, acele lozinci odioase înscrise pe casa noastră. Nu uitaţi că acele lozinci, şi mai grav, s-au lipit şi de creierii şi inimile unora dintre românii basarabeni. De aceea, şi nu numai, generaţia mea este cea mai tragică generaţie de români basarabeni. Îmi mai amintesc de vremea când a trecut Armata Roşie prin sat la noi...

La şcoală, în fiecare zi învăţătorul ne spunea că cel mai mare duşman al nostru este românul şi în orice clipă poate trece Prutul de partea cealaltă să ne cotropească, şi eu credeam, era lucru sfânt cuvântul învăţătorului şi stăteam cu ochii intoxicaţi de aceste sloganuri, încă nu cunoşteam nimic despre istoria adevărată, nu auzisem de Eminescu. Toate cărţile şi manualele erau pline cu jandarmii români care ne insultă, ne umilesc, şi o perioadă am crezut, copil fiind, acest lucru. Spuneau că pot trece spionii români , până când au început să sosească "spionii români" în persoana lui Tudor Gheorghe, Sofia Vicoveanca, scriitorii noştri dragi. Şi i-am primit pe toţi cu lacrimi în ochi. Iată pe scurt tragedia neamului meu. ..Am ajuns unde am ajuns încet, un poet, dar spun, ca şi altă dată, nu sunt decât o lacrimă de-a lui Eminescu. Este importantă şi lacrima unui poet. Am scris şi poeme publicistice, care nu mă reprezintă, eu nu am chemare...Unii critici m-au luat la rost, dar recunosc am scris şi două poezioare dedicate lui Lenin. Eu am creat un abecedar, <<Albinuţa>>, domnul academician Mihai Cimpoi ştie foarte bine, cu care au crescut câteva generaţii. Atunci când a trebuit editat, mi s-a spus: <<Unde ai văzut tu abecedar în tot spaţiul Uniunii Sovietice fără pozeie dedicată lui Lenin?>> Şi aşa s-au născut acele poezii. E scuzabil pentru acele vremuri, pentru că noi n-am avut bunici în Basarabia de atunci, bunicul nostru era Lenin. Prima mea carte a apărut în 1968 cu poeme dedicate lui Blaga, lui Arghezi, lui Brăncuşi, lui Enescu, lui Sorescu, lui Labiş...".  

A visat să ajungă în România
La final, poetul Grigore Vieru a spus, în faţa celor adunaţi la Palatul Roznovanu din Iaşi, că "unii români din Basarabia sunt mai români decât românii din stânga Prutului, întrucât unii dintre aceştia din urmă îşi bat joc de Eminescu şi de istorie". El a mărturist că, în timp ce unii au vrut să ajungă în Cosmos, el a visat o viaţă întreagă să treacă Prutul, pentru a ajunge în România: "Abia în anul 1973 am reuşit acest lucru, strecurându-mă într-o delegaţie de scriitori".
Citeşte mai multe despre:   romani ,   grigore vieru

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de