x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Bădia şi Podul de lacrimi şi flori

0
Autor: Costin Anghel 16 Feb 2009 - 00:00

Prietenilor le vine greu să vorbească despre Grigore Vieru la trecut. El care pentru toţi era un frate mai mare, Bădia Grigore.



În el ardeau rugile pentru mame, ardea patriotismul, se mistuiau gân­duri alese despre neamul lui cel românesc. Prietenii îl căutau mereu, încercau să-l protejeze, să-i întreţină flacăra ideilor. Din orice domeniu ar fi fost prietenii lui Grigore Vieru, primeau şi ei jăratic din cuptorul inimii lui.

Fratele mai mare. Matei Vintilă se consideră fratele mai mic al lui Grigore Vieru. Poetul îl numea "frate", iar inginerul Vintilă îl numea cu sfială "Bădia". Celui considerat frate mai mare, Vintilă i-a dăruit un apartament! De ce? "Am avut posibilitatea. Aveam firma mea. El peste tot spunea de gestul pe care l-am făcut. Eu nu aş fi vrut să spună. Bădia se simţea onorat. Am încercat să fac un gest, ca frate mai mic, cu posibilităţi, pentru fratele mai mare, pentru un mare om de cultură. Pentru unul dintre marii români ai neamului. Dumneavoastră poate l-aţi cunoscut pe Grigore Vieru cel de pe scenă, eu l-am cunoscut şi pe Grigore cel apropiat, ca om, ca tată, ca frate." 

"Fratele cel mic" era uimit de numărul atât de mare al poeziilor în care Grigore Vieru cânta mama. L-a întrebat de ce scrie atât de mult despre mamă. Răspunsul este unul care nu mai lasă loc de interpretări. "Frate Matei, să-ţi povestesc despre mama şi apoi o să-mi dai dreptate. La 11 ani, mamei i-a murit mama. Ea a rămas mamă pentru fraţii ei mai mici. Mai avea trei. La 16 ani s-a căsătorit. Soţul ei avea nişte fraţi mai mici. Deci a devenit mamă şi pentru cumnaţii ei. La 20 de ani a rămas văduvă. Aveam atunci 5 luni şi două surori mai mari. Mama era şi tată şi mamă pentru toţi. S-a recăsătorit şi, în al doilea  război mondial, după un an sau doi, şi-a pierdut şi al doilea soţ şi a rămas iar văduvă. O femeie atât de necăjită de când s-a născut şi până a murit şi care s-a chinuit în perioada aia de foamete '46-'50, în Basarabia, să mă crească pe mine şi pe surorile mele, e mai mult decât îţi poţi închipui." Răspunsul poetului l-a lăsat fără replică pe frate. "Eu atunci mi-am dat seama de toată forţa poeziilor lui. Practic, nici un poet român nu a reuşit să cânte atât de mult şi atât de apăsat elementul mamă, în versuri."

MARE PATRIOT. Ilie Cristescu, de la Liga Culturală a Românilor de Pretutindeni, a fost un alt prieten apropiat al regretatului Grigore Vieru. Cristescu spune despre poet: "Era partizanul şi tribunul ideii de unitate, de românitate, de dor de Eminescu. Cu el am făcut primul Pod de Flori, care ne-a fost de mare folos şi ne-a dat o stare aparte. Eram amândoi vicepreşedinţi la Ligă. Podul de Flori a fost o stare de spirit. O stare de suflet. O rupere a cercurilor, o eliberare. Grigore spunea: «Mă simt descătuşat, parcă aerat. Parcă nu-mi vine să cred că eu, care am sperat să trec Prutul ca să merg la Dunăre, am reuşit!»".

Pentru Ilie Cristescu, Grigore Vieru era un mare patriot, un om de neam! "Dorinţa lui cea mai mare era împreunarea, îngemănarea, Unirea. Chiar spunea: «Să ne îngemănăm odată, să cântăm odată toţi la un loc. Să ne simţim cum s-au simţit ai noştri strămoşi! Trebuie să arătăm lumii că avem aceeaşi limbă, limba lui Eminescu!». Spunea că trebuie să scoată răul din noi, să dovedim răul, să-i dovedim pe răii dintre noi, pe cei care nu ne lasă să ne unim".

DOR. "L-am iubit aşa de mult pe Grigore! Aşteptam vara aceasta ca el să vină la Herculane. El care spunea mereu: «Aşa mă apără munţii ăia... nu ştiu de ce mă apără, dar eu aşa simt. Mă simt un alt om de fiecare dată când vin la tine! Am senzaţia că acolo, la tine, mă întâlnesc cu ţara!». Avea el însufleţirea asta. Sunt convins că totuşi Grigore va veni la Herculane şi va sta pe malul Cernei, gândindu-se la cuvintele pe care le-ar mai fi putut rostogoli în noi..."
Citeşte mai multe despre:   grigore,   grigore vieru

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de