x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Deschidea inimi

0
Autor: Mihai Stirbu 16 Feb 2009 - 00:00

Rapsodul Tudor Gheorghe po­ves­teşte despre timpurile cenu­şii în care prietenul bun din Basarabia, Gri­gore Vieru, împăr­ţea bucate.



Sunt puţini poe­ţii care nu "con­fec­ţio­nea­ză" versu­ri. "Ver­surile veneau la Gri­gore Vieru dintr-o stare poeti­că firească. Scria dintr-o spontaneitate interioară extraordinară. El este unul dintre cei mai mari poeţi pe care i-a dat limba română", spune Tudor Gheorghe. Maestrul crede că ar trebui o mai mare aplecare către simpli­tatea poeziei pe care o propune Vieru, "o poezie neelaborată deloc stilistic, o poezie care ţâşneşte direct din inimă, o poezie care vine din har".

Prima dată s-a întâlnit cu poezia sa graţie lui Mircea Radu Iacoban, pe atunci preşedinte al Uniunii Scriitorilor, filiala Iaşi, care a scos o plachetă de versuri ce se chema "Steaua de vineri". A rămas absolut impresionat de frumuseţea şi de simplitatea poeziei lui.

Mai târziu a primit poeziile lui prin intermediul lui Ioan Alexandru, care îl întâlnise pe Grigore Vieru la Moscova. Erau scrise cu alfabet chirilic. "Mi se părea atât de straniu să citesc cuvintele dor, mamă, ţară, strămoş cu litere chirilice. Vizual nu se potrivea cu ceea ce simţea inima. Era un lucru pe dos."

O SALVARE. Grigore Vieru îl auzise pe Tudor Gheor­ghe la radio. "Interpretam în spectacole cântece pe versurile lui. La noi nu prea era voie să cânţi poeţi din Basarabia, dar o dată, la Sala Radio, am propus «În limba ta ţi-e dor de mamă». Le-am spus celor responsabili că e creaţia unui tânăr poet, nu am spus de unde e. Nu prea ştiau cine e Grigore Vieru. Dacă le spuneam că îl cheamă şi Pavlovici... Când s-a auzit la radio, a rămas profund impresionat şi şi-a dorit să mă cunoască. Basarabenii mă ştiau pentru că ascultau programele româneşti. Vă daţi seama ce impact aveau pentru ei versurile din «Acolo este ţara mea» a lui Ioan Neniţescu? Cântau şi se gândeau la România. A fost hrană pentru sufletele lor înstrăinate, însingurate şi triste."

APARATUL DE RADIO. Prima lor întâlnire a fost prin '86, la Victor Crăciun. "Ne-am întâlnit într-o seară cu Marin Sorescu, cu Ion Alexandru, D.R. Popescu. Ca să vă daţi seama ce suflet avea Gri­gore Vieru - ştia că o ducem rău, că nu avem d-ale gurii şi ne aducea fiecăruia câte două kilograme de făină, un kil de zahăr, ulei, cârnaţi. Venea din sărăcia de Chişinău şi ne aducea nouă aici. Mie mi-a adus şi un aparat de radio rusesc şi zice: «Frate Tudore, ţi-l dau din toată inima. Are o singură calitate - dacă l-ai prins pe postul Europa Liberă şi cade de pe masă, tot acolo rămâne, nu se schimbă»"

Au continuat o prietenie absolut frăţească. "Am fost la el la Chişinău când a făcut 70 de ani. A fost un spectacol extraordinar.

M-am bucurat că era foarte cinstit şi apreciat de cei din jur. Numele lui deschidea inimile tuturor. Tot ce era de sorginte moldovenească la numele lui nu aveau decât să lăcrimeze, să simtă, să se bucure. Erau la picioarele sufletului său. Când mergeam prin satele Basarabiei şi se afla că Grigore Vieru m-a trimis era deja un lucru extraordinar", încheie rapsodul.

 

Aproape de suflet

Cristofor Aldea Teodoro­vici, fiul soţilor dispăruţi acum 16 ani, ne-a mărturi­sit că l-a iubit foarte mult pe Grigore Vieru care era ca un membru al familiei lor. "Cum părinţii mei colaborau foarte mult cu Grigore Vieru, el venea la noi mereu, avea uşile deschise tot timpul. Era mai mult decât un colaborator, era fel de parte a familiei noastre. Pe la 5 ani mi-a dăruit un căţel de pluş pe care îl mai am şi azi, îmi plăcea foarte mult. Acel prim cadou mi l-a definit mie pe nenea Grig.

Cântecele lui le aveam în casă încă de când eu nu eram pe lume, dar când am apărut, ai mei începuseră să mă înveţe din poeziile lui, "Ala, bala, portocala", "Un pitic". Încercam să ştiu cât mai bine acele versuri scrise de Vieru. Îl băteam la cap să-mi facă o piesă pentru bunica mea, iar el mi-a făcut una dedicată mie, se numea «Cristi, Cristinel». Ştiu că tatăl meu a compus o melo­die pe versurile acelea, dar nu mai ştiu acum pe unde este. Mi-a fost foarte aproa­pe de sufet şi l-am iubit pentru totdeauna, era o mare fericire să-l văd în casa noastră când erau în fierberea aceea a compunerii versurilor şi melodiilor lor. Din păcate, după ce au murit părinţii mei, nu ne-am mai văzut atât de des, am avut fiecare multe probleme. Dar am observat că lui îi lipsea geniul  tatălui meu şi colaborarea aceea a lor, care a fost curmată atât de brusc l-a întristat. Am observat în opera sa o stagnare mică în acei ani, care pentru mine este demnă de respect, căci nenea Grig a fost atât de legat de Ion Aldea Teodoro­vici şi au făcut împreună acele cântece atât de dragi neamului românesc".
  • Vitalie Călugăreanu

Citeşte mai multe despre:   vieru,   grigore vieru

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de