Genial şi modest

O dată cu moartea lui Grigore Vieru a căzut o stea de pe bolta poeziei europene, spune îndu­rerat Hajdu Gyözö, redactorul-şef al revistei culturale bilingve româno-maghiare Együtt-Împreună. Soţia sa, actriţa Adám Erzsébet, îl va purta veşnic pe marele poet în suflet.

Hajdu Gyözö a simţit a­ce­laşi sen­timent dureros în 1996, când a plecat dintre noi marele poet şi dramaturg, care i-a fost şi un foarte bun coleg şi prieten, Marin Sorescu.

Când a aflat că inima lui Grigore Vieru a încetat să mai bată parcă l-a lovit un fulger. Ca şi când destinul nemilos ar fi smuls de lângă el un membru drag al fami­liei sale. "Privesc în jur consternat, dezorientat, uluit, cu o tristeţe fără margini, cu o mare durere în inimă. Ar fi atât, doar atât, tot ceea ce numim viaţă? Doar atât oferă soarta unui geniu? Revoltându-mă împotriva legii nemiloase a naturii, întreb cu strigătul de durere al poetului maghiar, orădean, Horváth Imre, decedat şi el cu câţiva ani în urmă: «De ce se mistuie oare, de ce pier cei care răspândesc lumină?»"

CURAJ. Grigore Vieru a fost un poet exemplar al spiritualităţii europene. "Cel care îi cunoaşte poeziile poate să observe uşor că Grigore Vieru a fost un geniu, un poet important, internaţional. Să îndrăznim să păşim în urma euro­penismului lui Grigore Vieru! Să îndrăznim să afirmăm şi să ne asumăm românismul lui european! Darul extraordinar al litera­turii române contemporane este că Grigore Vieru reprezintă nu numai un mare poet, ci o pildă uriaşă şi un mare caracter. Am ajuns la vârsta de 80 de ani, dar în această lungă peri­oadă nu am întâlnit nici un poet genial atât de modest şi un astfel de susţinător al înţelegerii interumane." Este mândru nu numai că Grigore Vieru a fost fratele său român, ci şi pentru că a făcut parte din colegiul de redacţie al revistei culturale bilingve româno-maghiare Együtt-Împreună, a cărei activitate a sprijinit-o încă de la apariţia ei.

TRISTEŢE. Când ne împărtăşte din amintirile sale, ochii actriţei Adám Erzsébet încă îi lăcrimează. Grigore Vieru i-a fost unul dintre cei mai dragi poeţi. De 25 de ani, de când se cunosc personal, nu a avut nici un recital în limba română din care să fi lipsit poeziile lui. A recitat, cu mare plăcere, mai ales poeziile: "În limba ta", "Mamă, tu eşti" şi "Mama poetului". "Aceste poezii au fost primite cu mare entuziasm şi în cadrul Cenaclului Flacăra. Sunt foarte bucuroasă că am avut ocazia să întreprind un turneu, cu sprijinul lui Adrian Păunescu, şi la Chişinău, unde, în prezenţa poetului Grigore Vieru, am putut să recit poeziile poetului. Ultima dată, cu prilejul  zilei de 1 Decembrie, am recitat la Ateneul Român aceste poezii nemuritoare. Publicul bucu­reştean l-a sărbătorit şi cu acea ocazie pe marele poet contemporan Grigore Vieru".

În biblioteca de acasă păstrează, cu mândrie, discul lui Grigore Vieru, pe care a scris următoarea dedicaţie: "Lui Böbe, cu mult drag şi cu recunoştinţă, Grigore Vieru". "Niciodată nu voi uita serata literară organizată la Palatul Cotroceni, cu ocazia împli­nirii celor 60 de ani ai poetu­lui, unde, la invitaţia preşedintelui României de atunci, Ion Iliescu, au participat multe personalităţi ale vieţii culturale şi artistice din Capitală, când şi eu am avut posibilitatea să prezint un minirecital din versurile lui Grigore Vieru.

Pentru mine, Grigore Vieru numai din punct de vedere fizic a plecat definitiv dintre noi, pentru că până când eu voi trăi şi voi avea posibilitatea să recit şi în limba română, el va fi mereu lângă mine, căci voi recita poeziile lui! De aceea, nici nu îmi iau rămas bun defini­tiv de la el, pentru că va rămâne veşnic în sufletul meu!", încheie actriţa.

Contemporan cu el

Grigore Vieru este fiecare pia­tră pe care a călcat, este fie­care floare ce a răsărit, este lacrima şi durerea neamului nostru, este zâmbetul şi fericirea fiecărui român mol­do­vean care acum trăieşte în România şi care a avut nemă­surata mândrie şi marele noroc de a fi contemporan cu el, este însăşi Basarabia. Pentru toată viaţa mea de acum încolo am să asociez cuvântul "maestru" cu Grigore Vieru.

• Nicolae Caragia

Nea Grigore era pâinea lui Dumnezeu

Doamne, când aud sunând telefonul, gândul mă duce mereu la el. Venea la Bucureşti de la Chi­şinău şi primul lucru pe care-l făcea mă suna. Zicea: "Vino, Nicolae, să mă iei la tine, sunt acasă". Acasă pentru el era România, îi plăcea să bea o mică palincuţă din Ardeal şi să mănân­ce fasolea pe care i-o pregăteam eu ori de câte ori venea la mine. Apoi povesteam ore întregi, ca şi când nu ne văzusem de ani buni, deşi uneori nu trecea decât o lună, eu îi spuneam tot ce fac, el voia să asculte muzică, îl inspira şi-mi propunea pe loc câte un text. Alteori se ducea acasă şi în miez de noapte mă suna şi-mi zicea: "Notează, uite ce-am scris". Mă punea să repet după el, să fie sigur că am notat aşa cum mi-a dictat prin telefon. "Nea Grigore", aşa cum îi spuneam eu, a fost pâinea lui Dumnezeu, un om deosebit de bun, de blând, de cald, de sensibil, era un om vesel şi glumeţ, spuneam bancuri împreună, râdea în hohote. Era foarte darnic, corect şi cinstit. Nu se plângea de nimic, dar atunci când avea ceva pe suflet spunea "Lasă, au să-şi dea seama că au greşit" şi îşi vor cere scuze. Se împăca mereu cu gândul că, dacă cineva l-a supărat, n-a făcut-o voit, ci a greşit, iar el l-a iertat imediat.

• Nicolae Caragia

A fost "tatăl meu"

A fost mai mult decât un poet, el a fost chiar "tatăl meu", căci, a ţinut locul tatălui meu pe care l-am pierdut, copil fiind. A fost omul care m-a învăţat, care m-a sfătuit, m-a încurajat şi susţinut în permanenţă în cariera mea de compozitor, cât şi în viaţa mea personală.

• Nicolae Caragia