x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Limba română

1
Autor: Anca Alexe 16 Feb 2009 - 00:00

Pentru Alexandru Mironov, Grigore Vieru a însemnat mult. L-a iubit şi l-a simţit aproape...



Scriitorul Alexandru Mironov este unul dintre cei opt sute de mii de români ba­sarabeni care în timpul celor două refugii au plecat din calea Armatei Roşii. "Urma­şii? Sunt două milioane şi jumătate de români basa­rabeni. Aşadar, în acea perioadă, apariţia poeziei lui Grigore Vieru a însemnat aer proaspăt. L-am urmărit şi am avut norocul ca după Revo­luţie să mă întâlnesc cu el acasă la marele Adrian Păunescu. Un om discret, timid, care avea darul de a-şi cânta versurile. Un om care a crezut că podul va cădea şi se va transforma într-o Românie mare. Nu a apucat să vadă asta... ", mărturiseşte Alexandru Mironov.

RECUNOAŞTERE. Popular în Basarabia, şi nu numai, Grigore Vieru avea o extraordinară capacitate de a striga foarte tare vorbind încet. "Pe el îl citea toată lumea din Basarabia, continuă poetul, şi ar fi meritat o recunoaştere mai largă, ceea ce este foarte greu de obţinut în România. Nu era la modă, nu era de bonton să te uiţi la ce fac basarabenii, şi mulţi nu au apucat să intre în panteonul din inima românilor. Adrian Păunescu a luptat cel mai mult pentru asta..."

APROAPE. A cântat luna, soarele, natura, ţara, apa.. Alexandru Mironov a apreciat întotdeauna poezia lui, fantasticul simţ de fami­lie, felul în care şi-a cântat de fiecare dată mama: "Versurile lui aparent subţiri. Abia în clipa în care l-am cunoscut mi-am dat seama că despre El este vorba... pe el îl citisem înainte de 1989. Şi îmi plăcea! Fără să-i fiu prieten încă, i-am fost aproape şi l-am simţit aproape. Grigore, limba română nu are cum să moară! Iar tu ai ajutat limba română!".

"Mi-aş permite însă să-l aşez alături de celebrul poet liric rus Serghei Esenin, asta pentru că am studiat la şcoală literatura rusă şi, poeziile lui Esenin, ca şi cele ale lui Grigore Vieru, au sensibilizat prin frumuseţea pătrunzătoare a temelor abordate: despre dragoste, despre viaţă, despre popor, mama etc."
Nicolae Caragia

Citeşte mai multe despre:   grigore vieru

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de