Lorena Balaci: "Tata era mai aplaudat decât Ceauşescu"

Şi-a dorit măcar un băiat, dar Dumne­zeu i-a dăruit două fete. După ce le-a văzut, nu le-ar mai fi schimbat nici pe o duzină de băieţi. Prinţesele lui Ilie Balaci, cum le alinta când erau mici, Lorena şi Liana, au mâncat fotbalul cu biberonul.

Invidiate de multă lume, fetele recunosc că nu este deloc uşor să porţi un nume celebru, mai ales în perioada copilăriei. "Dincolo de mândria de a-l purta, te obligă foarte mult", au admis ele la unison.


FETELE LUI TATA
Chiar dacă era micuţă atunci când "Prinţul" încă juca fotbal, Lorena a tre­cut prin momente absolut deo­se­bite, pe care nu le va uita niciodată, şi care au făcut-o să înţeleagă că, şi după ce se va căsători, numele Balaci va ră­mâne scris lângă cel al soţului, pe veci. "Problema e, ca şi dacă aş fi in­ven­tat bomba atomică, că lumea ar fi zis că tot meritul lui tata e", ne-a spus Lo­rena.

"Nu ştiu dacă pot să descriu în cuvinte felul în care era tata iubit în Craiova. Eram copil, însă am simţit tot timpul că sunt specială doar pentru că eram fiica lui. Ar fi vrut să fiu băiat, nici nu a crezut că are o fată atunci când l-a sunat bunica de la Maternitate. Tot credea că e o glu­mă, mai ales că eu sunt născută pe 1 aprilie. În aceeaşi zi se născuseră încă şapte bă­ieţi, iar asistentele i-au spus, când a ve­nit să mă vadă, că sunt Albă-ca-Ză­pada. Culmea e că o femeie, care mai avea un băiat acasă, născuse băieţi ge­meni şi l-a implorat pe tata să ia unul dintre ei în schimbul meu. Tata a luat foc şi chiar a repezit-o pe săraca fe­me­ie, care citise într-un ziar cât de mult îşi dorea tata un băiat şi s-a gân­dit că îi face un bine", a povestit fata cea mare a "Prinţului din Bănie".

Amin­tirea care i-a marcat copilăria Lorenei s-a petrecut prin 1982, când Universitatea câştigase campionatul: "Aveam 4 ani şi stăteam la etajul 5, într-un bloc care avea o parcare mare în faţă. Eram doar cu bunica acasă şi am auzit dintr-o dată o mulţime de glasuri care strigau numele lui tata. Ne-am speriat la început, dar buna şi-a luat inima în dinţi, m-a luat în bra­ţe şi am ieşit în balcon. În acel mo­ment, s-a auzit un urlet de bucurie, oa­menii aceia au vrut să ne asigure de dragos­tea şi de respectul lor. În acele vremuri, tata era mai aclamat decât Ceauşescu."


"MĂ INVIDIAU DOAR PENTRU CĂ MĂ CHEAMĂ BALACI"
Dacă Lorena seamănă fizic cu Ilie, fata cea mică, Liana, moşteneşte doar caracterul marelui fotbalist. Am­biţioa­să, perseverentă şi muncitoare, Lia nu a fost atinsă de microbul fotba­lului, alegând calea tenisului: "Când m-am născut eu, tata deja era antre­nor. Oricum, eu nu am fost prea inte­re­sată de fotbal, decât în ceea ce-i pri­vea pe tata sau pe Eugen, cumnatul meu. Ideea e că numele mi-a adus mari necazuri, pentru că mai toate colegele mele mă urau şi mă întrebau ce caut eu să joc tenis şi nu stau acasă, pe banii lui tata. Nimeni nu a înţeles dorinţa mea de independenţă şi faptul că practic acest sport pentru că îmi place, nu pentru că sunt fata lui tata".

Lorena şi Liana au povestit că Ilie nu le-a bătut niciodată, "dar când ne arunca încruntat o privire cu ochii aceia albaştri şi spunea printre dinţi «Domnişoară!», îngheţam amân­două. Ne-a răsfăţat şi ne-a dat tot ce am vrut, dar nu ne-a lăsat din mână. Când ne-am mutat în Bucureşti, spuneam pe stradă «săru' mâna» la toată lumea, de la mic la mare, că altfel jar mâncam", îşi aminteşte amuzată Lorena.


"PRINŢUL" LUI BALACI
La maturitate e greu să ţi-l închi­pui plângând pe Ilie Balaci. Şi totuşi, în urmă cu zece ani, a plâns ca un copil în vestiarul unei echipe din Siria, pe care o antrena în acel moment. I se născuse primul nepot, "Prinţul" pe care l-a aşteptat 24 de ani.  Din păcate, Hristu are pasiuni total paralele cu fotbalul, astfel că toate speranţele ca un nou Ilie Balaci să apară pe teren stau în Atanas, fiul cel mic al Lorenei şi al lui Eugen Trică, un împătimit al mingii de fotbal.


SOACRĂ, SOACRĂ, POAMĂ... DULCE
Vi-l închipuiţi pe Ilie Balaci la aproape 18 ani mergând pe Strada Caracal din Craiova de mână cu o adolescentă cu codiţe, cu puţin mai mică decât el? Ei bine, aceasta este imagi­nea pe care o vedeau zilnic şi părinţii Danei, cu care a început o prietenie în clasa a IX-a de liceu, iubire care s-a încheiat cu o căsătorie patru ani mai târziu. Nimeni nu le dădea mari şan­se, mai ales că Dana nici nu îl plăcea foarte tare, i se părea urât şi nesuferit, pentru că o trăgea tot timpul de păr.

Şi totuşi, viaţa i-a adus împreună, am­biţia lui Balaci de a se căsători cu cea mai frumoasă fată din liceu fiind pu­ter­nică. Din acel moment a intrat în viaţa sa mama-soacră, care din 1991 i-a stat mereu alături. Ilie i-a spus mamă de la început, iar între ei au existat un respect sincer şi o încrede­re totală. "Nici nu ar fi plecat în străi­nă­tate dacă nu ar fi fost sigur că pot avea grijă de copii în lipsa lui", ne-a spus mama-soacră.

De fapt, Balaci recu­noaş­te că nu există bucă­tar mai priceput decât ea şi că acasă a mâncat cele mai bune mâncăruri. O femeie fru­moasă şi extrem de puternică, mama-soacră a plâns şi a râs alături de Dana şi de Ilie, a redevenit copil o dată cu naşterea nepoţilor, a ştiut să îi răs­fe­ţe pe toţi, dar şi să fie autoritară atunci când momentele o impuneau.

Dedicată întru totul familiei, a deve­nit talismanul lui Ilie şi al lui Eugen Trică, iar în rarele momente când ple­ca de acasă era chemată înapoi, mai ales în cazul în care unul dintre cei doi pierdea un meci. "Nu am ce să-i reproşez lui Ilie, a fost şi este ca şi co­pi­lul meu. Între noi nu există acea re­la­ţie de ginere şi soacră, ci de mamă şi fiu", ne-a spus cea care nu a ratat nici un meci al lui Ilie şi care nu se sfieşte să se comporte în faţa televizorului ca un suporter adevărat.