Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Erau practic nişte profani intr-ale muzicii. Dar, impinşi de dorinţa de a cănta, au trăit o nebunie atăt de frumoasă!
Erau practic nişte profani intr-ale muzicii. Dar, impinşi de dorinţa de a cănta, au trăit o nebunie atăt de frumoasă!
Mai mult decăt acurateţea interpretării, publicul apreciază modul in care treci rampa, ca artist. Adică felul in care iniţiezi legătura cu oamenii, capacitatea de a transmite emoţii. Song-ului i-a reuşit asta mereu. Oare de ce? "Eram mănaţi de plăcerea imensă de a cănta", işi aminteşte Doina Pocorschi. "Asta conta mai mult decăt pregătirea de specialitate. Ne adunaserăm acolo studenţi de la cele mai diverse facultăţi, incepănd cu limbile străine şi pănă la Politehnică. Oanţă m-a auzit pe cănd reprezentam Facultatea de Limbi Slave la Festivalul Studenţesc. I-a plăcut cum cănt şi m-a intrebat dacă nu vreau să fac parte dintr-un grup. I-a adunat pe cei din Song, să-i ascult. Credea că n-o să vreau să evoluez pe scenă alături de mai mulţi tineri. Dar n-am stat pe gănduri. Imi plăcea atăt de mult să cănt, incăt nu conta formula in care făceam asta", işi aminteşte interpreta.
CU HaŢUL PUŢIN MAI LARG. Chiar dacă vremurile erau restrictive, studenţii beneficiau de clemenţă din partea regimului. "Aveam o libertate controlată. Ni se crea senzaţia că facem ce vrem. Mai mult ca sigur că nu se intămpla asta şi că, undeva, cineva veghea asupra noastră. Insă ne simţeam atăt de liberi şi de puternici, incăt nici nu-mi aduc aminte de gustul amar al vreunei oprelişti", continuă Doina Pocorschi.
UN PIC DE NEBUNIE. Avăntul căpătat de grupul Song nu putea fi stăvilit, pentru că "...devenise o nebunie. Noi am lansat moda comuniunii reale cu publicul. Ii transmiteam direct trăirile, emoţiile. Asta provenea din plăcerea extraordinară de a sta unul cu altul, impreună, de a ne bucura de ceea ce facem. Oanţă se contopea cu muzica, prin toţi porii lui răzbătea talentul. Dar sunt oameni talentaţi, unii extrem de talentaţi, şi atăt. El ne transmitea extraordinar mesajele, vibraţia şi ne făcea şi pe noi să transmitem", spune Doina Pocorschi. După repetiţii, membrii grupului Song mergeau să mănănce impreună. Nu erau prea multe opţiuni pe vremea aceea. Ajungeau fie la Athénée Palace, fie la Grădina Icoanei. Aveau intrare gratuită la Bulandra, pentru că jucau in piesa "Răceala", de Marin Sorescu. "Vacanţele ni le petreceam tot impreună, vara la Costineşti, iarna la Braşov. Atunci colindam. Mie mi se părea cam jenant să mergem din uşă-n uşă, aşa că mai lipseam, inventănd tot felul de motive. Din cauza asta mă mai «urechea» Oanţă uneori. Am făcut parte opt ani din Song, apoi m-am căsătorit, au venit copiii, aşa că a trebuit să mă desprind. Insă au fost cei mai frumoşi ani ai vieţii mele", incheie Doina Pocorschi.
NU DOAR BACKGROUND VOCAL
 O seară de marţi, 15 decembrie 1992. Grupul Phoenix susţinea un concert la Sala Palatului. Ethno-rockul promovat de Nicu Covaci &Co. avea un aranjament muzical nou. Printre elementele care au impresionat s-a aflat şi Song-ul lui Ioan Luchian Mihalea. "Rolul corului nu s-a limitat doar la acela de background vocal. A fost a doua «voce» in concert", consemna presa. Extraordinara interpretare,in premieră, a unei prelucrări după "Balada" lui Ciprian Porumbescu a entuziasmat asistenţa, formată in majoritate din adolescenţi.
TERORIZAŢI DE PIRAŢI AI ŞOSELELOR
 O intămplare neplăcută s-a petrecut cu ocazia unui turneu oficial al grupului Minisong la Chişinău. După ce au fost lăsaţi să aştepte mai mult de două ore la graniţă, vameşii din Albiţa au refuzat pur şi simplu accesul grupului in Republica Moldova. Oanţă a fost stupefiat:
"Nu mă aşteptam să se interzică accesul in Basarabia al unui grup de copii inocenţi, cu vărste intre 4 şi 13 ani. Nu ştiu căt este politică şi căt este rea-voinţă in acest refuz. Umiliţi şi nedumeriţi, am făcut in cele din urmă cale intoarsă. După toate necazurile de la vamă, la intoarcere, intre Albiţa şi Huşi, am fost nevoiţi, in două rănduri, să oprim autocarul la «barajul rutier» improvizat de «piraţi ai şoselelor». Aceştia au intins transversal sărme şi cabluri de care erau agăţate crengi. Fiind insă vorba de nişte copii care n-au stărnit interesul tălharilor, aceştia au renunţat să-şi facă apariţia şi ne-au lăsat să ne continuăm drumul. Oricum, de la vamă totul a fost un coşmar, o succesiune de evenimente incredibile", mărturisea cu tristeţe Ioan Luchian Mihalea.
OANŢa, OMUL - ORCHESTRa
"Politehnistul" Gabriel Petcu dezvăluia despre membrii Song-ului: "Suntem foarte populari. Unde ne-am dus şi unde nu ne-am dus! Ne primeau cu zămbete şi ne conduceau cu plănsete!". Ioan Luchian Mihalea spunea: "Acesta nu este un cor, ci un grup de oameni care şi căntă, «intămplător» foarte bine, invăţă, au examene, seminarii şi căte alte griji. Eu sunt omul-orchestră. Incă asta n-ar fi nimic, dar tot eu mă ocup şi de costume, şi să vină toţi la repetiţii, şi de telefoane, şi de sală, şi de scutiri... de tot."
