x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Freamătul mesteacănului

0
Autor: Anca Alexe 17 Mar 2008 - 00:00

Artistul Ion Do­lănescu a uimit foarte multă lu­me prin as­cen­si­unea rapi­dă şi popularitatea pe care a avut-o.

Artistul Ion Do­lănescu a uimit foarte multă lu­me prin as­cen­si­unea rapi­dă şi popularitatea pe care a avut-o.

Poate pu­ţini din­tre cân­tă­reţii ro­mâni au avut o aşa ma­re au­dien­ţă la pu­blic. “Mă gândesc la Ion Cris­to­reanu, care era mai înaintea lui Dolănescu şi care, la fel, din toate spusele co­le­gi­lor era ado­rat. Fugea lumea la con­certe, la spectacole, să-l audă. Este mare lucru când, încă de la bun început, ai aşa un im­pact rapid”, ne spune in­ter­pre­­ta Angelica Stoican. Acesta a fost primul câştig al lui Ion Dolănescu, atunci când a urcat pe scenă cu ansamblul cântecelor sale. S-a bucurat de un timbru vocal deo­se­bit, de o muzicalitate a vocii ex­tra­or­dinară. “Ion Dolănescu este un om plăcut, apro­piat de lu­me, de oameni, conti­nuă An­ge­lica Stoican. Născut în­tr-un sat din jurul ­­Târgoviştei a ­ve­nit cu un cântec aparte de ceea ce fusese până atunci în par­tea regatului, adus de Ion Lui­can. Pentru că în par­tea aceas­ta, începuturile cân­te­cu­lui au fost aduse de ma­re­le Ion Luican, din aceeaşi gene­ra­­­ţie cu Maria Lătăreţu, Ma­ria Tănase. Venirea lui Dolă­nescu a fost surprin­zătoare, s-a ma­nifestat rapid, pentru toţi”.

 

HĂULITELE. Specia­liş­tii nu ştiau cum şi unde să-l încadreze, având o voce mai melodioasă, mai romantică. Ce l-a propulsat aşa rapid în lumea cântecului? “A fost probabil şi acest dialog pe care l-a făcut cu Maria Ciobanu, ei asemănându-se foarte bine în timbrul vocal”, mărtu­ri­seşte artista.

“Un corespondent al timbrului l-a avut chiar prin Maria Cio­ba­nu şi a adus o noutate: hă­u­litele, cântate în duet. Cân­tecul de la ţară, din urma plu­gului, cântat în duet. Sigur că specialiştii nu au fost foarte în­cântaţi atunci, pentru că to­tuşi cântecul popular e interpretat de solişti sau de un grup de lăutari. Cântecul lău­tăresc este ceva, cântecul po­pu­lar, din urma plugului, este alt­ceva. Atunci au câş­tigat amândoi o admiraţie deo­se­bi­tă. L-aş asemui pe Dolă­nescu, prin cântecului lui du­ios, cu freamătul mestea­că­nului, arborele lui Dumne­zeu… el fiind un om credincios, religios, ca şi ai lui din familie, mama sa, mai ales.”

 

DOINELE. “Chiar dacă sunt o generaţie mai în urmă, am cântat poate ani întregi în turnee alături de el… cu Ileana Sărăroiu, Tiberiu Ceia, Ana Pacatiuş. Sunt cele mai frumoase amintiri, pentru că era un coleg deosebit. Nu l-am auzit niciodată să pună potcoave şi să bată cuie în vieţile colegilor sau să scrie ceva ne­po­trivit despre un coleg, ceea ce este un merit deosebit. Un ca­racter frumos, un om dar­nic, cu o mare plecăciune pentru oameni nevoiaşi. Ve­neau la spectacole fel şi fel de oa­meni cu necazuri în preajma noastră. Pe mine mă impresi­ona foarte mult când ve­deam că «maestrul» nu se izolează şi nu crede că în jurul lui nu mai trebuie să mai fie nimeni sau că este prea sus ca să se mai uite la poalele mun­te­lui de unde a plecat. Nu! El a rămas un om foarte timid şi, aşa cum am spus, un caracter frumos, un om cu suflet. Mi-au plăcut cântecele şi repertoriul pe care le-a abordat, foarte variate. În­ce­pând de la doină şi cân­te­cul din urma plugului, cân­te­ce­le de dragoste, de joc. A doi­nit prin vocea lui atât de mu­zicală… a doinit frumos. Îi era foarte uşor să cânte balade, a înregistrat şi romanţe. Nu orice cântăreţ poate aborda acest gen al muzicii”.

 

VERITABIL. De-a lun­­gul timpului a trudit foar­te mult să înveţe lumea să fure, să culeagă, să-şi constru­iască o anume cultură a cân­te­cului, pentru că el a şi creat. “Eu, mergând de multe ori în maşină cu el, povesteşte An­gelica Stoican, cu Ileana Să­ră­roiu şi cu Ana Pacatiuş, îl ve­deam cum crea, cânta în ma­şi­nă timp de 200 de kilometri, cât mergeam noi. Începea, murmura ceva şi răsărea un cântec. De asemenea, vreau să vă spun că foarte mulţi cântăreţi au în spatele lor persoane care le compun textele… ca atare, cred că ceea ce nu este al tău ori nu izvorăşte din tine, nu reprezintă o sursă de culegere din start. Cei care construiesc aceste cântece, plătiţi, nu au favorizat cultura noastră naţională.”

 

COMOARĂ. “De ­ace­ea, generaţia care a început cu Ion Cristoreanu, Ion Lui­can, Lucreţia Ciobanu, Ma­ria Tănase, Ioana Radu, Maria Lă­tăreţu a construit altarul cântecului românesc. Acolo trebuie să fim întotdeauna cu ochii şi cu gândul, iar, dacă ne raportăm la ceea ce ei au fă­cut, este foarte bine. Pe Do­lă­nescu îl încadrez în această lume, a celor care au slujit cu credinţă cân­tecul românesc, fără exa­ge­rare. Ca o concluzie, tot ce a înregistrat Dolă­­nescu este o comoară care merită să fie păstrată şi pusă bine, acolo unde îi este locul”.

 

“Prin anii ’80 a fost invitat de ­dias­pora română din Australia ca să ali­ne do­rul de ţară, prin muzica sa plină de mă­­re­ţie şi trăire româ­nească. Nu­mai după câteva săptă­mâni de stat de­­­parte de ţara lui iu­bită, Ion Dolă­nes­cu spunea că dorul era atât de mare, încât seara lă­crima privind Luna de pe cerul Australiei şi se mângâia zicând că nu peste multe ore aceeaşi Lu­nă va străluci şi deasupra ţării sale sfinte…”

Emil Cărămizaru

 

“Ion Dolănescu a fost şi va rămâne o floare a României, printre puţinii interpreţi ­autentici, pentru că nu sunt mulţi. Dumnezeu ştie ce secret are el şi i-a dat acest frumos ­talent. Prin anii ’90 a început colaborarea. Suntem născuţi în aceeaşi zi: 25 ianuarie”

Nicolae Botgros, dirijor

Un maestru al cântecului

Părintele-profesor Emil Că­ră­mizaru ne-a povestit cum l-a cunoscut pe cel care avea să devină naşul său. “Cu ani în urmă, în Ajun de Crăciun, când zăpada punea balsam argintiu peste Cetatea Bucureştilor, am trăit o zi binecuvântată. Zic binecuvântată, întrucât, prin doi oameni minunaţi, între timp trecuţi la cele veşnice, ma­­rele jurnalist şi cărturar Aris­­tide Buhoiu şi regretata interpretă de muzică populară Ma­ria Bararu, l-am cunoscut pe marele artist şi om Ion Do­lă­nescu. Cântecul său, vocea sa fără pereche, plămădite din lăuntrul cel mai curat al sufletului nostru românesc, au adă­pat şi adapă se­tea de frumuseţe a acestui neam.”

 

Nicăieri nu-i mai bine ca acasă

“Din nenumăratele sale amintiri, povestite de ilustrul nostru artist, una dintre ele m-a emo­ţi­o­nat, într-un chip aparte, dezvăluind frumu­seţea sufletului său de român. Prin anul ’88 a fost invitat de diaspora română din Australia ca să aline dorul de ţară, prin muzica sa plină de măreţie şi trăire românească, a celor care vie­ţuiesc pe acele meleaguri. Numai după câteva săptămâni de stat departe de ţara lui iubită, timp în care fusese rugat insistent să rămână acolo, Ion Dolănescu spunea că dorul era atât de mare, încât seara lăcrima privind Luna de pe cerul Australiei şi se mângâia zicând că nu peste multe ore aceeaşi Lună va străluci şi deasupra ţării sale sfinte… Mi-a mărturisit că, dacă ar fi rămas mai mult de două-trei luni departe de ţa­ra sa, ar fi murit (la propriu) de dorul ei… Ce frumos şi câtă armo­nie patriotică… Privind peste umărul timpului, mă gândesc ce om şi ce artist a plămădit Dumnezeu neamului acesta ro­mâ­nesc, în cântecul căruia se îmbină în chip fe­ricit şi bucuriile, şi tristeţile, şi felurite doruri ale celor care au fost, sunt şi vor mai fi pe pă­mân­tul binecuvântat al ţării lui Ion Dolănescu”.

 

Şi bucurii, şi tristeţi

“Ion Dolănescu şi-a cântat ca nimeni altul şi glia şi neamul, iar despre Basarabia română vorbeşte cântând, ca despre o lacrimă neştearsă pe trupul ţă­rii sale: «Deschide, măicu­ţă, poarta, deschide că-ţi vine fa­ta/Fata ta cea supărată şi de-atâta ani furată.../Mă mai rog la Dumnezeu, când o fi să mor şi eu/Să mă-ngroape în Chişi­nău, că acolo-i dorul greu/În­tre Nistru şi-ntre Prut că acolo-i dorul mut...»“, încheie părintele profesor Emil Cărămizaru.

• Ionuţ Răduică

Citeşte mai multe despre:   dolanescu,   cân

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de