x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editie de colectie Ion Dolănescu A căutat frumosul

A căutat frumosul

de Luminita Ciobanu    |    13 Apr 2009   •   00:00
A căutat frumosul
Sursa foto: /

Între Ion Dolănescu şi Gheorghe Palcu, interpret şi fost realizator de emisiuni folclorice la TVR, s-a conturat la sfârşitul anilor '60 o frumoasă prietenie.



În 1967, Ansamblul Ciocârlia a organizat un concurs pentru cinci posturi de solişti de muzică populară. "Ion Dolănescu şi Gheorghe Mureşan erau militari în termen. S-au prezentat şi ei la concurs. Eu eram student în anul III la Conservator. S-au format patru echipe de concurs care au examinat 380 de candidaţi... Eu am fost la echipa condusă de Aurelia Fătu Răduţu", îşi aminteşte Gheorghe Palcu. Au fost două zile de competiţie, iar din cei 380 de tineri care doreau să devină solişti ai ansamblului Ministerului de Interne, cinci au fost selectaţi a doua zi, în urma probelor finale. "Am rămas eu, Ion Dolănescu, Gheorghe Mureşan, Puşa Poenaru şi Elena Merişoreanu. Dar n-a fost angajat nimeni pentru că posturile au fost trecute undeva, la un serviciu din cadrul Ministerului de Interne", continuă Gheorghe Palcu.

NOUTATE. Ion Dolănescu a venit cu propriul stil pe care l-a impus în cântecul muntenesc. "El a câştigat prin noutatea pe care o aducea în cântecul muntenesc. După Ion Luican şi Dan Moisescu nu mai venise un alt continuator de forţă", adaugă Gheorghe Palcu, apoi face o completare: "Când era parlamentar, m-a rugat să facem un drum până la Alexandria. Avea un fin care avea o crescătorie de pui. Iar la Bucureşti avea şi el păsări, în grădina casei, pentru că avea el o teorie: să aibă o găină pentru supă, ouă proaspete... Şi nu ştiu ce m-a apucat pe mine să-i cânt pe drum un cântec al lui Dan Moisescu! Mi-a cântat o oră numai Dan Moisescu".

Ascensiunea lui Ion Dolănescu în lumea muzicii populare a fost rapidă. "Era solicitat să cânte pe stadioane. L-au solicitat chiar filarmonicile din toată ţara. Mergea el, cu Maria Ciobanu, cu Irina Loghin şi Benone Sinulescu. Ei erau foarte solicitaţi. Puteau fi angajaţi 3-4 zile cu carte de muncă, la un teatru, şi făceau planul pentru o lună, apoi erau liber-profesionişti."

CALITATE. Ion Dolănescu a ştiut întotdeauna cum să ajungă la sufletul publicului, iar piesele pe care le interpreta cuprindeau versuri cu un mesaj. "Ion, zi şi noapte, asculta radioul. Cea mai mare calitate a artistului Ion Dolănescu este cea de creator. Este o calitate ignorată astăzi. În laboratorul lui intim nimeni nu a avut curiozitatea să se uite şi să vadă câte nopţi albe a avut în care a căutat frumosul. Am locuit opt ani lângă el, am fost vecini. Ion era un mare căutător. La el totdeauna masa era pusă şi uşa deschisă. Toate serile lui erau adevărate sărbători. Nu pentru a se bea şi mânca, ci pentru a se cânta. Acolo toată lumea era egală, indiferent de profesie. Era extraordinar de ospitalier. Punea în pahare, la nevoie, avea o vorbă bună pentru fiecare. La un moment dat, lua un pahar de cristal în care bătea uşor cu un cuţit: «Masă mare, stimată adunare!, azi noapte am făcut un nou cântec. Să vi-l cânt». Aşa era Ion Dolănescu. Plin de dăruire", încheie Gheorghe Palcu.

VIAŢĂ ÎNCHINATĂ OAMENILOR

Întâlnirea mea cu artistul Ion Dolănescu a avut loc odată cu debutul meu în Televiziunea Română ca realizator de emisiuni. M-a cucerit la început talentul şi modestia artistului şi foarte repede l-am cunoscut şi pe omul Ion Dolănescu. Ne-au legat nenumărate colaborări pe plan profesional şi sentimente sincere de prietenie bazate pe înţelegere şi respect deopotrivă, poate şi pentru faptul că provenim din aceeaşi categorie socială şi că am avut idealuri comune: de a ne închina întreaga viaţă oamenilor din rândul cărora ne-am ridicat. (Florentina Satmari)

NĂSCUT ÎNTR-O FAMILIE DE OAMENI SIMPLI
Noi, contemporanii lui Ion Dolănescu, nu vom putea vorbi despre el decât la prezent. Poate cei care se nasc acum vor afla de la părinţii lor, ascultându-i glasul din înregistrări sau imagini filmate, că a existat o generaţie de aur în muzica populară, în mijlocul căreia străluceşte o stea, şi vor încerca să desluşească de ce noi l-am numit regele cântecului popular. Ion Dolănescu s-a născut într-o familie de oameni simpli şi a crescut cu bucuriile şi necazurile omului de rând. Mesajul cântecelor sale ne poartă prin toate stările sufleteşti şi ne este transmis cu sinceritate, fără a căuta efecte ieftine, pentru că glasul său, cu un timbru vocal armonic şi cald, dublat de simţirile lui interioare, n-a avut nevoie de efecte ajutătoare. A iubit viaţa, a iubit oamenii, cărora le-a dăruit toată dragostea lui, iar ei i-au întors sentimentele cu aceeaşi dragoste. Sentimentul de ură i-a fost străin. La micile răutăţi, răspundea întotdeauna cu glumiţe nevinovate. La mesele festive, stăteau alături toţi prietenii şi artiştii mari care făceau parte din viaţa lui. (Florentina Satmari)

UN LOC PRINTRE STELE
Ion Dolănescu a cules şi a creat mii de cântece, inspirate din trăirile lui interioare, şi ni le-a lăsat nouă ca moştenire să le desluşim. Vor înţelege, oare, vreodată cei care urmăresc cu orice preţ gloria că un loc printre stele îţi este rezervat numai dacă ai datele necesare şi dacă ştii să alegi drumul drept? Casa lui Ion Dolănescu va trebui să rămână mereu cu uşile deschise, o boemă a artiştilor, acolo unde spiritul lui Ion Dolănescu va dăinui veşnic. (Florentina Satmari, realizator de emisiuni de televiziune)

×
Subiecte în articol: dolanescu