x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Într-o casă cu mulţi fraţi

0
Autor: Daniela Cârlea Şontică 13 Apr 2009 - 00:00
Într-o casă cu mulţi fraţi


Elvira, sora cea mare a lui Ion Dolănescu, deşi are 80 de ani, arată cu cel puţin zece ani mai tânără. Seamănă foarte mult cu fratele ei celebru, dar are mai ales ochii la fel de albaştri, acelaşi profil şi părul ondulat.



Se vede că a trecut prin multe suferinţe în viaţă, dar are o nobleţe aparte în statură şi în felul de a vorbi. Îşi creşte nepoţii, nişte copii "simţiţi şi cuminţi" şi care suferă enorm după tatăl lor, care i-a părăsit şi a căror mamă este în Spania la muncă. Bunica Elvira, care ştie ce înseamnă să fii orfan de la 6 ani, are inima ruptă de mila celor doi copii. Ea şi soţul ei au trecut la cultul adventist încă de mult, din tinereţe, şi se simt ataşaţi de învăţăturile biblice, căutând să nu încalce nici un asemenea percept. Vecină cu Casa de adunare a fraţilor adventişti, doamna Elvira este împăcată ştiind că face voia Domnului, aşa cum a înţeles-o.

A avut o voce frumoasă şi a fost o fire veselă, a cântat întotdeauna acasă, la biserică sau pe ogoare, dar nu a încercat să-şi facă din cântec o meserie, poate şi pentru că altele au fost vremurile în tinereţea ei. Pentru Elvira, cântecul a fost cel mai la îndemână mijloc de a-şi alina necazurile şi de a-şi arăta bucuriile. Şi-a protejat bărbatul în felul acesta, nu i-a reproşat vreodată ceva, nu i s-a plâns de nimic, iar când a avut ceva pe inimă, a cântat un cântec mai trist. Nu cântece lumeşti neapărat, a cântat mai ales cântece religioase.
 
DINTR-O MAMĂ. Ar fi vrut să înveţe carte mai multă, să fie asemenea tatălui său, învăţătorul Radu Nicolae dar a trebuit să se mulţumească doar cu patru clase şi să îşi crească fraţii mai mici. Au fost opt fraţi "dintr-o mamă", care i-a iubit la fel pe toţi, "un măr dacă avea, îl tăia în opt şi le dădea la toţi egal". Mama Elvirei, rămasă văduvă la 23 de ani, cu trei fete de crescut, s-a recăsătorit şi a mai născut încă 5 copii, toţi băieţi. Fraţii s-au ataşat mult unii de alţii, iar sora cea mare a devenit aproape o a doua mamă pentru unii dintre ei. Mai ales pentru cel care avea să devină cântăreţul de muzică populară atât de iubit de oamenii din toată ţara.  Când se gândeşte la fratele cu glasul de aur, lacrimile i-o iau la vale pe obraji, durerea fiindu-i încă proaspătă. Odată liniştită, povesteşte în cuvinte alese cu grijă, dar venite din inimă, lucruri de demult, lucruri dragi, care amintesc precum psalmistul că nimic nu este mai bun şi mai frumos "decât numai a locui fraţii împreună".  Nu-i vine să creadă cât de mult a iubit-o "fratele Dolănescu". Şi-a dat seama de acest lucru abia după ce el a murit. Când a mers la Bucureşti, la înmormântarea lui, o opreau oamenii şi o întrebau: "Dumneavoastră sunteţi sora Elvira? Nici nu ştiţi ce mult vă iubea maestrul Dolănescu. Mereu povestea cum l-aţi purtat peste tot când era el mic, cum aveaţi grijă de el!... Enorm v-a iubit!". De pierderea fratelui se miră şi se jeleşte demn, aşa cum ştiu ţăranii nobili. Nu s-a apucat să-l plângă la Ateneu, lângă catafalcul unde artistul era aşezat, pentru ca admiratorii să-şi ia rămas bun de la el. "Acolo era concert, doar nu era să mă dau eu de ceasul morţii. Veniseră oamenii să asculte cântecele fratelui meu, era altceva, mi-am dat seama că nu trebuie să fac specatcol prin bocetul meu. Lasă că îl jelesc eu acasă la mine, am eu timp....", aşa le-a răspuns Elvira unor vecine din Perşinari, care i-au reproşat că nu l-a plâns pe Ion, că văzuseră ele acest lucru în transmisiunea de la televizor.

SENSIBIL. "Era cel mai bun dintre fraţi, ne unea pe toţi, ne strângea împreună mereu, nu ne lăsa să ne certăm. De mic era un copil mai sensibil, deosebit de noi toţi. El era un om finuţ. De mic era slăbuţ, mai retras, el nu făcea nebuniile pe care le fac copiii la ţară", spune doamna Elvira despre fratele Ion. Îşi aminteşte că îl lua cu ea chiar şi la horă, iar el se bucura enorm că sora mai mare îl băga în seamă aşa de tare, că îi dădea voie să se uite la fetele şi feciorii satului cum jucau în zilele de sărbătoare. Mai târziu, când a ajuns cunoscut şi era căsătorit cu Maria Ciobanu, iar Ionuţ era mic, a stat o vreme cu ei la Bucureşti. I-a ajutat, a avut grijă de casă, de copil. De fapt, când s-a născut Ionuţ, fratele ei i-a spus aşa: "Soro, hai să îl scoţi tu copilul din maternitate, ca să am parte de el, că tot aşa tu m-ai crescut pe mine şi ai avut noroc de mine", povesteşte ea. Când fratele artist dădea petreceri acasă şi soseau oameni de vază din lumea muzicii, Elvira pregătea nişte mâncăruri de rămâneau toţi uimiţi. "Dar nu mă trata ca pe o servitoare, mă respecta ca pe o soră, mă aşeza la masă cu invitaţii lui." Elvira a ştiut să vorbească însă cu oameni din lumea bună, cu persoanele culte, chiar dacă n-a avut carte multă. Îşi aminteşte o întâmplare edificatoare în acest sens din copilăria lui Ionuţ. Acesta se îmbolnăvise rău şi a trebuit să ajungă la urgenţă la spital. Acolo a vorbit cu medicii şi cu asistentele, s-a descurcat de minune în situaţia dată, iar la un moment dat, cineva a întrebat-o ce studii are. "Patru clase", a răspuns ea. "Nu se poate", au ripostat cei care au auzit. "Nu mai râdeţi de noi!" Elvira recunoaşte că era şi îmbrăcată frumos, cu un costum primit de la cumnata sa artistă, dar a contat mai mult că a ştiut cum să vorbească. A citit mult şi a învăţat de oriunde tot ce a putut. În adolescenţă a lucrat pe la diverse case de oameni bogaţi, acolo a deprins şi bunele maniere, dar s-a deprins şi cu un limbaj mult peste cel al oamenilor simpli de la ţară. Crede că Dumnezeu a avut planul lui, că a făcut în aşa fel, încât unul dintre fraţii ei să ajungă un om atât de mare, şi e bucuroasă, ca de altfel toţi cei din neam, că Ion Dolănescu a făcut din numele familei lor un renume.

SEARA NE DĂDEA SPECTACOL!

Nicolae Dolănescu, fratele artistului, şi-a amintit cu nostalgie de anii în care Ion Dolănescu dădea spectacole apreciate la staţia de radioficare de la Nucet. "Mergea cu Florea Stan peste câmp, cu bicicleta, la Nucet, unde era o staţie de radioficare. Noi căscam gura şi urechile la difuzor. Se auzea în trei-patru comune. Seara, când ne culcam, ne dădea spectacol. Eram copii mulţI, nepoţi... Şi ne spunea de la obraz: «Aplaudaţi acum!» După primul lui concurs, la Târgovişte, ne povestea acasă, cu o foaie de varză murată, cum arată microfonul...!" (Luminţa Ciobanu)

"DACĂ N-AVEA MUSAFIRI, SĂ LE CĂNTE LA MASĂ, ERA CEL MAI SUPĂRAT!"
Nicolae şi Constantin Dolănescu au cântat alături de fratele lor, Ion Dolănescu, mai bine de 20 de ani. "Niciodată n-a fost dur cu noi - spune Nicolae Dolănescu. A fost prea bun. Şi... am greşit, că nu-mi era mie gândul la cântec, cum îi era lui. Se uita în ochii mei şi spunea: «Bine!» Dar nu-mi zicea nimic. El a ştiut ce vrea de la început. Cum şi eu am probleme cu rinichii de vreo 10 ani, îi spuneam mereu să se protejeze: «Ai grijă cu inima!» Şi îmi spunea: «Nu, pot să mă opresc. Vreau să mor pe scenă!» Asta era viaţa lui. El, dacă n-avea musafiri, să le cânte la masă, era cel mai supărat. Îi chema. Le dădea telefon: «Hai, uite, am un cântec nou...» Acum, de sărbători, voia să facem câteva imprimări, toţi trei. Nişte filmări... N-a mai apucat. La 23 februarie i s-a făcut rău la imprimări. Dar n-a vrut să audă să nu se prezinte! În plus, demult, la Caracal, îi spusese o ghicitoare că va trăi 82 de ani. Iar lui îi rămăsese această idee". (Luminiţa Ciobanu)

A BOTEZAT ŞI A CUNUNAT TOATĂ VIAŢA
Ion Dolănescu a avut peste 1.000 de fini. "N-a refuzat niciodată -, adaugă Nicolae Dolănescu. Chiar cu câteva luni în urmă, a botezat un copil. L-am sunat şi tocmai era în biserică. L-am întrebat: «Nu te mai laşi de botezat?» Şi mi-a spus: «Vai, dacă ai vedea ce frumuşel e!»". Nicolae Dolănescu şi-a amintit apoi o întâmplare: "Eram la Sala Sporturilor din Cluj şi a venit o ţigancă, solidă cu un cărucior. A intrat grămadă peste cei de la uşă: «Taci cu mama, Dulănescule». Apoi către fratele meu: «Domnu' Dulănescu! I-am pus numele Dulănescu, după mata!»".
 
Citeşte mai multe despre:   fratele,   elvira,   dolanescu,   dădea

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de