x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Aprecieri

0
23 Iul 2007 - 00:00
Dumitru Fărcaş l-a iubit pe marele interpret incă din vremea copilăriei…


Maestrul taragotului l-a cunoscut pe Ion Luican in anii tinereţii. "L-am iubit de mic! Am fost un mare admirator al căntecului popular, iar in momentul in care l-am intălnit pe Luican eram la radio. Il ascultam cu mare ardoare. Atăt pe el, căt şi pe ceilalţi interpreţi ai generaţiei respective, precum Maria Tănase, Felician Fărcaşu, Emil Gavriş, Dan Moisescu şi alţii.
Prima dată l-am văzut fiind elev al Liceului de Muzică. Venea cu spectacole prin Ardeal şi apoi la Casa Universitarilor impreună cu Maria Tănase şi cu Ioana Radu. M-am apropiat de dumnealui şi i-am cerut in cele din urmă un autograf. Era un om fermecător, frumos, pedant, cu trăsături de bărbat deosebit, chipeş... o voce de tenor."


ELITA. "Imi amintesc cu foarte mult drag de el, de vocea nemaipomenită, de timbrul sonor. Ca să nu mai vorbesc despre repertoriu, care şi astăzi ascultăndu-l mă face să vibrez de emoţie", povesteşte Fărcaş. "Mai tărziu l-am intălnit la recepţia zilei de naştere a lui Ceauşescu. Acolo sărbătoream, la 26 ianuarie la Sala Expoziţiei. Eu eram student. După părerea mea, Ion Luican face parte din elita marilor interpreţi ai căntecului romănesc şi stă la loc de frunte atăt ca valori pe care le-a exprimat. Fiecare căntec avea o tematică deosebită, fie că era căntec de dragoste sau de haiducie. Luican a rămas pentru mine, ca şi generaţia din care face parte, o valoare inestimabilă. A fost unul dintre cei mai iluştri căntăreţi ai timpului, sigur, in genul de exprimare oltenesc. Aş putea spune chiar cel mai mare interpret al Olteniei pănă la ora actuală.
Imi pare rău că nu mai sunt difuzaţi pe televiziuni şi pe radio, se pare că au uitat de ei..."


LINIŞTEA. "Pe vremea aceea eu eram foarte tănăr şi n-am făcut turnee, el fiind la Bucureşti, eu la Cluj, nu am avut tangenţe de genul acesta. Doar cu Maria Tănase am colaborat. Dănsa m-a invitat intr-un turneu, pentru că eu am căştigat locul I la Festivalul Mondial al Tineretului Studenţilor de la Helsinki din 1962. Ion Luican era un om inteligent. Se vede din textele lui că era un om cultivat. Imi povestea cănd era pensionar, la zilele lui Ceauşescu, că s-a retras undeva la ţară, că are viţă-de-vie, o casă frumoasă şi işi găseşte liniştea şi pacea. El mă felicita şi mă aprecia foarte mult. Imi spunea Mitruţ."


IDOL. La răndul său, interpretul Benone Sinulescu işi aduce aminte de Ion Luican. "A fost un idol pentru mine! Este printre monştrii sacri ai căntecului popular, alături de Maria Tănase, Ioana Radu, Maria Lătăreţu. In primul rănd, era un om de mare cultură, nu un oarecare căntăreţ. Un interpret inteligent, care ştia să spună textul căntecului cum trebuie. Te convingea imediat atunci cănd se afla pe scenă şi trecea cu uşurinţă de la un gen la altul. A căntat in tinereţe şi muzică uşoară. Dintre bărbaţi, era cel mai mare interpret al romanţei. Cănta in egală măsură toate genurile, avea acea inteligenţă a căntăreţului complet."


Respect pentru arta maestrului

"Cănd il auzeam căntănd mă podidea plănsul", spune Benone Sinulescu. "Spunea cu atăta ardoare patosul romanţei, incăt şi acuma parcă il văd in concerte cu mine. Am căntat in multe etape cu şi alături de Ion Luican. Mergeam in tandem, eu, fiind cel mai tănăr, şi Alexandru Grozuţă. Proveneam din noul val şi eram foarte atent să văd cum stă in scenă, cum işi desfăşoară actul artistic. Intotdeauna il ascultam din public. L-am cunoscut cu foarte mulţi ani in urmă, intăi prin căntec. Propriu-zis prin anii 1956-1957. Am fost un fan inrăit al lui şi incă imi place. Am un mare respect pentru arta sa şi pentru omul Luican. Mă aflam la inceputuri, şi asta mi-a dat un imbold. Mai ales că am beneficiat şi de aprecierile lui. Era un tip deştept, vorbea greaca veche, avea o cultură deosebită. A căntat cu atăta nonşalanţă şi căldură umană, incăt transmitea totul, totul. A căntat pănă la adănci bătrăneţi, pănă să moară. Şi avea un glas clar, sănătos, frumos. Ce am apreciat enorm era prestanţa, respectul mare faţă de el. Veşnic era vesel, bine dispus, niciodată ursuz, degaja bucurie, omenie, căldură." (Anca Alexe)
Citeşte mai multe despre:   luican

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de