x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editie de colectie Ion Luican Familist convins

Familist convins

23 Iul 2007   •   00:00

Căntăreaţa de muzică populară Lucreţia Ciobanu i-a fost colegă de scenă lui Ion Luican. I-a apreciat vocea, statura impunătoare, dar şi echilibrul şi grija pentru familie.

Căntăreaţa de muzică populară Lucreţia Ciobanu i-a fost colegă de scenă lui Ion Luican. I-a apreciat vocea, statura impunătoare, dar şi echilibrul şi grija pentru familie.


Audio: Lucreţia Ciobanu


Cum a rămas interpretul fără pereche in amintirea Lucreţiei Ciobanu şi care este primul gănd care ii vine in minte cănd se găndeşte la el? "Mă găndesc la Ion Luican ca la o apariţie frumoasă, un costum naţional frumos, ingrijit, pus la punct, un bărbat arătos, tot timpul găndindu-se la copiii lui."

SĂLI ARHIPLINE. Artista işi aminteşte de anii turneelor prin ţară, cănd vocile lor umpleau sălile de concerte la refuz: "Am colaborat ani in şir cu Ion Luican, şi cu toată generaţia de aur a soliştilor de muzică populară. L-am cunoscut foarte bine. Era adorabil, avea o infăţişare foarte plăcută. Era o bucurie cănd ne intălneam in turnee şi aveam sălile arhipline… Eram cu toţii veseli, bine dispuşi. Ion Luican era foarte vesel, glumea tot timpul, mai spunea şi căte un banc. Era insă un om echilibrat, nu venea cu noi la restaurant, la mesele de după spectacole. El rămănea la cuşetă, avea acolo de toate, işi prepara singur măncare, işi economisea banii, avea acasă patru copii. Toată viaţa a fost un familist. Era bun ca prieten, liniştit. Vedeam in el un om verde şi drept ca stejarul".

EŞTI MUNTEAN! Interpreta căntecelor păstoreşti din Transilvania şi-a amintit şi de un mic incident petrecut in culise, inaintea unui spectacol. "La inceput, noi bănuiam că e oltean, pentru că prea cănta cu foc «M-a făcut mama oltean». El lansase melodia cu versurile «Oltean sunt, juvete-mi zice/ Oltean sunt pe und’ m-oi duce»… Şi plăcea peste tot. ... Dar el era de lăngă Frumuşani, de fapt. O dată, la Timişoara in cabină, Ioana Radu, care avea şi ea un potpuriu cu acest căntec, l-a luat la rost: «De unde cănţi tu, Ioane, M-a făcut mama oltean, că tu eşti muntean?...». Era nervoasă că i se cănta melodia, dar Ion o lansase. Era foarte sensibilă cănd ii lua cineva o melodie. Dar a doua zi erau prieteni din nou…", işi aminteşte Lucreţia Ciobanu.

Lucreţia Ciobanu ii spunea adeseori să nu se supere că nu-i dăduseră comuniştii nici titlul Artist emerit, nici pe cel de Artist al poporului. "Lasă, nu te necăji, tu nu eşti genul lor, de aceea nu iţi dau ăştia nici un titlu", il consola colega de scenă. Dar Luican nu avea nevoie de titluri, avea admiraţia publicului care găsea aur in vocea lui. "Era un căntăreţ iubit de oamenii din toate regiunile ţării şi aşteptat cu nerăbdare peste tot", mărturiseşte artista.

Dezinvoltura din glasul său

"Atăta dezinvoltură intr-un glas superb ca la acest interpret care a fost Ion Luican eu n-am auzit", spunea Lucreţia Ciobanu la radio in amintita emisiune radiofonică. "Fiecare seară era de fapt seara lui. Scandări la doine, scandări la romanţe, erau mai puţine, dar el le avea şi prin apariţia frumoasă la scenă. Era un roman statuar, frumos, prezentabil. Foarte amabil a fost, intotdeauna drăguţ, n-am auzit să jignească pe cineva, n-avea răutăţi. Nici nu avea de ce să aibă. Era stăpăn pe situaţie."

Un trio de aur: Ion Luican, Maria Lătăreţu Şi LucreŢia Ciobanu

Lucreţia Ciobanu spunea intr-o emisiune radiofonică: "Prima intălnire cu acest mare interpret am avut-o la Valea Călugărească. Am pornit spre Gara de Nord, ştiam că va fi in acest turneu Ion Luican şi Maria Lătăreţu, şi eu. Trei. O singură vioară. O să rădeţi. Incă nu luaseră fiinţă atătea orchestre populare. Probabil «Barbu Lăutaru» exista şi atăt. O sală drăguţă, arhiplină, noi ne-am descurcat splendid. Atunci l-am cunoscut pe Ion Luican. Păstrez in imagine chipul lui statuar şi frumos, scenic, şi cu un glas dumnezeiesc. Imi pare foarte rău că nu a rămas un film ca să se poată convinge şi cei care l-ar putea viziona de acest adevăr. A fost unic in felul lui. Succesul i-a aparţinut in intregime. De altfel, eu l-am prins intr-o vogă teribilă. Pot fi fericită că am putut să cănt alături de asemenea staruri, aşa cum erau in acea perioadă Maria Lătăreţu, Rodica Bujor, Maria Tănase, Ioana Radu. Tot ce a căntat a căntat superb. Romanţele căntate cu asemenea dezinvoltură chiar că nu le-am auzit".

Frumuseţea Florinei

Chiar dacă se inţelegeau foarte bine, iar prietenia lor a fost frumoasă, "era o prietenie numai de scenă, nu ne vizitam niciodată", mărturiseşte indrăgita interpretă. Ne-a povestit cum i-a cunoscut soţia şi fiica: "Ţin minte că eram o dată la un spectacol la Piteşti, la grădina de vară, unde le-am cunoscut pe Cuţuliţa şi pe fetiţa lor, Florina. Şi le admiram pe amăndouă, erau frumoase. Florina era o frumuseţe de fetiţă şi mă intrebam de ce nu vedem acest copil frumos mai des pe ecrane?…".

×
Subiecte în articol: ciobanu luican lucretia lucreţia ciobanu