x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

M-a făcut mama oltean!

0
23 Iul 2007 - 00:00

Locuia pe la Vatra Luminoasă, avănd o căsuţă. Ca vremurile chinuite de marxism-leninism să i-o şteargă de pe faţa pămăntului, angrenăndu-i viaţa intr-o serie de blocuri care răzbeau in Strada Maior Coravu. Fiind aproape de Biserica şi de Cimitirul Bălăneanu, a inceput, el trecut prin seminar şi foarte avid şi sgărciob, să-şi rostuiască odraslele in lume, ca să-i poarte cu onoare numele, să cănte mai aproape de acei care părăseau lumea aceasta, la morţi, la prohoduri, la pomeni, ducănd, după solemnităţile de rigoare şi ceva in traistă pentru cei de acasă.




Locuia pe la Vatra Luminoasă, avănd o căsuţă. Ca vremurile chinuite de marxism-leninism să i-o şteargă de pe faţa pămăntului, angrenăndu-i viaţa intr-o serie de blocuri care răzbeau in Strada Maior Coravu. Fiind aproape de Biserica şi de Cimitirul Bălăneanu, a inceput, el trecut prin seminar şi foarte avid şi sgărciob, să-şi rostuiască odraslele in lume, ca să-i poarte cu onoare numele, să cănte mai aproape de acei care părăseau lumea aceasta, la morţi, la prohoduri, la pomeni, ducănd, după solemnităţile de rigoare şi ceva in traistă pentru cei de acasă.


In acea epocă de glorie, căntecul romănesc se rostuise pe buzele unor diseuri. Cel dintăi, Alfred Pagoni, căntănd peste Dămboviţa, in Piaţa Bibescu-Vodă, lăngă Catedrala Sfăntul Spiridon, in apropierea Patriarhiei. Unde, pe Strada Sfănta Ecaterina, exista un cămin studenţesc de fete şi o sală micuţă şi cochetă, utilizată pentru festivaluri şi spectacole date in slujba culturală a studenţilor religioşi, depinzănd de Patriarhie. Sala administrată şi grija spectacolelor avăndu-le prietenul meu oltean, gazetarul Al. Cerna-Rădulescu, care a scos şi la Piteşti o valabilă revistă culturală, intitulată Argeşul. Făcuse Liceul "Carol I" la Craiova, lăsănd posterităţii o admirabilă casă memorială care-i poartă numele, in satul său natal. Revin la Alfred Pagoni, acest intăi căntăreţ de scenă şi de local, care nu-şi trăgea textele căntecelor sale de la alţii, şi le efectua el. Adică:
"Cănd nepăsarea-mi iese-n drum,
Aprind cu sete o ţigară
Mă-nchid in casa ei de fum
Şi uit de tot ce mă-nconjoară…"

Il urmează Jean Moscopol, Cristian Vasile, Mia Braia şi Ioana Radu, venite de la Craiova, Petre Gusti, neuitată dulce voce ilustrănd muzica uşoară romănească, Gică Petrescu, nebăutor, nefumător care şi-a păstrat vocea pănă la peste 90 de ani, Luigi Ionescu, Nicolae Niţescu, Dan Spătaru şi alţi…


Ion Luican s-a grăbit şi el, vrednic, să imbrăţişeze cu căldură melosul popular. Devenit cunoscut după două-trei incursiuni, cum le făceam pe atunci in intreaga ţară, nu o localitate-două, ci de la 70-80-100 de localităţi in sus, găsindu-şi in această trudă o profesiune frumoasă, făcăndu-i in doi timpi şi trei mişcări faimă, nume…
Alături de furtuna răsărită din tăriile romăneşti şi de la Bunul Sănt Dumnezeu, repet, furtună peste sufletele care doreau căntecul ce ne-a ţinut in lume ca neam şi ţară, crescănd in nemărginire să uluiască umanitatea - Maria cea fără de moarte a olteanului Ion Coandă-Tănase, de la Mierea Birnicei, de pe Amaradia, şi a Anei Muntean din patria făgărăşeană a lui Badea Cărţan, cel cu traista indesată de bucoavne, in drum spre Roma, Cetatea Eternă, se mai ivise Alexandru Grozuţă, pe care potentatul Petru Groza il promovase din diseur să cănte la Opera din Timişoara "Răpirea din Serai". Şi un altul, Gavriş, renunţănd ca şi ceilalţi să cănte la nunţi, petreceri, chermeze, amestecănd doinirea frunzei verzi şi a codrului cu haiduci in masa cu sarmale, ataşăndu-mi-se.


La toate aceste celebrităţi, cu girul Mariei Tănase, le-am creat o stare civilă de artişti lirici, ca ei să-l imite pe Barbu Lăutarul, cel care "a căntat pe la domnii", dar şi la multe… sindrofii…
Avănd vagonul de turneu, inventat - in lume - de Lică Teodorescu pentru Ventura, Nottara, Brezeanu, i-am trecut pe toţi aceştia, pe care imi fac o datorie de onoare să-i evoc, insoţiţi de orchestre, tarafuri, costume, in vagoane cu paturi, incălzite iarna cu lemne de impiegaţii de mişcare din staţii şi uşurăndu-le prăpăstioasele drumuri dintr-un colţ in altul de ţară, le-am făurit călătorie artistică indubitabilă. Primiţi de şefii de gară, cinstiţi cu locuri gratuite şi aşteptaţi cu nerăbdare şi incăntare, prin numeroase sorturi de afişe, le-am trecut prin fotografiile de pe afiş chipurile in ochii celor care aşteptau să le sfărăie palmele in aplauze. Am parcurs itinerarii intinse, cu concursul Direcţiei Generale a Teatrelor şi al Ministerului Culturii condus de admirabila Constanţa Crăciun, rostuindu-i pe scenă, nu cum se obişnuiseră să cănte, la un ţoi de ţuică sau la un pahar de vin, prin cărciumi…

Din capul locului l-am avut angajat şi pe Ion Luican la mai multe turnee, in sălile principale ale oraşelor, adeseori in grădini de vară şi pe stadioane, el avănd un repertoriu bine ales şi glas feciorelnic, melodios, pregnant.
N-am fost atent numai la muzică, am inmănuncheat o serie de prezentatori, ca şi textul să intre in bătăile inimii auditorilor, avănd colaborarea lui Birlic, Stroie, Nae Roman şi Bimbo Mărculescu, Horia Şerbănescu şi Radu Zaharescu.
In toată activitatea pe care a desfăşurat-o cu deosebit profesionalism şi seriozitate, Ion Luican nu s-a dovedit simplu lăutar, ci stringent artist liric, făcăndu-mi "figura" o singură dată. Asta s-a intămplat la Focşani, ţinănd să nu-şi cheltuiască "grăunţele" şi să ducă "bumăşti" celor de acasă, ca să sară prănzul - aveam spectacol matineu şi seara - şi-a cam intărătat tratarisirea celui care-l invitase la dejun, dănd pe gătlej in jos "licoarea de zei adorată", precum scrisese veritabilul creator al muzicii uşoare romăneşti, Ionel Fernic. Aşa că a sosit la matineu cam "prăfuit" pe ceasloavele preoţeşti ale celui care-l invitase la masă. E adevărat că l-am pus să facă stănga-mprejur şi să se odihnească pănă la spectacolul de seară la vagonul de turneu. Seara, limpede ca trezit intr-o dimineaţă, a făcut triumf pe scenă, regretăndu-l spectatorii matineului la care absentase...
Drăgăşanii, Valea Călugărească, Panciu, Urlaţi rămăn "pericole" in turneele noastre artistice. Intr-un turneu cu Luican la Drăgăşani, oraşul lui Gib. I. Mihăescu, elev al tatălui meu la Liceul "Carol I" din Craiova, l-a momit pe eroul nostru un podgorean cunoscut, să-l cinstească cu vin dintr-o partidă de zece ani vechime. Şi el, amintindu-şi de stănga-mprejur pe care i-o ordonasem căndva la Focşani, l-a poftit pe cel care-l invitase la spectacol să-i confirme: "M-a făcut mama oltean…".


Cănd un nepot al lui crescuse şi era de 20-22 de ani, m-a rugat să-i fac şi lui rost de nişte creiţari. Şi, plecănd in turneu cu "Doina Argeşului" de la Piteşti, l-am luat, găndindu-mă să-i fie bine familiei lui Ion Luican, "starostele" deprinzăndu-şi nepotul să facă treabă serioasă, precum unchiul său.
Şi, surpriza surprizelor, ce a-ncolţit in capul tănărului nepot? Apropiindu-se turneul de sfărşit, cu oraşul din care plecasem - Piteşti - , cu orchestra condusă de violonistul Moreanu, cănd ne-am desprins de la peronul staţiei, să ajungem la Bucureşti şi să predau vagonul haiducului Săbăreanu de la formarea trenurilor, văd coridorul vagonului ticsit cu saci de cartofi, arpagic, gogonele, că era toamnă, ardei graşi, gogoşari şi căteva verze ofilite. Iar spre ieşirea din vagon, şi căţiva saci cu cărbuni, toate cumpărate de nepot, să vadă unchiul că e gospodar şi să-l mai ia in turneu. Luican şi-a ars căteva cruci mari, dar n-a mai avut ce face, căci impiegatul de mişcare a ridicat fanionul de plecare şi trenul a
pornit vijelios spre Bucureşti…


Inchei remarcănd că Luican n-a fost numai un bun căntăreţ, ci şi un bun creştin; nu existau duminici şi sărbători, cănd era acasă, să nu fie prezent la Biserica Cimitirului Bălăneanu, care era pe Strada Mihai Bravu, aproape de căsuţa lui, la care să nu participe intocmai unui diacon la slujbe, căntănd cu voce plină răspunsul preoţilor principali. A mai existat un actor dramatic al Teatrului "Davila" de la Piteşti, care, de căte ori se repezea la Bucureşti, nu uita să participe la inmormăntări şi la slujbele religioase de la Biserica Kreţulescu, in faţa căreia naţional-ţărăniştii au inălţat statuia lui Corneliu Coposu, dănd şi el, din patimă creştinească, răspuns soborului de preoţi.
Ion Luican: "Foaie verde fir mohor
Tare-am mai doinit cu dor…
Foaie verde de mohor
M-a pus dracu’ să mă-nsor…
Dar nevastă ca a mea
Nu mai are nimenea…"
N.r.: fotografiile de arhivă din această Ediţie de Colecţie ne-au fost puse la dispoziţie de doamna Florina Luican, fiica artistului


"Din capul locului l-am avut angajat şi pe Ion Luican la mai multe turnee, in sălile principale ale oraşelor, adeseori in grădini de vară şi pe stadioane, el avănd un repertoriu bine ales şi glas feciorelnic, melodios, pregnant. (...)In toată activitatea pe care a desfăşurat-o cu deosebit profesionalism şi seriozitate, Ion Luican nu s-a dovedit simplu lăutar, ci stringent artist liric."
Gaby Michăilescu
Citeşte mai multe despre:   luican

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de