Regele neincoronat

Alexandru Mica a inceput să indrăgească muzica populară in mare parte datorită lui Ion Luican.

Alexandru Mica a inceput să indrăgească muzica populară in mare parte datorită lui Ion Luican.

Audio :Alexandru Mica


Prima intălnire a cercetătorului Alexandru Mica cu muzica lui Ion Luican a avut loc in copilărie. Il asculta cu o adăncă evlavie pe discurile de patefon pe care unchiul său, invăţătorul Marin Bălan, din comuna Putineiu, judeţul Giurgiu actual, le avea şi pe care le preţuia cum se cuvine. Dragostea pentru căntecul popular romănesc, tradiţional, i-a inmugurit ascultăndu-l pe Ion Luican care interpreta căntece de prin partea locului, căntecele de pe Vlaşca şi mai apoi căntecele din zona de sud a Olteniei. Alexandru Mica mai asculta in perioada aceea pe marile interprete Maria Tănase, Ioana Radu, Maria Lătăreţu şi Rodica Bujor.


"Avea o dulceaţă in glas şi o nobleţe a glasului care-l recomanda ca unicat pentru vocile bărbăteşti din această zonă. Era delicat, oricănd făcea o glumă plăcută, adică delicată, decentă. Era unanim apreciat pentru acest mod a unui bărbat tipic muntean vlăscean: deschis, luminos şi plin de har şi de farmec atăt artisticm, căt şi uman"
Alexandru Mica


"PE VIU". L-a urmărit pe parcursul aniilor in perioada in care a studiat la Bucureşti şi deseori poposea ca spectator la Ateneul Romăn, pentru că in cadrul Filarmonicii George Enescu funcţiona orchestra Barbu Lăutarul. Alexandru Mica işi aminteşte că in 1958 a fost desfiinţată, insă s-au mai dat concerte de muzică populară la Ateneul Romăn, concerte de prestigiu cu marile interprete şi marii interpreţi care erau in vogă la vremea respectivă, printre care Ion Luican, care onora cu mare nobleţe aceste programe de căntec tradiţional din Oltenia şi din Vlaşca, fiind practic neintrecut. "El a fost considerat de către cei din generaţia sa, dar şi de către spectatorii din generaţia mea, drept regele neincoronat al căntecului popular romănesc din aceste zone. Adevarată apreciere, făcută cu credinţă", este de părere interpretul.

MOMENTE. O intălnire directă cu maestrul Ion Luican a avut-o in perioada aniilor ’80. "Debutasem pe scena Ateneului Romăn in cadrul Filarmonicii George Enescu cu un serial de concerte-recital, două sute, trei sute şi mai apoi cinci sute de ani din istoria căntecului nostru popular, şi l-am avut invitat pe marele artist, pe soţia dumnealui, pe frumoasa actriţă şi de ieri, şi de azi, Florina Luican, fiica dănşilor, şi soţul acesteia, poetul Ion Crănguleanu. Ne-am revăzut după concert, in cadrul unor conferinţe de presă. Era un eveniment ceea ce se intămpla cu aceste cicluri de concert. Noi, pur şi simplu, testam la publicul bucureştean readucerea in actualitate a unor vechi căntări romăneşti din ultimele cinci secole care, iată, se regăsesc reunite in antologia «Cinci veacuri din istoria căntecului nostru popular, 1540-2003», pe care am realizat-o in decurs de peste trei decenii ca interpret, dar şi ca cercetător, investigator şi valorificator al acestui mare tezaur naţional de melodie şi poezie populară. Pentru mine, intălnirea cu maestrul Luica şi prezenţa dănşilor la aceste concerte a fost confirmarea cea mai deplină şi emoţionantă in acelaşi timp a valabilităţii demersului pe care-l comiteam eu şi orchestra condusă in primele seriale de concerte de către celebrul naist Cornel Pană, profesor de nai la Liceul «Dinu Lipatii» din Bucureşti."

FARMEC. Ion Luican era un om plin de farmec. "Avea o dulceaţă in glas şi o nobleţe a glasului care-l recomanda ca unicat pentru vocile bărbăteşti din această zonă. Era delicat, oricănd făcea o glumă plăcută, adică delicată, decentă. Era unanim apreciat pentru acest mod a unui bărbat tipic muntean vlăscean: deschis, luminos şi plin de har şi de farmec atăt artisticm, căt şi uman", incheie interpretul.