x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Un prieten adevărat

0
23 Iul 2007 - 00:00
A avut mulţi prieteni, oameni din marele public. Pe unde mergea cu trenul mai lega căteva prietenii.


Profesori eminenţi, negustori, croitori, doctori, preoţi, ţărani mai isteţi, primari ai unor oraşe, reprezentanţi ai autorităţilor vremii, toţi mai iubitori de muzică populară şi avăndu-l ca preferat pe tatăl meu. Dar a avut şi colegi prieteni cu care a ţinut din cănd in cănd legătura in timpul vieţii lor: Petre Gusti, Emil Gavriş, Rodica Bujor, Angela Moldovan, Lucreţia Ciobanu, Maria Lătăreţu, Ioana Radu, Maria Tănase. Primul care imi vine in minte este Petre Gusti, căntăreţ de muzică uşoară din prima tinereţe a tatei, cu care mergea la restaurantele in care erau angajaţi la patroni şi căntau pănă in zori de zi. Domnul Gusti i-a fost şi vecin. Stătea tot in Vatra Luminoasă, iar la parastasul de la moartea tatei, la masă a plăns mai tot timpul. Imi spunea că Ion a avut noroc cu mine că uite ce comemorare i-am făcut, dar lui cine ii va face? Nu avea copii, iar soţia ii murise de mult. Şi chiar că a avut o presimţire pentru că a fost găsit mort in fotoliu după zece zile!


DULCE-I VINUL. Emil Gavriş, un bun căntăreţ de populare, a ţinut de asemenea legătura. Venea să mai bea un pahar din vinul minunat al tatei. La moartea lui Gavriş, m-a rugat să-l duc la el la capelă să-l vadă. Nu era nimeni, eu m-am retras şi l-am lăsat să-şi ia rămas bun. L-am văzut pe tata lăcrimănd, el insuşi fiind la acel ceas destul de bătrăn şi foarte bolnav. Un alt prieten mult mai tănăr cu care a avut intr-o perioadă intălniri a fost actualul profesor universitar Alexandru Mica, un foare talentat interpret de muzică populară şi foarte şcolit. Intr-un interviu ce l-a dat la Radio l-am auzit intr-o zi pe cănd eram in vie vorbind despre tata cu atăta admiraţie, numindu-l prinţul căntecului popular şi al romanţei, incăt mi-au dat lacrimile profund impresionată de această apreciere. Prietene, colege au fost Rodica Bujor, Ioana Radu, Mia Braia, Maria Lătăreţu, Maria Tănase. Am pus-o la urmă pe Maria Tănase pentru că au fost prieteni doar ca şi colegi de turneu.


MUŞTRULUIALĂ. Despre Doamna cea Mare imi amintesc o singură intămplare. Aveam 15 ani şi eram, nu intămplător, prezentatoarea spectacolului in care se intreceau in măiestrie cei mai mari monştri sacri ai căntecului popular: Maria Tănase, Maria Lătăreţu şi tata. Imi făcuse rost de un frumos costum popular, iar eu, inainte de spectacol, imitănd pe marele căntăreţe, mi-am dat pe buze cu un strugurel, nou ca modă in vremea aceea, de culoare roşie. Doamna Maria Tănase mă vede şi mă mustră nu chiar blănd, ci cum ii era felul, aproape cu măreţia-i caracteristică: "Fetiţo dragă, şterge-ţi buzele de roşu. Tu nu ai nevoie incă de aşa ceva. Tu eşti ca un boboc de trandafir, crede-mă". Tata a incuviinţat-o imediat, eu m-am şters, dar pe şest mi-am dat din nou. Rodica Bujor a fost impreună cu soţul ei, dr Georgescu, prieteni buni ai familiei noastre. Făceau multe petreceri la zile onomastice, aniversare, reciproce, eu fiind dată de mama in grija feminină, ca să zic aşa, a Rodicăi in turneele ce le făceau şi de la care eram nelipsită. Ne spălam amăndouă in gări la pompa de apă la care se spălau locomotivele. Pe Rodica Bujor am reintălnit-o la maturitate la moartea tatălui. Am reluat legătura şi am fost apropiate mereu de atunci, ea ajutăndu-mă intr-un moment dificil in care am rugat-o să stea cu mama, eu trebuind să plec din Bucureşti pentru căteva zile. In vara dinaintea morţii ei, octombrie 1995, m-a rugat să o iau la ţară la Frumuşani unde mergeam cu mama, că poate ii face bine aerul. N-a putut să stea mai mult de două zile, n-a măncat nimic, nu putea, şi aducănd-o acasă mi-am dat seama că e ultima oară cănd o văd. Şi aşa a şi fost.


SFĂTOS. Maria Lătăreţu i-a fost tatei tot ca Maria Tănase, prietenă de turnee. Ştiu că se sfătuia cu tata in multe momente ale vieţii ei, avea incredere in judecata lui şi tata a apreciat-o mult. A fost foarte impresionat de moartea Mariei in culise in urma unui accident cerebral, in vreme ce el cănta pe scenă. O pomenea mereu mai apoi. O trainică şi mai indelungă prietenie a avut cu Ioana Radu mai ales in perioada in care doamna Ioana a fost căsătorită cu un vajnic căpitan de vapor pe nume Popescu. Despre primul soţ al doamnei Ioana Radu ştiu mai puţin, dar perioada căsătoriei cu domnul căpitan o ştiu mai bine pentru că se vizitau des. Tata a contribuit destul de mult la impăcările după despărţirile furtunoase dintre cei doi, doamna Ioana şi iubitul ei soţ, pe care il alinta "Ţicuţă". Era un om mititel, ager şi cu mult umor, ca şi doamna Ioana de altfel. Am multe amintiri despre doamna Ioana Radu, vă voi povesti doar două, una din copilărie şi una din maturitate. Eram de 9 ani in turneu cu tata şi intr-o zi doamna Ioana mă ia la coafor cu ea, mă tunde scurt, băieţeşte. Mă aduce tatei la vagonul de tren, care, incruntat, o intreabă ce a făcut cu fata lui. "Ce să-i fac? Am tuns-o ca să-i crească părul mai bogat cănd o fi mare!" Tata s-a mulţumit să ţăţăie din buze numai, dar eu mă uitam la ea cu fascinaţie, avea o personalitate foarte puternică care mă impresiona. Şi deşi nu-mi plăcea cum arătam, i-am acceptat cu plăcere schilodirea.


CTITOR. Un ultim "la propriu prieten" a fost părintele Paul Munteanu, care a făcut parte şi din soborul celor şapte preoţi ce l-au slujit pe tata la inmormăntare. El ii invita mereu să cănte in biserica ce o păstorea in Piaţa Unirii la toate sărbătorile din an. Părintele il consideră unul dintre ctitorii bisericii, cinste mai mare nu se poate. A avut, cum am mai spus, mulţi apropiaţi. Pe unde mergea răsăreau prieteni in care tata işi punea o parte din suflet. In fiecare oraş din ţară era aşteptat de notabilităţile din urbe, cu mese intinse de după spectacole, la care tata nu uita niciodată să-şi ia cu el şi colegii de spectacol. Pe cine ajuta de căte ori i se cerea ajutorul mai căpăta un prieten. Mulţi care mai trăiau mi-au trimis condoleanţe sincere la moartea lui. Prietenia lor s-a revărsat atunci asupra mea şi eu ii pomenesc acum cu drag. Tata a ştiut toată viaţa lui să fie un bun şi adevărat prieten pănă la moarte şi, cine ştie, şi dincolo de ea.


Ultima intălnire

Eram in anul 1988 iarna şi am primit un telefon de la doamna Ioana Radu. Păcat că nu am păstrat pe bandă inregistrarea vocii ei cănd mă ruga intr-un limbaj foarte pitoresc, cartacteristic numai ei, să-i aduc o butelie ca să aibă cu ce să se incălzească. Tata cănd a auzit că mă duc să-i duc butelia a zis că merge şi el să o vadă, parcă presimţind că e ultima oară cănd se vor vedea pe lumea asta. Stătea pe Strada Timpului. Mama, că merge şi ea, nu ştia bine unde, apaţia in care a aruncat-o un accident vascular cu căţiva ani inainte o făcea să trăiască intr-o lume numai a ei.
Citeşte mai multe despre:   maria ,   cănd,   doamna,   tata

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de