x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Ursitoarea

de Mihai Stirbu    |    12 Mai 2008   •   00:00

Pe cînd interpretul Gheorghe Turda era licean, doamna Irina Loghin i-a întrevăzut o carieră artistică măreaţă.

Pe cînd interpretul Gheorghe Turda era licean, doamna Irina Loghin i-a întrevăzut o carieră artistică măreaţă.
Era elev de liceu, la Sighetu Marmaţiei, cînd Irina Loghin a ţinut un turneu în Maramureş. Gheorghe Turda a fost spectator la unul dintre aceste concerte, deoarece de atunci cocheta cu muzica populară. După program s-a apropiat de interpretă şi i-a cerut un autograf. Atunci solista i-a spus: “Vei ajunge mare, că te ajută şi fizicul. Eşti şi mîndru, fain!” A fost printre puţinele persoane care au întrevăzut viitoarea sa carieră. “Am crezut în acest mesaj şi cu ambiţia care mă caracterizează am demonstrat în timp că am dreptate”, spune zîmbind Turda.

În anul 1968, cîntăreţul se afla pe scena Festivalului Artei Studenţeşti. Concura pentru marele premiu. Irina Loghin era deja o personalitate a muzicii populare şi fusese invitată, alături de doamna Irina Comişel şi de alţi specialişti în folclor, să facă parte din juriu. “Am luat premiul I, iar doamna Irina Loghin m-a premiat cu Trofeul Festivalului Artei Studenţeşti. Desigur că m-a recunoscut, nu trecuseră mulţi ani de la prima întîlnire.”

CARIERĂ. Gheorghe Turda îşi demonstrase talentul, iar pînă la a primi aplauzele marelui public nu a mai durat mult. “Cîte turnee am făcut împreună cu doamna Irina Loghin... Numai în America am fost de cel puţin zece ori. Ţin minte că în 1988 am avut un turneu de vreo două luni şi jumătate peste Ocean. Ea cu publicul ei, eu cu publicul meu, mai mult ardelean. Sînt foarte mulţi ardeleni în America. Pot spune că am avut un deosebit succes la publicul de peste hotare şi nu numai.

Artistul nu stă mult pe gînduri în a alege între două mari doamne ale muzicii populare: “Dacă cineva mi-ar cere să spun care dintre ele două este mai mare, ori ea, ori Maria Ciobanu, le-aş pune la egalitate. Irina Loghin este un nume de referinţă în muzica populară românească, e un generic, un brand.”

FAMILISTĂ. Perioadele petrecute alături în turnee i-a apropiat şi au devenit şi prieteni de familie. Gheorghe Turda poate vorbi în cunoştinţă de cauză cînd afirmă că pe Irina Loghin o caracterizează: “ataşamentul ei faţă de familie, îşi iubeşte foarte mult familia, copiii, soţul”. S-au înţeles bine şi pentru că: “Sîntem aproape compatibili şi prin caracteristicile zodiilor”. Despre talentul artistei, interpretul spune: “Ca mod de exprimare artistică, are o paletă foarte largă. A cîntat muzică populară, dar a abordat şi muzica internaţională, din folclorul sîrbesc, melodii cu influenţe orientale. O ajută vocea frumos timbrată, o voce deosebită, un timbru vocal foarte plăcut. Tot ceea ce cîntă, îi cade bine în glas”.

În ceea ce priveşte cariera politică, Turda consideră că solista nu a procedat greşit: “La nivelul său, are nişte efecte. După cîte îmi amintesc, pe linie de cultură a susţinut anumite legi prin care a ajutat şi interpreţii de muzică populară, fiind cei care o duc destul de greu la o anumită vîrstă, pensii mici...”.

Un om cu suflet curat

Soprana Eugenia Moldoveanu ne vorbeşte cu mare drag despre interpreta Irina Loghin. Un artist desăvîrşit cu o voce unică. “Sigur că ne cunoşteam de o viaţă, dar mai apropiate am fost în perioada în care amîndouă am devenit membri la Comisia de cultură, în cadrul Camerei Deputaţilor. Acolo am cunoscut-o puţin mai bine. Primul lucru care îmi vine acum în minte este că Irina Loghin este un om cu suflet curat, un om extrem de dăruit oamenilor.”

Un artist dăruit de Dumnezeu

Dincolo de scenă Irina Login este “o persoană extrem de modestă, extrem de cuviincioasă, cu bun-simţ, o femeie credincioasă, un spirit evoluat”, este de părere Eugenia Moldoveanu. “Am văzut cu ochii mei de atîtea ori cît bine face oamenilor sărmani. Cred că este un suflet curat, aşa cum este şi cîntecul ei. Nu întîmplător românii o iubesc atît de mult şi de atîta vreme.” Un artist care a ştiut să împartă meseria de artist, în măsura în care se poate considera o meserie, cu scena politică: Irina Loghin. Cum se îmbină arta frumosului cu scena politică românească? Eugenia Moldoveanu consideră că este destul de devreme să vorbim despre acest lucru, mai ales că România este o ţară care mai are nevoie de timp pentru a învăţa ce înseamnă respectul unei instituţii. “Un artist este un om special, dăruit de Dumnezeu. Un artist face politică în sensul în care un artist înţelege să facă politică. Un artist se gîndeşte întotdeauna să facă bine, să dăruiască, nu să primească. Irina Loghin a intrat în politică tocmai din aceste considerente.”

Folclor autentic

Artista continuă: “Cred că e puţin devreme pentru societatea românească, dar sper că vor veni şi timpurile în care oamenii cu har o să-şi găsească locul şi într-o instituţie de talia Parlamentului, fiindcă Parlamentul este o instituţie care ar trebui respectată”, spune Eugenia Moldoveanu. Ce simbolizează Irina Loghin pentru muzica românească? “În primul rînd continuitate, perenitate, tradiţie. Apoi, reprezintă acel filon al folclorului românesc, al folclorului autentic. Talentul unui interpret de folclor, ca şi cel al Irinei Loghin, se transmite generaţiilor următoare.” (Roxana Vintilă)

×