x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editie de colectie Iris Bocanci sau papion

Bocanci sau papion

de Carmen Anghel-Dobre    |    05 Oct 2009   •   00:00
Bocanci sau papion
Sursa foto: Dragoş Stoica/Jurnalul Naţional

IRIS revine! O nouă Ediţie de Colecţie cu cea mai iubită trupă rock din România. "IRIS Athenaeum." Un spectacol realizat în urmă cu nouă ani, la Bucureşti, urmat de un turneu răsunător în toată ţara. O premieră absolută pentru România. Şi astăzi "Irişii" îşi amintesc cu emoţie despre marea, dar minunata încercare prin care au trecut: o trupă rock a cântat pe scenă alături de o orchestră simfonică. O trupă rock alături de marea soprană Felicia Filip.



Muzica lor... parcă nu mai era a lor! Trebuia adaptată cerinţelor regizorului, trebuia să se lase conduşi de un dirijor, Traian Ichim. Trebuia, într-un fel, să joace într-o piesă de teatru. Coborau alpinişti îmbrăcaţi în clovni. Erau dansatori. Era prezent maestrul Johnny Răducanu, era "Othello" Florentin Milcoff. Era marele Adrian Pintea.

 Piesa "Floare de Iris" s-a cântat cu "insinuările" flautului maestrului Ion Bogdan Ştefănescu, cu publicul ridicat în picioare. Pe scenă a venit şi Ovidiu Lipan Ţăndărică! La piesa "Ultima toamnă", pe scenă cădeau frunze din balcon. O muncă titanică pentru toată lumea.

Publicul? O parte venise pentru IRIS, pentru rock, cealaltă parte pentru operă, pentru orchestră! Unii erau îmbrăcaţi în tricouri şi blue-jeans, alţii în ţinute de seară, cu papion! Cu toţii, însă, şi-au prins mâinile, s-au ridicat şi le-au dat artiştilor forţă! Publicul, prin declaraţiile sale de dragoste faţă de IRIS, faţă de invitaţii trupei, a devenit parte din spectacol.

Au fost şi cei care şi-au dorit foarte mult să intre în sală, dar nu au mai fost locuri. Din admiraţie pentru artişti, au aşteptat afară, până la final. Doar ca să-i vadă şi să-i felicite.  

O Ediţie de Colecţie cu povestea unui spectacol-minune. O Ediţie de Colecţie despre revenirea în forţă, pe scenă, a celei mai iubite trupe rock: IRIS. Şi un dublu album: "IRIS Athenaeum".

Puneţi-vă bocancii sau papionul. Cum doriţi... Cum simţiţi!

×
Subiecte în articol: iris 8 octombrie 2007