x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Iubea datinile

0
Autor: Mihai Stirbu 10 Mar 2008 - 00:00

Într-o perioadă în care zestrea neamului românesc a fost în pericol de a fi pierdută, Liviu Vasilică s-a îngrijit de ea.

Pe actorul Mircea Diaconu şi pe Liviu Vasilică i-a reunit grija pentru ce este autentic în România. “El, din punctul ăsta de vedere, era unul dintre cei câţiva care fac folclor absolut autentic şi o fac nu pentru că sunt ei neapărat crescuţi sau vin direct de acolo, era un intelectual, nu se pune problema aşa, ci pentru că înţelegea fenomenul, îl aprecia, îl iubea şi făcea tot ce putea să-l protejeze mai bine, să nu se distrugă, aşa cum au făcut tot timpul marii animatori, care, chiar dacă au strâns doar folclor, chiar dacă au făcut muzee ale satului în timp, au avut grijă de această zestre uriaşă”, spune Mircea Diaconu.

Faţă de alţi cântăreţi de foarte bună calitate de folclor, Liviu Vasilică a fost şi un animator. “Înainte de Revoluţie, el a avut sarcina de a convinge autorităţile să formeze un grup de folclor şi să chiulească de la paşii istoriei în vremurile Cântării României, făcând muzică profundă, adevărată, asta însemnând şi costume şi ansambluri, o structură instituţionalizată de folclor autentic, ceea ce la vremea aceea era foarte greu.”

 

PRIETENIE. Au colaborat în acea perioadă, dar şi după Revoluţie. “Am avut câteva acţiuni culturale în care am fost parteneri şi a fost foarte plăcut. L-am cunoscut îndeaproape, şi ca om, pe lângă cântăreţul care a fost. Am izbutit pur şi simplu să devenim prieteni, asta plecând din faptul că am lucrat împreună şi simţeam că eram deja prieteni şi nu existase tot ansamblul de întâmplări în urma cărora cineva poate să-ţi devină prieten.”

Colaborarea s-a concretizat sub forma Carnavalului Bucureşti 1900. Vasilică a participat cu grupul său la cel puţin trei ediţii. “Înainte de Revoluţie nu am avut colaborări decât în măsura în care noi mergeam la Alexandria cu turnee şi ne-am cunoscut pur şi simplu. Au fost câteva seri la Casele de Cultură de tipul noi jucam, ei cântau.”

Nu s-au văzut cum se văd prietenii, cu familiile îndelung, ritmic sau la cunoscutele zile reper. Ori de câte ori s-au revăzut după o vreme îndelungată au simţit că sunt în continuare prieteni, aceeaşi cultură umană era între ei. “Era un om extraordinar, vă spun”, încheie Mircea Diaconu.

 

LA ROMÅNI. Actorul Emil Hossu a prezentat, alături de soţia sa, Catrinel, şi de Văru’ Săndel, emisiunea folclorică intitulată “Acasă la români”. Liviu Vasilică s-a numărat în câteva rânduri printre invitaţii săi. “Era o atmosferă foarte plăcută când lucram cu el. Ce îmi plăcea mie la Vasilică era faptul că, pe lângă o modestie de medic, avea un entuziasm extraordinar de a se înşuruba în viaţa culturală. Cântând atât de minunat cum cânta el, a avut acel grup cu care făcea nişte spectacole cu totul şi cu totul excepţionale. Mă emoţionau, vedeam cum merge înspre datină şi cum aduce folclorul cu ce are mai bun şi frumos în ceea ce este «la modă» tot timpul.”

Un spectacol artistic, indiferent că este de folclor sau de muzică uşoară, jazz sau teatru, trebuie să aibă la bază foarte multă bucurie. “El avea această bucurie pe care i-o dădea plăcerea cântatului şi se uita cu drag la trupa lui şi, cu cât erau ei mai buni, cu atât era el mai fericit.”

Umorul lui Vasilică a rămas şi pe banda video: “Ţin minte că eram cu Catrinel şi cu Văru’ Săndel şi, la un moment dat, Săndel, care este un băiat de mare talent, îl imita pe Liviu Vasilică foarte bine şi au intrat într-un duet. Vasilică la un moment i-a zis: «Nu mai ştiu, tu cânţi sau eu cânt?»“.

 

MODESTIE. Era medic, dar niciodată nu a afişat faţă de colegii lui un plus de diplomă. “Asta era personalitatea sa, în general nu cred că profesia îţi influenţează caracterul, eu cred că de fapt caracterul te duce spre anumite profesii. Medicina fiind o profesie de mare generozitate umană, sigur că, băiat generos cum era el, dacă putea, bineînţeles, ceea ce s-a arătat că a putut foarte bine, să meargă decât spre o astfel de profesie. Între timp era profesionist şi în artă. Am rămas săraci după dispariţia lui fizică, dar dispariţia lui nu este totală. Am pierdut foarte mulţi artişti, dar ei au rămas şi în continuare sunt repere pentru societatea românească”, concluzionează Emil Hossu.

Citeşte mai multe despre:   vasilica

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de