Solistul – rapsod

Pentru Mioara Velicu, Liviu Vasilică nu a dispărut. Iar pentru Nicolae Furdui Iancu, este o mare pierdere.

Amândoi au ridicat suflete printre stele. Amândoi au fost şi sunt iubiţi de români. Nicolae Furdui Iancu şi Liviu Vasilică sunt doi dintre cei mai de succes şi apreciaţi interpreţi de folclor din România. Amândoi au debutat cam în acelaşi timp. Chiar dacă provin din regiuni istorice şi etnografice diferite, cei doi interpreţi au adus în faţa publicului un folclor deosebit, autentic şi frumos.

Nicolae Furdui Iancu îşi aminteşte de perioada de început a carierei sale, perioadă care coincide cu cea de început a lui Liviu Vasilică. “Prin ’83-’84 am început participarea la concursuri şi festivaluri cam în aceaşi perioadă cu Liviu. Ne-am întâlnit în diverse spectacole în ţară. Liviu Vasilică s-a remarcat prin personalitatea sa, prin stilul interpretării şi datorită harului pe care l-a avut, de interpretare a cântecului.”

Carierele amândurora se conturau. Nicolae Furdui Iancu a intrat în inima românilor mai ales prin cântecele ce aduceau în prim-plan Ţara Moţilor, situaţia românilor din Ardeal. Liviu Vasilică a adus în faţa publicului cântece superbe, necunoscute majorităţii. Cântece haiduceşti, cântece bărbăteşti, cântate de cele mai multe ori împreună cu grupul său. “Suntem din zone diferite, dar mesajul era cam acelaşi. Mesaj de curaj, de bărbăţie, de forţă. Eu cred că oricine ascultă aceste cântece, oricine cred că simte cum i se transmite o mare doză de optimism.”

Furdui Iancu, despre colegul dispărut: “Pot să spun despre Liviu că a fost un bun coleg, un om care a adus la lumină un repertoriu valoros din Teleorman, un repertoriu care nu ştiu unde stătuse ascuns până atunci, printr-o voce la fel de autentică, printr-un mod de interpretare unic”.

Umor. Gândurile lui Nicolae Furdui Iancu, amintirile lui despre Liviu Vasilică sunt pozitive, amintiri ce-l fac să afirme: “Liviu ştia să întreţină conversaţii plăcute, era un om hazliu, plin de umor, un om inteligent. Era plăcut să fii în preajma sa”. Muzica lui Liviu Vasilică pare să fi fost şi ea pe sufletul moţului Iancu: “Avea acel grup. Era o echipă bună, un grup lucrat, repetat. Grupul a reuşit să-i prindă personalitatea lui şi astfel aveau mare succes la public. El a introdus în repertoriul grupului cântece vechi, cântate în general de lăutari autentici. Fiind un repertoriu care până atunci nu prea ajunsese la urechile publicului, e de la sine înţeles că s-a impus imediat; publicul l-a acceptat şi a simţit valoarea acestui repertoriu”.

Impresii bune. Interpreta Mioara Velicu i-a fost prietenă şi chiar subalternă. Împreună au creat o relaţie de prietenie puternică, sinceră, dăinuitoare. Vorbele doamnei Velicu sunt elocvente. “L-am cunoscut de când s-a lansat. Nu era din generaţia mea, dar am fost extraordinar de buni prieteni şi mi-a fost chiar şi şef. Eu am ieşit la pensie de la Ansamblul «Burnasul» din Alexandria, la care el era director. Nu am văzut pe nimeni mai potrivit pentru funcţia de director decât el. Se pricepea foarte bine la organizare şi a căutat întotdeauna ca ansamblul lui să fie printre primele ansambluri, şi aşa a şi fost. Pe de altă parte a căutat să aibă mereu costume autentice. N-am văzut la nici un ansamblu costume mai frumoase şi mai autentice decât la ansamblul lui Liviu Vasilică.”

Era un cântăreţ de excepţie? “Liviu s-a născut pentru a cânta. El nu s-a făcut peste noapte cântăreţ. El a fost un mare rapsod şi solist de muzică populară. El ştia să culeagă melodii şi a adus în folclor numai perle autentice. Tot repertoriul lui a fost frumos şi autentic.”

Prin turnee. Doi interpreţi de muzică populară de succes şi buni prieteni pe desupra nu aveau cum să nu se întâlnească la spectacole, în turnee, pe scenă. Mioara Velicu povesteşte: “Ne întâlneam prin săli de concerte, de spectacole prin ţară. Şi atunci ne contraziceam. Când intra după mine îmi spunea: «Rup sala, să vedem unde mai cânţi». Şi eu îi răspundeam: Da? Lasă că mă duc eu s-o dreg! Avea foarte mare încredere în mine şi mă aprecia, şi la fel l-am apreciat şi eu”.

O altă latură a regretatului Liviu Vasilică a fost aceea de descoperitor de talente. Doamna Velicu povesteşte cum: “El ştia să aducă soliştii tineri şi să-i lanseze. Şi într-adevăr i-a ajutat pe mulţi să se lanseze la el la ansamblu. De câte ori mergea prin ţară şi vedea un solist bun, îl lua şi-l prezenta redactorilor, în radio sau în televiziune. Era un om minunat”.

Familist convins. Interpreta de muzică populară ne spunea că îl apreciază pe Liviu Vasilică şi datorită atitudinii acestuia faţă de familie, de căminul propriu. Mioara Velicu îl vede pe interpret ca pe un familist convins, un om care ar fi făcut orice pentru familia sa. “În toate turneele în care mergea, la întoarcere avea un geamantan de cadouri pentru cei dragi ai lui. Devenise şi bunic şi era foarte mândru de lucrul acesta. Iubea foarte mult şi animalele. Ştiu că avea acasă un câine foarte mare, de care ne povestea că era ca un copil. Aşa era de bine dresat, încât îl simţea de la depărtare când venea acasă. Era un model de familist.”

La dispensarul Şcolar

Medicul Viorica Angelescu a fost colega lui Liviu Vasilică la Alexandria. Nu este artist. Este medic, precum a fost şi Liviu. Dânsa aduce în faţa publicului amintiri “medicale”. “Am lucrat împreună vreo 14 ani, aici, la Dispensarul Şcolar Alexandria. L-am cunoscut încă din studenţie. El susţinea spectacole cu grupul studenţesc al facultăţii. Se ocupa şi de echipa de dansuri a facultăţii şi mergeam mereu la spectacolele sale. Pe urmă, când am primit repartiţia în Alexandria, am ajuns să şi lucrăm împreună.” (Cătălin Pruteanu)

În câmpul muncii un om dedicat, conŞtiincios

Amintirile medicului Angelescu te fac să descoperi în Liviu Vasilică un medic devotat, un profesionist. “La serviciu era la fel de bun, la fel de conştiincios şi de corect ca şi în viaţa artistică.  Fară să facă mare caz de reputaţia sa. Era un coleg corect, îşi făcea treaba ca oricare alt medic. Pacienţii erau foarte încântaţi. La el întotdeauna era coadă. Voiau să-l vadă şi pe artistul Liviu Vasilică. Nu dădea autografe în cabinet, acolo era numai medic. Toţi erau încântaţi, ieşeau de la el extaziaţi: «L-am văzut pe Liviu Vasilică». El niciodată nu făcea vreo referire: «Eu, Liviu Vasilică, vii la mine să mă deranjezi». Sau «Trebuie să plec la repetiţii», niciodată nu s-a întâmplat asta. Îmi plăcea modul în care coordona – el a fost şi medic coordonator. Plecam în grup de doi medici, întotdeauna am făcut echipă cu Liviu şi cu asistentele, şi ale mele, şi ale lui, iar atmosfera era extrem de plăcută când mergeam la vaccinări, la vizita medicală, la triajele care se făceau la începutul fiecărui trimestru, la început de an şcolar. Se făcea linişte, înmărmureau toţi când îl vedeau.” (Cătălin Pruteanu)

În loc de adio

Mioara Velicu spune: “A plecat dintre noi şi mi-e ciudă. Am zis în sufletul meu că Dumnezeu vrea să facă acolo în cer un ansamblu pe care să-l sponsorizeze aşa cum nu se întâmplă aici pe pământ.

El a luat tot ce-i mai bun. L-a chemat pe Liviu Vasilică aşa cum i-a chemat şi pe Drăgan Muntean, pe Mariana Drăguţ, Elena Roizen. A luat din toate zonele. Pentru mine el este încă viu şi aştept să mă întâlnesc undeva cu el, într-un spectacol. Câte zile voi mai avea, când o fi să  mă duc şi eu acolo, sigur o să mă întâlnesc cu el”.