x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Trăsioara

1
Autor: Jurnalul National 10 Mar 2008 - 00:00


Ne-am suit în trăsioară şi am plecat să călătorim într-o poveste a lumii de demult. A haiducilor, a puştilor, a murgilor năvalnici. “Du-mă murgule în zbor.

 

Ne-am suit în trăsioară şi am plecat să călătorim într-o poveste a lumii de demult. A haiducilor, a puştilor, a murgilor năvalnici. “Du-mă murgule în zbor./ Sai, mă murge! Că m-apucă dor şi mor, of” sau “Dă murgule cu piciorul/ Dă murgule cu piciorul/ Rupe la poartă zăvorul/ Să mă duc unde mi-e dorul/ Ea să zică, eu s-ascult/ Că nu ne-am văzut de mult (...)” Liviu Vasilică a călătorit şi el. A adunat toate comorile pe care le-a găsit prin satele Teleormanului,  şi le-a scos la lumină. Apoi, după ce le-a trecut prin filtrul sufletului său, le-a dăruit publicului. Liviu Vasilică a fost şi rămâne unul dintre acei oameni care s-au îndrăgostit iremediabil de ceea ce înseamnă tradiţie. A scormonit prin lada de zestre a ţăranului şi a venit pe scenă ca o lumină, în fastuosul port popular al strămoşilor săi, jucând aşa cum o făceau, demult, românii de pe Teleorman. De fapt, Liviu Vasilică nu a însemnat numai vocea, a fost un artist complex prin cântec, port şi joc. A cântat de dor, de dragoste, de haiducie, doine de răscolit suflete. Liviu Vasilică era o fire vijelioasă, potrivită pentru repertoriul pe care şi l-a creat. Era atât de plin de viaţă, încât atunci când ultimele acorduri ale melodiei se pierdeau în aer trăiai senzaţia unei împrospătări a fiinţei tale. Ne-am plimbat cu trăsioara şi am ajuns la capătul poveştii întristaţi: “Şi iar verde ca aluna/ Aş muri da’ nu acuma/ La toamnă când o da brumă/ Şi când face vinul spumă”. Liviu Vasilică a murit toamna, la numai 54 de ani.


Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de