x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Vis de haiduc

0
Autor: Luminita Ciobanu 10 Mar 2008 - 00:00

O voce care te face să tresari şi te duce cu gândul la haiducie: Liviu Vasilică.

O voce care te face să tresari şi te duce cu gândul la haiducie: Liviu Vasilică.

 

S-a născut la începutul verii, la 2 iulie 1950, în comuna Plosca, judeţul Teleorman. De mic a îndrăgit cântecul popular românesc, fascinat de vocea unui rapsod teleormănean din satul său, Gogu Ivaşcu, un personaj pitoresc, nonconformist, care “se aşeza seara pe prispă şi bătea ritmul într-o tobă de piele de viţel şi cânta cu voce de piept, ca haiducii, de răsuna tot satul. «I-auzi, frumos mai cântă nebunul de Gogu!», ziceau oamenii şi lăsau lucrul să-l asculte”, mărturisea Liviu Vasilică într-un interviu acordat revistei Formula AS în anul 2000.

De la Gogu Ivaşcu, interpretul şi-a format un prim repertoriu. Vocea ţăranului-haiduc, care răsuna peste valea satului Plosca, l-a călăuzit în întreaga carieră artistică.

 

Medicul-artist. Părinţii săi, mama profesoară şi tatăl director al şcolii din sat, şi-ar fi dorit ca fiul lor, Liviu, să ajungă farmacist. Într-un fel, dorinţa lor a fost îndeplinită, pentru că fiul lor a devenit medic. Dar imaginea şi vocea rapsodului-haiduc i-au purtat paşii şi spre cariera artistică, îmbrăţişând astfel două profesii: cea de medic pediatru la Spitalul Judeţean din Alexandria şi cea de artist: renumit interpret al cântecului popular teleormănean.

În vremea studenţiei, Liviu Vasilică a început să participe şi la etapele naţionale ale Festivalurilor Artei Studenţeşti, iar vocea sa şi stilul interpretativ original şi autentic i-au adus numeroase premii întâi.

După ce a absolvit Facultatea de Pediatrie, dragostea pentru cântecul popular l-a purtat către noi concursuri folclorice (precum  festivalurile “Maria Tănase”, “Maria Lătăreţu”, “Cântecele munţilor” ş.a.), unde premiile nu au contenit, iar de cele mai multe ori a fost laureat.

 

Repertoriu. În 1993, în revista Doina, Marioara Murărescu nota în rubrica “Autograf”: “Cu ani în urmă, la Târgu-Jiu, la ediţia 1983 a Festivalului-Concurs «Maria Lătăreţu», un tânăr teleormănean reuşea să entuziasmeze publicul. Prin repertoriu, dar mai ales prin ţinută şi prin stilul de interpretare amintea de cântăreţii ţărani de odinioară. De atunci, acel tânăr teleormănean, Liviu Vasilică, şi-a format publicul lui, public care iubeşte cântecul vesel, însoţit de strigături şi chiuituri, un public care ştie să sesizeze şi să aprecieze nuanţele şi umorul textului poetic de obârşie ţărănească”.

 

Teleormanul. În 1984 s-a remarcat ca instructor de dans popular şi grup vocal la Liceul Industial nr. 1 din Alexandria. A înfiinţat apoi grupul vocal bărbătesc “Teleormanul”, iar după 1990 a reînfiinţat Ansamblul Folcloric “Burnasul”.

A realizat numeroase înregistrări radio şi tv şi a imprimat discuri vinil, casete audio şi compact discuri, o comoară inestimabilă rămasă iubitorilor de folclor.

Repertoriul şi vocea sa unică au atras atenţia regizorilor Cristiana Nicolae şi Andrei Blaier, care i-au solicitat să joace în filmele “Hanul dintre dealuri” (1988) şi “Terente – Regele bălţilor” (1995), regizat de Andrei Blaier.

 

Distincţii. De-a lungul carierei, pe lângă numeroasele premii întâi de la concursurile folclorice, interpretul a primit Premiul de Excelenţă al Consiliului Judeţean Teleorman, premiul Mass-Media al postului de televiziune Antena 1, precum şi Premiul Ethnos al Centrului Naţional al Creaţiei Artistice şi Ministerului Culturii.

Până la 54 de ani, când o boală neiertătoare l-a răpit din lumea pe care o iubea atât de tare, Liviu Vasilică a cântat cu pasiune. Dragostea pentru oameni şi pentru micuţii inocenţi care-l priveau încântaţi când intrau în cabinet şi-l descopereau pe “domnul doctor de la televizor” l-a determinat să nu renunţe la profesia de medic pediatru. S-a grăbit să plece însă cu trăsioara la 19 octombrie 2004, dar a lăsat în urmă o comoară de cântece. A respectat cu tărie şi a iubit portul popular, de aceea a purtat cu drag opinci, ciorapi de lână şi ipingeaua aruncată pe umăr.

Liviu Vasilică s-a născut cu cântecul la căpătâi. Întreaga viaţă a adunat cu drag nestemate folclorice din zona sa natală, valori care vorbesc despre sufletul românilor simpli şi despre viaţa lor de zi cu zi.

Citeşte mai multe despre:   liviu

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de