Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Dincolo de s-a născut şi a murit de cancer la pancreas, Luciano Pavarotti a fost. A fost cel mai mare. Cel mai mare dintre tenori. Pur şi simplu, Big Luciano. Am simţit cum ne dăruia bucurie. Numai el ştia cum o face. Dar reuşea de fiecare dată. Date biografice seci se pot lua de oriunde, doar de-aia (sau şi de-aia!) s-a inventat internetul. N-ar fi interesant să aflăm despre sufletul omului Pavarotti?
N-a uitat niciodată de unde a plecat. Modena ni l-a dat şi l-a primit inapoi. Aşa şi-a dorit.
Dincolo de s-a născut şi a murit de cancer la pancreas, Luciano Pavarotti a fost. A fost cel mai mare. Cel mai mare dintre tenori. Pur şi simplu, Big Luciano. Am simţit cum ne dăruia bucurie. Numai el ştia cum o face. Dar reuşea de fiecare dată. Date biografice seci se pot lua de oriunde, doar de-aia (sau şi de-aia!) s-a inventat internetul. N-ar fi interesant să aflăm despre sufletul omului Pavarotti? Despre ceea ce conta, cu adevărat pentru el? Sigur, celebritate, bani, conştiinţa de a fi The Best au foarte mare importanţă. Dar ce se ascundea dincolo de ce arăta marelui public?
EROII TINEREŢII LUI. Cine işi putea imagina că Pavarotti avea nişte emoţii cumplite inaintea fiecărui concert? Mai cu seamă dacă spectacolul era televizat. Işi făcea probleme. "Stănd acasă şi uităndu-se la televizor, oamenii văd un individ pe scenă. Ce mare chestie? E greu de imaginat că milioane de oameni te urmăresc in direct, că cea mai mică greşeală va fi inregistrată, că alte milioane de oameni care te-au admirat, altele care nu te-au plăcut prea mult, milioane care iţi cunosc reputaţia, dar nu te-au auzit căntănd şi milioane care nici măcar n-au auzit de tine de-abia aşteaptă să te judece, să se emoţioneze sau să fie dezamăgiţi", spune Luciano in cartea autobiografică "Luciano Pavarotti - Lumea mea", scrisă in colaborare cu William Wright. Bunăoară, Luciano era curios să vadă ce celebrităţi vin la concertele sale. In primele rănduri ale Stadionul Dodgers (Los Angeles), unde a susţinut un superconcert in 1994, i-a zărit pe Frank Sinatra, Gene Kelly, Gregory Peck, Henry Kissinger, George Bush, Woopi Goldberg... Tracul a crescut cănd a primit un telefon de la bunul său prieten din Italia, Panocia, care-i spunea, disperat, că a venit special să-l vadă in California de la Modena, dar că-şi uitase biletele la hotel şi era prins in trafic, fără posibilitatea se a se reintoarce cu ele in timp util. "E un dezastru total!", s-a stresat Pavarotti şi a pus-o pe Nicoletta - secretara sa, pe-atunci - să rezolve problema. Inţelegeţi? Conta mai mult prezenţa unui bun prieten pe unul dintre locurile de pe stadion decăt faptul că-n zona rezervată VIP-urilor, starurile veniseră cu căteva ore inainte de inceperea concertului⦠Şi ca să nu se simtă "neglijaţi", a căntat "Singinâ in the Rain", ca un omagiu uimitorului Gene Kelly, apoi "My Way", pentru Frank Sinatra, făcănd un semn către fiecare dintre ei. Kelly şi Sinatra s-au ridicat şi-au făcut căte o plecăciune. "Pentru mine era ceva uluitor să stau pe scenă şi să adun omagii eroilor tinereţii mele", spune Pavarotti.
TATĂ DISTRUS. După divorţul de Adua, prima soţie, Luciano a continuat să aibă o relaţie foarte apropiată cu cele trei fiice ale sale din prima căsătorie: Giuliana, Lorenza şi Cristina. Nicoletta, ce-a de-a doua soţie, ii reproşa adesea că are "o relaţie destul de ciudată" cu fetele cele mari, care-i făceau confesiuni ca unui vechi prieten. Puţină lume ştie că Pavarotti a fost devastat de maladia stranie de care s-a imbolnăvit Giuliana şi căreia nici un medic nu-i găsea un diagnostic corect. Pănă la urmă, după băjbăieli care au durat luni intregi, pe parcursul cărora starea fetei se inrăutăţea, doctorul Ernie Rosenbaum a decretat: myasthenia gravis. O boală grea, dar vindecabilă. Tratament, operaţie complicată şi un tată distrus de suferinţa propriului copil. Un prieten drag a trecut, ingrijorat, pe la spital, cu flori şi vorbe de alean: Placido Domingoâ¦
CEL MAI FRUMOS DAR. Era fan Fellini. Ii plăcea cănd primea cadouri de la admiratori. Odată, două tinere japoneze au ţinut morţiş să-l vadă. Gărzile de corp au vrut să le indepărteze de pe proprietatea privată unde se relaxa Luciano, dar acesta le-a permis să intre. Fetele i-au intins, ca pe un trofeu, un superb kimono. L-a probat pe loc. A fost bucuros ca un copil: il incăpea!
Ultimul cadru al "filmului" despre sufletul lui Pavarotti: Mexico City, 1995. Un Mercedes negru, trecănd printr-un cartier sărac. Un băieţel zdrenţăros vinde păine pe marginea străzii. "Părea atăt de mic, n-avea mai mult de 5-6 ani. M-a induioşat. Poate că mi-era şi foame. Puştiul s-a apropiat de maşină, eu am coborăt geamul, i-am dat banii şi am intins măna după păine. Cănd a ridicat ochii spre mine, pe faţa băieţelului s-a aşternut o mare uimire, apoi s-a auzit o şoaptă: «Pavarotti!». E extraordinar să-ţi auzi numele scandat de un intreg stadion. E foarte frumos cănd preşedintele ţării te invită la masă. Dar băieţelul acela cu faţa murdară, atăt de sărac, atăt de mic, ştia cine sunt. Asta inseamnă pentru mine mai mult decăt orice altceva".
Vă oferim o mostră din arta lui Luciano Pavarotti: un CD cu zece inregistrări de acum 40 de ani, din memorabilele sale concerte. Intămplător sau nu, prima piesă este "Una furtiva lacrima", despre care spunea că e una dintre cele mai frumoase arii pentru un tenor. O lacrimă in colţul ochilor, ascultănd Luciano Pavarotti - The Golden Voice...
"Fiecare spectacol este ca o luptă cu tauri. Notele inalte sunt tauri furioşi, pe care trebuie să-i infrunţi şi să-i infrăngi. Cine şi-ar dori să se facă de răs in faţa unui miliard de oameni? Iţi doreşti toată viaţa să cănţi in faţa unui public căt mai mare, apoi iţi doreşti să fi căntat intr-o biserică din Modena"
Luciano Pavarotti
