Pietate pentru tenor

Baritonul Nicolae Herlea l-a intălnit pe Pavarotti in Galeriile Vittorio Emanuele din Milano in 1965.

Baritonul Nicolae Herlea l-a intălnit pe Pavarotti in Galeriile Vittorio Emanuele din Milano in 1965.

Am stat de vorbă cu domnul Nicolae Herlea in prezenţa tăcută şi masivă a pianului lui Dinu Lipatti şi a dialogului subtil dintre două piese de mobiler din lemn cu intarsii de sidef, vechi de două sute de ani. Aşa cum admiră munca celor doi japonezi care au muncit 21 de ani ca să desăvărşească imbinarea lemnului cu sideful, la fel vorbeşte cu plăcere şi bucurie şi un cu pic de durere despre artistul şi omul Pavarotti. Stingerea marelui tenor i-a lăsat in suflet o nostalgie care nu dispăruse nici la două săptămăni după tristul eveniment. "Cu Pavarotti am pierdut o mare stea a vocii umane. Nu a fost numai un emiţător de sunete, ci, prin fiinţa lui, un exponent al dragostei umane. A fost o voce de o amploare extraordinară, a fost tenorul iubit de italieni nu numai pentru acutele sale, dar şi pentru fiinţa sa atăt de sinceră. Intr-o jumătate de veac am avut ocazia să ascult foarte mulţi artişti şi in memoria sonoră mi-au rămas căteva voci care nu se vor estompa niciodată din fiinţa mea: Enrico Caruso, Beniamino Gigli, Di Stefano, Placido Domingo, Luciano Pavarotti. Ei au avut o misiune nescrisă, dar găndită de Dumnezeu, de a apropia, prin sentimentele produse de vocile lor de excepţie, oameni de pe toate continentele."

INTĂLNIRE. Nicolae Herlea l-a cunoscut pe Pavarotti in 1965 la Galeriile Vittorio Emanuele din Milano. "Eu aveam 38 de ani, el - 29. Aveam repetiţia de scenă la opera Don Carlos. Intr-o pauză de o oră mi-am zis să mă duc să beau un capuccino, să mă relaxez, pentru că Don Carlos e o operă foarte grea, iar eu făceam un rol solicitant şi vocal, şi scenic. Debutasem la Scala in 1963, acum eram la a doua stagiune." Galeriile Vittorio Emanuele sunt renumite ca fiind loc de intălnire pentru artişti; "Beau acolo un capuccino, o cafea, şi nu prea mult alcool", spune zămbind domnul Herlea. "Stăteam la masă, iar in spatele meu am văzut o umbră. Cănd m-am intors, am văzut un tip foarte inalt, de peste 1,90." Tipul incepe să-i spună in italiană: "Domnule Herlea, imi permit să vă deranjez, pentru că am măhnirea că noi, artiştii italieni, nu mai putem cănta la Scala; numai dumneavoastră, străinii, aveţi loc acolo", apoi s-a recomandat: "Pavarotti". Nicolae Herlea i-a explicat frumos că a venit şi a dat audiţie pentru rolul Posa, iar pentru că baritonul titular era bolnav a primit rolul. "Atunci, Pavarotti mi-a spus că i-ar face plăcere dacă l-aş prezenta maestrului Siciliani, directorul muzical al Scalei. L-am luat, am ajuns la teatru. El n-a avut permisiunea să urce la maestru, m-am dus singur, am vorbit cu el despre Pavarotti şi mi-a spus că se va mai găndi. A doua sau a treia zi au stat de vorbă, iar Pavarotti a primit rolul din Rigoletto in 1965, cu care a avut un succes extraordinar la Scala."

TIMBRU SPECIAL. Baritonul crede că au fost mai mulţi factori care au contribuit la imensul succes al lui Pavarotti. "Unul dintre aceştia este timbrul vocal special; după părerea mea, timbrul aduce imediat in faţă. Succesele mari timbrul le aduce. L-aţi ascultat căntănd aria «Nessun dorma» din Turandot? Nici unul dintre tenorii ascultaţi de mine nu a redat atăt de bine acel final."

Cei doi mari interpreţi nu s-au mai intălnit apoi. Nicolae Herlea s-a stabilit la puţin timp in Germania; cănd a venit Pavarotti la Bucureşti, baritonul nu se afla in ţară. Nici nu au avut ocazia să cănte impreună: "Am avut marea şansă să cănt cu toţi marii tenori ai timpului meu, cu Placido Domingo, cu Di Stefano, numai cu Pavarotti - nu".

"Stăteam la masă, iar in spatele meu am văzut o umbră. Cănd m-am intors, am văzut un tip foarte inalt, de peste 1,90. Acesta a inceput să-mi spună in italiană: «Domnule Herlea, imi permit să vă deranjez, pentru că am măhnirea că noi, artiştii italieni, nu mai putem cănta la Scala; numai dumneavoastră, străinii, aveţi loc acolo», apoi s-a recomandat: «Pavarotti»"

Nicolae Herlea,baritone

Scarpia şi Figaro

La 20 septembrie, baritonul Nicolae Herlea a fost decorat de preşedintele Romăniei cu Steaua Romăniei in grad de Mare Ofiţer. Nicolae Herlea a studiat la Conservatorul din Bucureşti cu profesorul Aurelius Costescu-Duca. A făcut cursuri de specializare la Accademia di Santa Cecilia din Roma. In 1951 a debutat la Opera Naţională din Bucureşti cu rolul Silvio din "Paiaţe". A urmat o serie de roluri importante precum Figaro, in "Bărbierul din Sevilla" de Rossini, lordul Ashton, in "Lucia di Lammermoor", de Donizetti, Rigoletto, in "Rigoletto" de Verdi, Escamillo, in "Carmen" de Bizet, Onegin, in "Eugen Onegin" de Ceaikovschi, Igor, in "Prinţul Igor" de Borodin, Scarpia, in "Tosca" de Puccini. A căntat in compania unor renumiţi artişti, printre care se numără Montserrat Caballé, Placido Domingo, Joan Sutherland, Nicolai Ghiaurov, Nicolai Ghiuselev, Giulietta Simionatto, James McCracken, Ivan Petrov. Le Figaro scria despre Nicolae Herlea: "Domnul Herlea este cel mai buno Figaro pe care l-am auzit vreodată. Voce de bronz, superbă, de caracter tragic, dar care se pliază in mod natural vioiciunii cerute de rol".

Arta baritonului a fost recunoscută şi omagiată prin numeroase premii: Medalia de Aur şi Marele Premiu la Festivalul de la Praga, 1954, Medalia de Aur şi Marele Premiu la Concursul de Canto de la Verviers, 1957, Medalia de Aur Giuseppe Verdi la Milano, 1963. In Romănia a primit titlul de Artist al Poporului (1962), Premiul de Stat (1964). Penultima distincţie primită este Steaua Romăniei in grad de Comandor, in 2000.

Am pierdut un prieten foarte bun

Soprana Maria Slătinaru s-a bucurat enorm cănd, pe la inceputul lui septembrie, aflase că Pavarotti se simte mai bine. Numai că soarta a avut alte planuri. "L-am cunoscut la Paris cănd făceam «Tosca», iar el avea recitaluri. Un om excepţional, un vivace, un prieten foarte bun. Sigur, nu mai spun de calităţile lui vocale, de lărgimea vocii, de ambitusul extraordinar, de acutele extraordinare. Sunt efectiv copleşită şi tristă... E o mare durere in toată lumea şi in special in arta lirică a lumii la dispariţia lui Luciano Pavarotti", mărturiseşte artista. (C.D.)

Ne vom aminti mereu de naturaleţea cu care cănta

Printre interpreţii romăni care au avut şansa de a-l intălni pe Pavarotti se numără şi Bogdan Bradu. Chiar dacă in adolescenţă a debutat intr-o trupă rock şi mai apoi, in 1988, pe cănd avea 20 de ani, a căştigat Premiul I la Festivalul de la Mamaia cu piesa lui Horia Moculescu, "Glasul meu, tăcerea mea",

glasul il propunea pe Bogdan drept interpret de muzică clasică. Intră la Conservator in ’89, iar trei ani mai tărziu se produce intălnirea pe care oricare artist şi-ar dori-o: cea cu Big Luciano. "Ne-am cunoscut in 1992, după ce un prieten i-a dus să asculte o casetă cu vocea mea, pe care inregistrasem mai multe arii, printre care şi «Torna a surriento». I-a plăcut… Imi amintesc că era un om foarte simpatic,

cu mult umor. Am studiat puţin impreună, apoi m-a dat pe măna profesorului său, Arrigo Pola. Ce pot să spun? Că am pierdut o voce extraordinară, că o să ne aducem aminte mereu de spiritul şi de naturaleţea cu care cănta operă. Luciano Pavarotti e unic!", spune fostul elev Bogdan Bradu, care acum are proiecte inedite cu trupa Phoenix. (C.D.)

Ave Maria, pe ultimul drum

Alte două romănce au avut privilegiul să-l intălnească: sopranele Alexandra Coman şi Antonia Moldovan. Prima şi-l aminteşte drept o persoană exigentă, dar şi foarte generoasă in aprecieri pentru studenţii lui, printre care s-a numărat. Cea de-a doua a participat la o serie de lecţii de canto, pe care tenorul le dădea in casa lui din Pesaro, şi a avut un soi ciudat de "noroc": a căntat "Ave Maria" la inmormăntarea lui Pavarotti. "L-am visat pe Maestru cu o seară inainte să moară că mi-a spus: «Mi-ar plăcea să cănţi pentru mine»", povesteşte Antonia. (C.D.)