x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editie de colectie Lucreţia Ciobanu O regină ar fi prea puţin…

O regină ar fi prea puţin…

de Roxana Vintila    |    07 Apr 2008   •   00:00

“Mi-aş fi dorit mult să-i fiu fii­că, să-i fiu ne­poată, să-i fiu apropiată…”

“Mi-aş fi dorit mult să-i fiu fii­că, să-i fiu ne­poată, să-i fiu apropiată…”

 

De-a lungul unei ca­ri­ere de pes­te treizeci de ani, Mi­rabela Da­uer a cunoscut-o pe marea interpretă a folclorului ro­mânesc, Lucreţia Ciobanu, în câteva spectacole pe care le-au avut împreună, dar mai ales în emisiunile de televizi­une: “Eu sunt pur şi simplu în­drăgostită de Lucreţia Cio­banu. Este unică şi indiferent câţi vor încerca să cânte mu­zica pe care o interpretează dumneai, nu vor reuşi. Un glas de excepţie, cu piese încărcate de un anume simbol. Lucreţia Ciobanu este minunată. Nu ştiu câţi ani are, dar este frumoasă şi la chip, iar acest lucru sunt convinsă că vine numai din sufletul ei.”


IUBITĂ. Lucreţia Cio­banu rămâne pentru Mi­ra­bela Dauer “tipul femeii ar­de­lence, mândre, cu coloană vertebrală, ceea ce nu prea se mai întâlneşte des. Un om cu sufletul nepătat. Un om minunat. Eu mi-aş fi dorit mult să fiu în preajma ei, să-i fiu fiică, să-i fiu nepoată, să-i fiu vecină, să-i fiu apropiată. Este o reală bucurie să ai un astfel de om în jurul tău.”


CHIPUL CA SU­FLE­­TUL. Mirabela Dauer nu s-ar putea decide la locul pe care îl ocupă Lucreţia Ciobanu în folclorul muzical românesc. O scară de la unu la zece ar fi neîncăpătoare pentru un artist de talia Lucreţiei Ciobanu.

“Are un fel unic de a in­ter­preta cântul autentic. Cu siguranţă stă alături de Ma­ria Tănase, Maria Lătăreţu, Ileana Sărăroiu, acolo unde sunt marile doamne ale cântecului popular. Lucreţia Ciobanu este unică.

Ter­mene ca regină sau prinţesă sunt deja perimate pentru a vorbi despre Lu­cre­ţia Cio­banu. Dumneai face parte din ge­ne­raţia mon­ştrilor sacri, o persona­litate atât de marcantă, încât ţi-e şi frică să o atingi să nu dispară această mi­nu­năţie de per­soa­nă. Nu m-am înşelat ni­cio­dată”, spune Mi­rabela Dauer, “atunci când am spus despre un mare interpret că aşa cum arată aşa are şi sufletul. La final pot spune doar că eu eu o iubesc foarte tare.”

×
Subiecte în articol: să-i lucreţia ciobanu 7 aprilie 2008