x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Povestea "Lalelelor"

0
Autor: Catalin Pruteanu 19 Ian 2009 - 00:00

"Lalele" este cântecul prin care Luigi Ionescu a rămas în istoria muzicii. Lalele este unul dintre cântecele cele mai longevive din istoria muzicii uşoare româneşti, ne-a spus Aurel Storin, cel care a scris versurile acestui şlagăr. "Este un cântec care se interpretează încă, după peste 40 de ani de când a fost lansat, care s-a bucurat de o popularitate, i-aş spune, cu mintea mea de acum, excesivă şi care a contribuit la gloria de interpret a lui Luigi Ionescu. Deşi el a cântat atâtea cântece pe aceeaşi voce caldă şi sensibilă, vocea lui şi cariera lui sunt foarte legate de acest cântec", spune Aurel Storin, secretarul literar al Teatrului de Revistă "Constantin Tănase".





GAGARIN.
Versurile iniţiale ale melodiei nu au fost cele cunoscute acum. Era un cântec compus pentru un spectacol al Teatrului de Revistă "Constantin Tănase", se numea "Gagarin" şi era un vals lent. "Gagarin a fost primul cosmonaut care a pătruns în spaţiul cosmic. A fost un eveniment mondial prima călătorie a unui om în spaţiu şi nu e de neînţeles că un compozitor ca Temistocle Popa, care era mai tânăr şi dornic de afirmare, a scris un cântec dedicat acestui eveniment. Cântecul s-a cântat într-un spectacol-concert, dar fără succes. Luigi Ionescu, cel care era un interpret foarte apreciat de public, ieşea din scenă cu mai puţine aplauze decât a intrat", îşi aminteşte Aurel Storin. "Eu eram un foarte tânăr «cosmonaut» pe vremea aceea, intrasem în cosmosul teatrului de revistă, iar compozitorul Temistocle Popa, care era un membru marcant al orchestrei noastre şi un compozitor în plină afirmare, mi s-a adresat – eram secretar literar al teatrului – întrebându-mă dacă am ascultat cântecul şi de ce cred eu că nu are succes.

Ne-am cunoscut, ne-am împrietenit atunci şi am rămas prieteni până acum, a venit la mine la birou", spune Storin.

ÎNTĂLNIREA. "Cine eşti dumneata?", l-a întrebat compozitorul pe Storin. "Sunt Aurel Storin, noul secretar literar al teatrului." "Şi cu ce te ocupi dumneata aici?", a insistat Temistocle Popa. "Abia am venit de câteva zile, deocamdată nu mă ocup cu nimic." "Bravo, eşti de-al nostru. Uite, am scris un cântec pe care-l cântă Luigi Ionescu şi nu face succes cu cântecul ăsta. De ce crezi tu că nu face succes?", a întrebat compozitorul. "Fiind tânăr eram uşor obraznic şi credeam că ştiu tot. Mai târziu mi-am dat seama că ştiu din ce în ce mai puţin. I-am spus: «După părerea mea, nu face succes din două motive. În primul rând pentru că are un ştihvort – ştihvortul este în cântec cuvântul sau fraza care se repetă cel mai des, este atacul de refren – ce conţine un cuvânt care în limba română este nemuzical». Gagarin, în limba română, conţine două silabe repetabile, gaga, care, pentru un popor francofon ca al nostru, reprezintă ceva care duce, în limba franceză, spre ramolisment. Dacă în limba franceză spui despre unul că e gaga înseamnă că e ramolit. Şi în limba română există un cuvânt asemănător, tot cu repetarea celor două silabe: găgăuţă. Dacă-l chema altfel, poate că acest cuvânt ar fi fost mai muzical, mai legat de muzică. Gaga deja pare uşor comic şi ridicol. Versurile fuseseră scrise de Angel Grigoriu şi Romeo Iorgulescu, care scriseseră versuri foarte bune la unele cântece celebre, dar uneori mai scriau şi mai repede", ne povesteşte Aurel Storin. "«Şi mai am un argument», i-am zis. «Ritmul acestui cântec nu este tocmai potrivit pentru ritmurile cântecelor generaţiei tinere. Este un vals lent şi acum se cântă mai mult cha-cha». Cha-cha era un ritm mai lent, mai percutant şi mai potrivit să vorbească despre ceva care înseamnă cucerirea cosmosului. Autorii vedeau cosmosul ca pe un spaţiu feeric, în care se desfăşoară o lume de valsuri lente. Poate că aveau dreptate. Şi atunci mă întreabă Temistocle Popa: «Tu ai fi în stare să scrii textul ăsta?». La revistă, pe vremea aceea, îi măiestream pe toţi. Dacă nu spuneai «maestre» la revistă, nu mai aveai valoare în faţa nimănui. Zic: «Dragă maestre, cred că ar trebui un cuvânt neutru, care să conţină multe vocale şi un cântec care să fie cântat într-un ritm mai alert, de cha-cha». Şi aşa am ajuns la lalele, care mi s-a părut că reia repetiţiile din Gagarin, dar fără neconcordanţele acestora, şi am scris un cântec de o banalitate fără cusur, de care mai târziu, când am scris alte texte, mai frumoase şi mai poetice, m-am jenat, dar deja era prea târziu", îşi aminteşte Storin.

ŞLAGĂR. Cântecul a devenit imediat şlagăr şi putea fi auzit peste tot. "Cântau florăresele pe stradă, ţigăncuşele în Gara de Nord. Nu exista nici televiziunea, care să lanseze cântece şi vedete. Luigi l-a imprimat şi, în prima seară, când a cântat Lalele, după ce, cu acelaşi cântec nu făcuse succes cu câteva seri înainte, n-a putut să iasă din scenă. L-a cântat de trei-patru ori. Sigur că, fiind la început, nu ştiam secretul unui cântec de succes: cu cât sunt vorbele mai banale, cu atât prinde mai uşor. M-am nimerit autorul unui cântec de largă circulaţie, pentru care meritul este în primul rând al lui Temistocle Popa şi în aceeaşi măsură al lui Luigi Ionescu, care l-a cântat cu vocea lui penetrantă şi atât de agreabilă, lansându-l în lume", spune Aurel Storin. "Lalele" era cântat şi ascultat nu numai în România, ci şi în străinătate. "Dacă pe vremea aceea noi am fi putut să primim drepturile de autor pe care le-am fi primit în ziua de astăzi, nici Temistocle Popa şi nici eu nu mai aşteptat pensii de la stat. Dar, pe vremea aceea, autorii primeau numai dreptul simbolic de a fi autorii unui cântec", crede secretarul literar al Teatrului "Constantin Tănase".  Aurel Storin îşi aminteşte că "Lalele" a detronat un mare şlagăr italian, care se numea "Marina, Marina". "Până atunci se cânta «Marina, Marina» peste tot. Era la fel de banal şi de ridicol ca «Lalelele». «Lalele» a detronat Marina. Se cânta peste tot. Mult şi s-a întâmplat ce se întâmpla cu orice şlagăr, că au apărut şi alţi interpreţi care preluau cântecul. Şlagăr în limba germană înseamnă lovitură. Şi nu ajungeau şlagăre decât cântecele care într-adevăr dădeau o lovitură. Englezescu hit din zilele noastre se aplică cu o mai mare generozitate. Nu existau clasamente. Hitul e rezultatul unui clasament care se face pe o perioadă determinată. Termenul de şlagăr era mai vag. Lovitura era cântecul care lovea în toate părţile şi în toate direcţiile. Nu puteai să spui despre un cântec foarte frumos, dar care nu avea o circulaţie largă, că este un şlagăr. Pe atunci, ca şi acum, un şlagăr trebuia să detroneze şlagărele dinaintea lui, altfel nu se impunea", spune textierul.

"Este un cântec care se interpretează încă, după peste 40 de ani de când a fost lansat, care s-a bucurat de o popularitate şi care a contribuit la gloria de interpret a lui Luigi Ionescu. Deşi el a cântat atâtea cântece pe aceeaşi voce caldă şi sensibilă, vocea lui şi cariera lui sunt foarte legate de acest cântec"
Aurel Storin
Citeşte mai multe despre:   succes,   cantec,   căntat,   temistocle popa,   aurel storin,   luigi ionescu,   storin,   şlagăr

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de