x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editie de colectie Mădălina Manole Perfecţionistă

Perfecţionistă

de Luminita Ciobanu    |    14 Iul 2008   •   00:00

“O bună ­profesionistă, poate prea ­perfecţionistă, o interpretă deosebită, ­specială, care se distinge ­dintre alţii.” Aşa o carac­terizează în cîteva cuvinte Maria Dragomiroiu pe Mădălina Manole.

“O bună ­profesionistă, poate prea ­perfecţionistă, o interpretă deosebită, ­specială, care se distinge ­dintre alţii.” Aşa o carac­terizează în cîteva cuvinte Maria Dragomiroiu pe Mădălina Manole. 

 
Se cunosc de aproape 18 ani. Au stră­bă­tut ţara în lung şi în lat. Au urcat pe aceeaşi scenă în nume­roase spectacole în străi­nă­tate. În momentele de re­la­xare merg prin magazine, la cum­pă­rături să le ducă acasă celor dragi cîte ceva.


CAP DE AFIŞ.
“Pe Mă­dă­lina Manole am cunoscut-o imediat după ’90-’91. Soţul meu, Bebe Mihu, fiind impresar, a luat-o în spectacole, simţind că este un cap de afiş şi, într-adevăr, a fost. Peste 10 ani a ţinut capul de afiş al afişelor noastre”, spune îndrăgita interpretă Maria Dragomiroiu, completînd totodată prin faptul că sînt născute sub acelaşi semn zodiacal: Racul.

“Noi ne-am împăcat şi ne-am înţeles foarte bine ca şi prietene şi pot să spun că am fost ca surorile, pentru că mai mult eram plecate în turnee. Stăteam cîteva zile acasă şi iar plecam. Mer­geam împreună cu micro­bu­zul prin toată ţara. Am fost, de asemenea, în multe tur­nee în străinătate, în Germania, în America, iar omul se cunoaşte la bani şi la drum lung. Aşa că am cunoscut-o foarte bine pe Mădălina Manole. Este o fată foarte sensibilă, din păcate, cum sînt toţi racii, şi foarte di­rectă, iar aici pierzi, pentru că în momentul în care spui lucrurilor pe faţă îi deranjezi pe foarte mulţi. Mădă­lina nu intră în orice show. Întreabă cu cine este, dacă-i place intră, dacă nu, nu, chiar dacă pierde nişte bani. Eu cred că nu este tocmai bine, dar ea aşa gîndeşte. Dacă nu este un spectacol de cea mai bună calitate, nu intră. Eu i-am spus că trebuie să ne adaptăm timpurilor care sînt. Să fii tot timpul de val. Să nu încetineşti ritmul şi motoarele”, spune Maria Dragomiroiu.


DĂRUIRE.
Mădălina Manole şi fostul său soţ, regretatul compozitor Şerban Georgescu, erau nelipsiţi din casa soţilor Maria Drago­miroiu – Bebe Mihu. “Este o bună prietenă, o familistă con­vinsă. I-am cîntat la nun­tă cînd s-a căsătorit cu Şer­ban Georgescu şi chiar cît timp a fost căsătorită cu Şerban ne vedeam foarte des. Cel puţin de două-trei ori pe săptămînă veneau pe la noi. Cum mie îmi place să stau pe acasă, ei veneau pe la noi, mîncam împreună, ne făcea plăcere să ne vedem.

Mădălina şi Şerban, profesional, s-au înţeles foarte bine. S-au completat extraor­dinar. Şerban Georgescu a creat nişte şlagăre care s-au nimerit cu vocea şi cu felul de a interpreta al Mădălinei ca o mănuşă. Ca oameni, au fost două firi diferite, iar aici, la un moment dat, s-a produs ine­vitabilul. Şerban, prove­nind dintr-o familie de oa­meni sus puşi, fiind singur la părinţi, a fost copilul ma­mei, al tatei, iar tot timpul i s-a dat. Dar n-a ştiut să şi dea. Iar Mă­dălina avea şi ea nevoie de un pic de bunătate. Mădălina i-a spus că nu e bine şi la un moment dat se va rupe, iar Şerban lua totul în glumă. Credea că Mă­dă­lina este tot un copil, pentru că era dife­renţă de 15 ani între ei, şi că n-o să facă ni­cio­dată pasul pe care l-a fă­cut. Dar Mădălina n-a în­ce­tat nici o clipă să ţină la Şerban, pentru că eu ştiu cel mai bine, am fost plecată cu ea. Şi tot timpul îi cumpăra îmbrăcăminte, iar cum vedea ceva spunea: «Uite, asta îi place lui Şer­ban!». Cu toate că eu îi zi­ceam:« Măi, Mădă­lina, dar nu mai sînteţi împreună…», ea îmi spunea: «Ei, lasă…». Şi au ţinut legătura, nu au fost din ăia care să arunce cu gunoi. Însă, din tot ce au creat împreună, Mădă­lina a dat foarte mult, pentru că a vrut, efectiv, să fie li­niştită. Cine o judecă pe Mădălina că s-a despărţit de Şerban greşeşte, n-a fost vina ei. Ea a divorţat pentru că nu avea o mul­ţumire su­fle­tească lîngă omul cu care a crezut că ar putea fi o viaţă… Mădălina a renunţat aproape la tot, iar Şerban n-a crezut pînă în ultima clipă”, continuă Maria Dragomiroiu. “Mă­dălina este o femeie se­rioasă, îşi iubeşte familia şi părinţii cum rar am întîlnit. Dă telefon, indiferent din ce colţ al lumii, acasă, măcar o dată, dacă nu de două ori, să vadă ce fac părinţii, fratele şi nepoţelul, se gîn­deşte la fiecare, să le ia cîte ceva, e o fire darnică. Mă bucur că şi-a găsit un băiat cu care se îm­pacă bine. Îi doresc din ini­mă să aibă şi ea un copilaş, mîngîierea sufletului ei”, mai spune îndrăgita interpretă.


CALITATE.Maria Dragomiroiu consideră însă că Mădălina este mult prea perfecţionistă uneori. “Ea vrea calitate extraordinară şi munceşte foarte mult la un proiect. Se implică uneori prea mult. Am realizat un album împreună şi l-am dus pe piaţă, în afară, dar pe piaţa românească n-a apărut niciodată. Am inclus în jur de 12 refrene din cîntecele ei cele mai frumoase, cîntînd eu, apoi din cîntecele mele cele mai frumoase, cîntînd ea, apoi eu, un cîntec de muzică uşoară, apoi ea, un cîntec de muzică populară… Pe Mădălina am susţinut-o să-şi facă un album de muzică populară, pentru că şi-a dorit. Şi, lucrînd foarte serios, a ieşit un album foarte frumos, «Lină, Lină, Mădă­lină», şi a avut un foarte mare succes pe piaţă. I-am dat sfaturi, am ajutat-o şi a ieşit un lucru foarte bun”, încheie Maria Dragomiroiu.

 
“Mădă­lina nu intră în orice show. Întreabă cu cine este, dacă-i place intră, dacă nu, nu, chiar dacă pierde nişte bani. Eu cred că nu este tocmai bine, dar ea aşa gîndeşte. Dacă nu este un ­spectacol de cea mai bună calitate, nu intră”
Maria Dragomiroiu

 

Personalitate şi talent

Victor Spirache, realizator de emisiuni la Radio România Actualităţi, a avut-o ca invitată în studioul de ra­dio de multe ori pe Mă­dă­­lina Manole. “M-a impre­sio­­nat modul ei de a fi ca interlocutor şi, pe de altă parte, rareori mi-a fost dat să văd în România de la în­ce­putul anilor ’90 o priză aşa de mare la public, la adoles­cenţi, cum avea Mădălina Ma­nole. Din cauza publicului numeros, cobora greu de pe scenă. Este na­turală, foarte firească şi are mult umor. Muzica din pe­rioada lui Şerban Georgescu a fost o etapă, o muzică frumoasă, foarte «şlăgăroasă». Cîntecele de atunci aveau o altfel de muzicalitate decît cea de acum, în special, compo­ziţiile ei erau diferite. Vocea ei mă duce cu gîndul la Alannah Myles sau Bonnie Raitt, în zona country-rock sau chiar folk, este ne­mai­pomenită. Cred că ceea ce face acum este mult mai bine pliat pe vocea sau personalitatea ei”, ne-a spus omul de radio.

  • Ionuţ Răduică

 

×
Subiecte în articol: maria serban mădălina lina dragomiroiu