x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Iubirea mută stelele

0
Autor: Daniela Cârlea Şontică 22 Iul 2010 - 00:00
Iubirea mută stelele
Vezi galeria foto


În iulie 2008, Mădălina a fost bucuroasă să vorbească despre viaţa ei. Despre carieră, despre muzică, despre familie. Recu­noş­tea atunci că este un om ca­re trăieşte după anumite prin­cipii. Şi că şi-a condus viaţa după un cuvânt din Dante Ali­ghieri: „Iubirea mută stelele".

De la bunul-simţ pleacă totul, spunea artista. „Asta am făcut toată viaţa, ca o leoaică m-am luptat cu toată lumea din jur, în numele iubirii. M-am luptat în numele iubirii de a trăi frumos şi asta am să fac până la sfârşitul drumului."

Cele mai frumoase amintiri ale ei erau din copilărie. Nu de la Vălenii de Munte, unde s-a născut, pentru că acolo nu a stat decât până la 2 ani. „Ploieştiul este oraşul copilăriei mele. Copilăria e tot ce pot să am eu mai sfânt, amintirile cele mai frumoase sunt din copilărie. Neavând aşa o copilărie cu de toate, treaba asta ne-a unit şi mai tare, când ai noştri ne-au avut pe amândoi, mama şi-a lăsat imediat serviciul. N-au vrut să fim copii crescuţi cu cheia de gât. Mama a devenit casnică şi ne-a crescut pe mine şi pe fratele meu aşa cum cum trebuie. Ai noştri ne-au oferit tot ce s-a putut dintr-un singur salariu. Cam toată viaţa ne-am mutat dintr-un apartament în altul, am căutat mereu să avem condiţii tot mai bune... Pe ai mei aşa mi-i amintesc, din sacrificiu în sacrificiu, erau în stare de orice ca să ne fie nouă bine."
Când vezi un artist la televizor sau pe scenă, uiţi că este om, îl transpui într-un plan în afara realităţii. Nu te gândeşti decât că el e sus, că are tot ce îşi doreşte. Ce şi-a dorit Mădălina Manole în copilărie şi n-a avut?

BICICLETA
„Am avut tot felul de nostalgii, de exemplu, tabăra în care nu am reuşit să plec, pentru că nu am avut niciodată bani de o tabără. Eu nu ştiu cum e să mergi în tabără. Însemnau destul de mult 500 de lei pe atunci. Am preferat să le dau banii mei din economii alor mei. Pusesem deoparte şi strânsesem suma asta, însă i-am auzit pe ai mei şuşotind în bucătărie că le mai trebuie bani pentru un linoleum pe jos şi atunci am renunţat la tabără. Sau toată copilăria mea mi-am dorit să am o bicicletă Pegas şi n-am avut. Le tot ceream bicicleta pe acolo prin faţa blocului celorlalţi copii. Dar iubesc la nebunie aminti­rile din copilărie, cu toate neajunsurile, cu tot... Acestea n-au făcut decât să ne unească mai mult ca familie."

BALERINA
Ambiţioasa fetiţă cu părul lung, filiformă, de o frumuseţe care ieşea imediat în evidenţă era febleţea profesorilor. Dar nu s-a bazat niciodată pe acest atu. A fost mereu premiantă. Era însă mereu un personaj activ la serbările şcolare. „Nu ştiu cum am făcut eu că m-am remarcat încă din primele clase. Am făcut balet în pri­mii ani de şcoală, profesoara de balet făcea şi muzică şi m-a ales la cor. La început eram în ultimul rând, apoi, pentru că aveam voce, m-a mutat în faţă ca prim-solistă.

Cu corul luam tot felul de premii. Dar dorinţa nebună de a fi pe scenă mi-a declanşat-o spectacolul în care am văzut-o pe folkista Ana Tetelea Ionescu. Aveam 12 ani când acea făptură magică a cântat cântecul «Fata de iarbă».
Câteodată mai glumesc, uite, de la «Fata de iarbă» am ajuns la «Fată drag㻄, îşi amintea Mădălina Manole. A învăţat să cânte de la Ana, dar şi să compună singură pe versuri de Octavian Goga sau Zaharia Stancu sau Radu Stanca.

Fata cu o chitară şi plete lungi era invitată pe la diferite spectacole prin oraş. „Am cunoscut-o pe Ştefania Ghiţă, ea este mai mare cu doi ani ca mine, tocmai ieşise din­tr-un grup, iar ea studiase flautul, ne-am împriete­nit. Şi am început să facem cântece pentru duo. Am numit acest grup Alfa şi Beta. Eram în liceu şi trebuia să am grijă să mă ţin şi de car­te, şi de muzică. Eram un fel de mică vedetă locală. Urmează apoi drumul Cenaclului Flacăra şi al Serbărilor Scânteii Tineretului. Am plecat în câteva spectacole cu maestrul Adrian Păunescu. Împreună cu Ştefania compusesem «Iertările» pe versurile poetului şi i-a plăcut. Dar noi două nu puteam să mergem la Cenaclu, pentru că plecau prea mult în ţară. A fost mult mai uşor pentru noi să mergem cu Lucian Avramescu la Serbări şi am rămas membre permanente ale acestui cenaclu. Dintr-a IX-a până într-a XII-a, viaţa noastră se desfăşura aşa, pe de-o parte şcoala, pe de alta Serbările. Pentru mine a fost perioada unei şcoli a vieţii", povestea artista.

Nu e puţin lucru să cânţi în faţa a 10.000 de oameni pe Câmpia de Blaj! Îşi amintea cu drag de lumea din spatele scenei. S-a maturizat artistic în preajma unor Lucian Avramescu, Victor Socaciu, Gyuri Pascu, Gheor­ghe Gheorghiu, a fost aproape de Iris, Compact, Roşu şi Negru, Mircea Rusu... Liviu Tudan, la fiecare turneu, o întreba părinteşte: „Ce faci, Manole? Ai mai crescut?".

MEZINA
„Un turneu ţinea o săptămână, zece zile. Eram cea mai mică dintre ei. Mă aducea tata cu maşina sau cu trenul până la autocarul ce pleca de la Casa Scânteii. Mă dădea în grijă lui Lucian sau lui Socaciu, avea încredere mai multă în ei. Am fost extrem de cuminte, mi-e foarte drag să-mi aduc aminte de perioada asta şi că am crescut cu ei. Sunt convinsă că nici unul dintre ei nu se gândea că puştoaica aia care era acolo cu ei avea să devină Mădălina Manole de mai târziu", spunea interpreta.

Cum s-a făcut trecerea de la muzica folk la cea uşoară?
Cam atunci când şi-a încheiat onorabil socotelile cu liceul, s-a produs şi incidentul Cenaclului Flacăra la Ploieşti şi s-a dat interzis manifestărilor gen cenaclu. Nu prea mai ştia ce să facă în domeniul acesta artistic. Se afla într-un punct de răscruce.

Mădălina ne-a povestit: „Am avut o discuţie cu părinţii. Se punea pro­blema ce fac mai departe. Mă ţin de carte şi dau la Facultatea de Limbi Străine, care mi-ar fi plăcut, sau merg mai departe pe drumul muzicii? Ai mei m-au lăsat să hotărăsc singură. Eu am considerat că e bine să vin la Bucureşti, de unde se spunea că «se dă ora exactă» şi unde erau compozitorii. Gândul meu era Şcoala Populară de Artă. Unde erau Ionel Tudor şi Mihaela Runceanu, Mihaela fiind unul dintre idolii mei, alături de Angela Similea şi Mirabela Dauer. Am ales muzica".

DIVA...
Dar ce era să facă într-un oraş unde nu avea pe nimeni, nu avea buletin de Bucureşti, iar părinţii nu aveau bani să o întreţină? Era sfârşit de vară, s-a înscris la Şcoala Populară de Artă. Erau 10 locuri şi doar doi acceptaţi la clasa lui Ionel Tudor şi a Mihaelei Runceanu. Un loc a fost al Mădălinei. Fata din Ploieşti era în al nouălea cer pentru reuşita aceasta. Dar şi mai aproape de nori a dus-o ajutorul părintelui ei, Costin Diaconescu de la Radio, care a trimis-o şi la aeroport, unde erau nişte locuri de controlori de trafic. I s-a pus un ma­nual de engleză specializată în braţe şi l-a tocit.

A luat şi acest examen! O fascina enorm munca de la aeroport, în paralel mergea la cursuri, unde Mihaela Runceanu i-a remarcat şi vocea, şi ambiţia, şi tenacitatea. Mădălina îşi amintea prima oră de la clasa Mihaelei Runceanu: „Pe 15 septembrie, am urcat la etaj, la clasă, erau toţi cei din anii mai mari, stăteau acolo de vorbă cu Mihaela, se pupau, povesteau din vacanţă, erau bucuroşi de revedere. Eu stăteam într-un colţ emoţionată. O vedeam pentru prima dată în carne şi oase. Artista de la televizor îmi era profesoară! Deodată îşi aminteşte că are două eleve noi şi zice: Unde este Diva de la Otopeni? Nu ştiu ce îi povesti­seră secretarele la care mă înscri­sesem şi unde a trebuit să scriu că lucrez la Otopeni... Poate a crezut că sunt o tipă cu fiţe, mâţâită... Însă când m-a văzut şi-a dat seama că s-a înşelat. Omul timid, emoţionat, mo­dest din faţa ei spunea altceva. Eram aşa de copleşită... Am rămas una dintre elevele ei preferate".

Anca Magdalena Manole începe să devină Mădălina Manole. Perioada aceasta a fost pentru fata de la aeroport una foarte grea. A trebuit să meargă şi la cursurile de controlori, şi la serviciu, şi la orele de muzică. La sfârşit de săptămână mergea la Ploieşti, la părinţi. A slăbit atunci câteva kilograme. Era nevoită să schimbe gazdele destul de des. Nu întâlnea mereu oameni cumsecade. O dată a trebuit să se mute prin Drumul Sării. Conform anunţului, era o familie, soţ şi soţie. Dar, deşi era atârnată o haină de femeie în cuierul de la intrare, femeia nu a apărut niciodată. A intrat în panică, şi-a sunat tatăl, care abia plecase la Ploieşti. A făcut cale întoarsă, dar era iarnă şi viscol, ceea ce a dus la un drum lung de vreo 10 ore.

FOCUL
A urmat întâlnirea cu Şerban Georgescu, compozitorul vieţii ei şi soţul ei pentru 15 ani. Şlagăre, aplauze, discuri, premii, turnee, bani, fericire, lacrimi de bucurie în ochii spectatorilor, flori în braţele artistei. Interpreta „Fetei dragi" a trecut prin episodul „Fata cu părul de foc". Dar, ne spunea Mădălina, i-ar fi plăcut să i se spună „Fata cu sufletul de foc". Pentru că preţuia iubirea şi punea suflet în tot ceea ce făcea.

Era obositor să aibă succes? Niciodată! Mădălina vorbea cu strălucire în priviri: „E cea mai frumoasă senzaţie, cel mai frumos sentiment pe care îl poate avea un artist. Când vezi bucuria de pe chipurile oamenilor, când le vezi ochii în lacrimi atunci când le cânţi despre iubire, despărţire, în momentele acelea în care ai publicul aproape şi îl vezi cum reacţionează, când vezi ce influenţă ai asupra oamenilor, atunci uiţi absolut tot. De toată mizeria din show-biz, de mafia caselor de discuri, de sănătatea pe care ţi-ai dat-o peste cap de multe ori, fiindcă ai avut o viaţă dezorganizată, când din 30 de zile 20 dormeai pe patul de hotel... Uiţi de toate acestea când vezi că oamenii aproape uită să şi respire când cânţi".

Nu a avut niciodată un impresar. „Mi-am condus singură cariera şi cred că destul de bine, n-am avut oameni care să-mi spună unde să mă duc, pe cât să mă duc sau când să mă duc undeva să cânt, nici ce să spun la un ziar... Totdeauna mi-am fixat eu regulile acestui joc, a trebuit să plătesc un preţ. Eu discut direct cu organizatorii de spectacol. Nu regret deloc că am făcut aşa", ne mărturisea artista.

Citeşte mai multe despre:   special,   observator,   madalina manole

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de