x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Acces la continuitate

0
Autor: Mihai Stirbu 01 Dec 2008 - 00:00

Dirijorul Ion Marin crede că responsabilitatea României în ceea ce priveşte continuitatea Madrigalului este enormă.



Fiul maestrului Marin Constantin şi preşedinte de onoare al Madrigalului, Ion Marin vorbeşte despre "fratele meu mai mic şi în acelaşi timp copilul privilegiat". "Timpul şi energia noastră erau îndreptate în principal către Madrigal. Cu atât mai mult că şi mama noastră făcea parte din cor. Pe de altă parte,  a creşte în mijlocul acestei efervescenţe a fost sigur deschiderea care m-a dus la continuarea unei cariere muzicale. Vocea umană este probabil instrumentul cel mai sensibil care există. Ajunsesem să ştiu pe dinafară tot repertoriul Madrigalului şi sigur că era o atmosferă deosebită, de emulaţie, pentru un copil care începea să studieze muzica." Cel mai mult l-a impresionat când a auzit pentru prima oară, la vârsta de 8 ani, «Ritual pentru setea pământului», de Myriam Marbe. Era primul său contact cu muzica contemporană. De la mama sa, artistul a moştenit spiritul tehnic. "Aşa cum am crescut cu Madrigalul, în aceeaşi măsură am crescut mergând de foarte multe ori la Televiziune, unde mama era inginer, şi am participat la tot ce se cheamă tehnică de înregistrare a sunetului, de mixare şamd, şi de asemeni, am mai moştenit uşurinţa de a învăţa limbi străine."

DECIZIE. "Am avut posibilitatea să merg în turnee cu Madrigalul numai la sfârşitul aniilor ’60, începutul aniilor ’70, după aceea nu se mai putea călători. Şi nu era valabil doar muzicienii, ci în general. Mi s-a imprimat senzaţia colosală de claustrofobie în momentul întoarcerii din turneu, pe care ei probabil nu au simţit-o aşa, dar cred că discrepanţa între succesele Madrigalului în străinătate şi felul în care erau trataţi de multe ori în România a contribuit la decizia mea de a-mi face meseria în străinătate", spune directorul Simfonietei din cadrul Filarmonicii berlineze, Ion Marin.

DATORIE. Analizând situaţia corului, Marin afirmă: "Madrigalul, în afara carierei extraordinare din cei 45 de ani, face parte din patrimoniul cultural românesc, pe unul din locurile de mare excepţie. Cred că responsabilitatea României în ceea ce priveşte continuitatea Madrigalului este enormă. Sunt preşedinte de onoare al Madrigalului, lucru care mă bucură în mod deosebit, dar cred că adevăratul preşedinte de onoare este România. Mi se pare că a transforma Madrigalul într-o fundaţie de utilitate publică este un minim din ce s-ar putea face pentru exploatarea întregului tezaur discografic şi de tradiţie pe care îl are Madrigalul. Mi-aş dori foarte mult dacă s-ar face o secţie Madrigal la Facultatea de Cânt Coral de la Academia de Muzică, pentru că Madrigal este singurul cor de cameră profesionist din lume şi poate că în România dimensiunea asta nu este pe deplin înţeleasă, dar această tradiţie ar trebui continuată pentru bogăţia culturală a României", spune dirijorul.

ÎNCĂRCĂTURĂ. Cel mai mândru de tatăl său a fost atunci când "l-am simţit având enorm de mari emoţii la premiera mea de la Metropolitan Opera în ’94, şi i-am văzut latura de interpret care e obligat să stea în public, un lucru care m-a atins în mod deosebit." Un alt moment încărcat de emoţie s-a consumat pe scena Sălii Mari a Palatului când tatăl şi fiul s-au aflat pe aceeaşi scenă în cadrului Festivalului George Enescu: "A fost desigur o foarte mare bucurie, o senzaţie de împlinire în relaţia de tată şi fiu şi în acelaşi timp o bucurie că de la cântul cameral pe care tata l-a creat şi susţinut în decursul anilor, am ajuns la dimensiunea vocal-simfonică. Am simţit atunci continuitatea şi bucuria faptului că de fapt fiecare generaţie care se adaugă în fond provine din cealaltă", încheie dirijorul Ion Marin.
Citeşte mai multe despre:   madrigal

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de