x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

"Dirijorul magician"

0
Autor: Mihai Stirbu 01 Dec 2008 - 00:00

Muzicologii Alexandru Bădulescu şi Viorel Cosma vorbesc despre importanţa Corului Madrigal şi despre "dirijorul-magician", Marin Constantin.



Autorul lexiconului "Muzicieni din România", venerabilul Viorel Cosma, caracterizează Madrigalul în cuvinte puţine, dar puternice: "Madrigalul reprezintă una din formaţiile etalon ale muzicii româneşti contemporane, fiind totodată «ambasadorul» muzicii româneşti peste hotare de la sfârşitul secolului XX. Dirijorul Marin Constantin a realizat prin formaţia sa o revoluţie în arta românească, meritul său în promovarea creaţiei colegilor de breaslă, atât în ţară, cât şi peste hotare, fiind esenţial."

REMEMORARE.
Muzicologul Alexandru Bădulescu aminteşte succint etapele parcurse de actualul cor: "În 1958, continuând frumoasele tradiţii ale muzicii corale româneşti, maestrul Marin Constantin pune bazele Capelei Corale «Gh. Cucu» pe care în 1963 o transformă în Corul Madrigal, formaţie de elită care din 1996, prin hotărâre guvernamentală, devine Corul Naţional de Cameră «Madrigal». Această emblematică instituţie muzicală a constituit pentru compozitorii-profesori, consacraţi sau mai tineri, dar şi pentru studenţii secţiei de compoziţie nu numai un interpret unic, dar şi un original laborator de creaţie în cadrul căruia înflorea triada compozitor-dirijor-madrigalist. Sunt evidente, în acest sens, lucrările dedicate corului «Madrigal» de reputaţii compozitori Ştefan Niculescu, Anatol Vieru, Myriam Marbe, Tiberiu Olah, Irina Odagescu-Ţuţuianu, Dan Buciu, Mihai Moldovan ş.a."

PARTICIPĂRI. "Sub conducerea dirijorului magician Marin Constantin, continuă Alexandru Bădulescu, Corul Naţional de Cameră «Madrigal» a susţinut peste 3.500 de concerte, din care circa 2.300 în străinătate, în majoritatea ţărilor europene, în cele două Americi şi în spaţiul asiatic. În acest context se înscrie prezenţa Corului Naţional de Cameră «Madrigal» şi la toate ediţiile Festivalului şi Concursului Internaţional «George Enescu», începând din 1964, precum şi la alte manifestări similare din Franţa, Austria, Germania, Polonia, Italia, Olanda, Cehia etc., pretutindeni bucurându-se de incontestabila reputaţie europeană şi mondială."


"Am asistat de la înfiinţare şi până astăzi la toate frământările acestui ansamblu de elită al muzicii noastre, simţind fiorul nu numai al unui ansamblu, ci al unui om care s-a exprimat prin formaţia sa. Madrigalul a însemnat pentru noi, toţi muzicienii, o epocă de înflorire a culturii muzicale româneşti contemporane"

Viorel Cosma, muzicolog
Citeşte mai multe despre:   madrigal

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de