x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Hăulita

0
Autor: Carmen Anghel Luminita Ciobanu 03 Mar 2008 - 00:00

Până să formeze un cuplu scenic, Ion Dolănescu i-a propus Mariei Ciobanu să înregistreze împreună o piesă. A căutat-o la spital (unde interpreta îşi trata o alergie). “A venit la mine şi mi-a spus: «Doamna Maria Ciobanu, eu am fost la Radio cu piesa «Au, lele, vino-ncoa» şi nu vor să o imprim cu dumneavoastră!

Maria Ciobanu şi Ion Dolănescu, un cuplu foarte iubit de public. Când apăreau pe scenă, aplauzele nu mai conteneau.


 

Până să formeze un cuplu scenic, Ion Dolănescu i-a propus Mariei Ciobanu să înregistreze împreună o piesă. A căutat-o la spital (unde interpreta îşi trata o alergie). “A venit la mine şi mi-a spus: «Doamna Maria Ciobanu, eu am fost la Radio cu piesa «Au, lele, vino-ncoa» şi nu vor să o imprim cu dumneavoastră! Vor să o înregistrez cu Irina Loghin sau cu Polina Manoilă». Şi l-am întrebat: «Bine, dar de ce n-o imprimi?»Până la urmă am acceptat să realizăm împreună duetul. Şi am cântat această piesă la Revelionul ’69 spre ’70. Când am început să cânt cu Dolănescu, aveam deja 4-5 discuri pe piaţă”, îşi aminteşte Ciocârlia românilor.

 

Destin. “Îmi amintesc că prin 1968 spre 1969 Dolănescu îmi făcea curte. Dar eu eram măritată, o aveam pe Camelia, care avea doi anişori… Nu-l băgam în seamă, dar îmi plăcea cum cântă. În acea perioadă lansase câteva cântece frumoase, precum: «Nu sunt bolovani pe drum». Îmi plăcea cum cântă, dar, de ce să nu recunosc, nu-mi plăcea ca bărbat. Pe atunci nu mă împăcam bine cu soţul meu, tatăl Cameliei, cel de-al doilea soţ. M-am despărţit de tatăl Leontinei care se purta foarte urât cu mine, Dumnezeu să-l odihnească, apoi, m-am căsătorit cu tatăl Cameliei, şi mi-am dat seama că acesta era foarte gelos. Mergeam la recepţii de gradul zero, la familia Ceauşescu, unde se înmânau invitaţii nominale. Nu puteam să lipsesc şi nu puteam să mergem împreună. Iar el era extrem de gelos!

La Revelionul ’69 spre ’70 am cântat cu Ion Dolănescu piesa «Au, lele, vino-ncoa!» denumită şi «Hăulita». Ne-a însurat lumea de-atunci. Se spunea că mi-am lăsat bărbatul şi m-am măritat cu Ion Dolănescu. Şi nu era aşa atunci. Am avut mare succes cu  această piesă”, continuă îndrăgita interpretă.

 

Lumea i-a divinizat. “După ce am început să cânt cu Ion, care s-a ţinut de capul meu vreo trei ani, treptat, prin 1971, ne-am îndrăgostit… Pobabil că a fost destinul. Am divorţat, ne-am îndrăgostit, apoi ne-am căsătorit şi s-a născut un băiat, cu care mă mândresc: Ionuţ. Am cântat împreună, am făcut duete împreună aproape patru ani. Publicul ne-a divinizat. Spectatorii se uitau la noi ca la nişte icoane. Mulţi admiratori ne-au cusut tablouri care se vindeau în târguri. La un moment dat a fost realizat un articol cu noi la revista Femeia. Fotografia care ilustra acel articol a fost pictată pe burete şi transformată în tablouri care se vindeau prin târguri. De fiecare dată când coboram din autobuz, în localităţile în care aveam spectacole, oamenii năvăleau. Am văzut oameni în toată firea plângând în sală când noi cântam. Se urcau prin pomi, pe garduri, pe acoperişuri de case, pe pătuiaguri, numai să ne vadă. Am rămas împreună până în 1974 când… nu ne-am mai înţeles… În 1974 ne-am despărţit. Avea Ionuţ 2 ani şi două luni. Băiatul a rămas la el. Am suferit mult”, continuă Maria Ciobanu, în timp ce lacrimile îi şiroiesc pe obraji.

 

Pasiune. “Câte necazuri am avut în viaţa mea, numai Dumnezeu m-a ajutat să trec peste ele… Publicului i-am cântat întotdeauna cu multă pasiune, cu mult drag şi îi cânt cât voi putea! Am respectat dintotdeauna folclorul şi îl voi respecta până când voi închide ochii pentru că folclorul românesc este cel mai bogat folclor din lume şi trebuie păstrat şi respectat, fiindcă este o comoară de nepreţuit. Din totdeauna am iubit muzica populară, din toate zonele ţării. Admir interpreţii talentaţi şi îi rog să păstreze portul popular şi folclorul nealterate”.

 

 


Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de