x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

La casa noastră din deal

0
Autor: Anca Alexe 03 Mar 2008 - 00:00

În căsuţa din Eforie Sud, Ilie Diaconu (Vicu), fratele Mariei Ciobanu, povesteşte cu drag despre “cea mai mică şi cea mai iubită membră a familiei: «Sora mea… un copil extraordinar… Tata era lăutar, a cântat la ţambal, iar Mariei îi plăcea să îl acompanieze vocal.

Încă de mici au fost învăţaţi de părinţi că familia e pe primul plan. Că între ei nu trebuie să existe nici o urmă de răutate.

 

În căsuţa din Eforie Sud, Ilie Diaconu (Vicu), fratele Mariei Ciobanu, povesteşte cu drag despre “cea mai mică şi cea mai iubită membră a familiei: «Sora mea… un copil extraordinar… Tata era lăutar, a cântat la ţambal, iar Mariei îi plăcea să îl acompanieze vocal. Eram şapte la părinţi. Cum spuneam, Maria cânta cu tata pe la nunţi, dar se mai ducea şi cu frate-miu. Apoi, a plecat la Ansamblul «Ciocârlia», unde a rămas foarte multă vreme, până a ieşit la pensie. Duminica, atunci când făcea tata horă la şosea, îi auzeam de la capătul străzii glasul de aur. Era micuţă, leneşă… dar foarte cuminte. Eu sunt mai mare cu cinci ani ca ea, sunt în ’32. Norica e în ’22, alt frate era în ’25. Copiii ei aici, la noi, au crescut. Şi acum mai vin! Adoră marea.”

 

Portul. “Fiind copii mulţi, trebăluiam toţi. Ea a fost cea mai mică şi tata a iubit-o foarte mult. Noi curăţam porumbii, ea cânta la clăci. Sau mergea să danseze. Păi, cum să stea ea pocăită, când avea aşa mare chef de viaţă!

Sunt mândru de faptul că familia noastră a fost unită. Maria a rămas cu sufletul aproape de locurile în care a crescut. Ca dovadă, ea mereu poartă costum naţional, nu se îmbracă în altceva. Şi seara când pleca de aici, de la noi, de venea şi o lua maşina, ea tot în costum naţional pleca. Aşa îi place! Nu şi-a stricat portul aşa cum niciodată nu a cântat alt folclor decât cel oltenesc.

I-a plăcut să cânte. Noi şi acum mergem la ea, la Bucureşti, iar ea vara vine să stea la noi aici. Cântă la mare, o seară la Costineşti, una la Neptun, alta la Mamaia. A venit şi Ionuţ.”

 

Ambiţioasă. “Nu e pretenţioasă, nu trebuie să-i facem mâncare separat când vine. Mănâncă de toate. Dar şi ei îi place să gătească. Noi am iubit-o şi o iubim foarte mult. Toată vara numai aici stă. E ambiţioasă şi a muncit ca să ajungă atât de departe. A fost prietenoasă cu toată lumea, cu toţi colegii de scenă s-a înţeles bine. Cu Irina Loghin, care ori de câte ori aude că e Maria la noi e nelipsită, cu Benone şi cu mulţi, mulţi. Ileana Sărăroiu, Dumnezeu să o ierte, i-a fost aproape. Iar pe copii îi iubeşte cel mai tare. Cred că ei sunt pe primul loc în sufletul Mariei.

Anul acesta am fost de două ori la Bucureşti şi aş mai merge, dar nu prea mă simt bine. Când ne mai întâlnim o întreb: «Cât mai ai de gând să mai continui, ai şi tu o vârstă?!». Toată muzica ei mi-a plăcut. O puneam să cânte de fiecare dată melodia mea preferată: «La casa noastră din deal». Aşa de mult îmi încânta inima!”

 

Generozitate. “Pe Ion Dolănescu l-a cunoscut tot la Ansamblu. Venea cu el şi la noi şi avea grijă să ne spună să nu-i mai zicem Maria, să-i zicem «doamna Maria». În fine, a fost o poveste îngrozitoare. Acum e bine, mai ales că îl are şi pe Ionuţ aproape. Când era mic nu avea voie să-l vadă. Dar şi Ionuţ a venit pe aici, pe la noi. Se ducea când era în clasa a doua să-l vadă pe furiş. Fetele au fost în relaţii bune cu Ionuţ. El, mai târziu, s-a dus la Cameluţa, fata Mariei, şi i-a zis: «Aş vrea să fac un spectacol cu mama!». Acum lucrurile s-au mai schimbat. De când a venit băiatul, Maria a mai comunicat cu Ion Dolănescu. A avut puterea, pentru copil, să treacă peste amintirile neplăcute şi să lase loc de bună ziua. Ea a spus că nu vrea să existe supărare. Mai ales că e o persoană credincioasă. Vedeam afişurile cu ea şi mă duceam în spectacole să o ascult şi eu. Mă duceam şi la Bucureşti, la Polivalentă, la Sala Palatului. Noi stăm aici din ’57. În ’59 am fost trimis la Bucureşti, la Sala Palatului. Dar nu mi-a plăcut Bucureştiul. Cu soţia mea m-am cunoscut la un bar, şi din ’60 am rămas aici amândoi”.

 

 

Pepeni şi covrigi

 

“Maria a fost bună cu toţi”, spune Vicu . “Şi cu noi, şi cu copiii, şi cu nepoţii. Toţi copiii i-a cununat, toţi nepoţii i-a botezat… Acum am vorbit cu copilul la telefon şi zicea: «Mamă, o aşteptăm pe naşa, că aşa îi spun toţi, să vină să-i ia moţul lu’ ăla mic»“. Este foarte modestă! Când vine aici vrea să spele, să calce, să gătească. Nu ştiu ce să-i mai fac, pentru că nici eu şi nici soţia mea nu vrem să o lăsăm să pună mâna pe nimic! Şi Irina la fel. Când vine la noi aduce o maşină de pepeni, covrigi şi amândouă mănâncă. Ele sunt prietene foarte bune încă din vremea în care au intrat în ansamblu. Sta aici la noi, mânca, stătea la masă. Irina şi acum când vine întreabă: «Ce avem la masă?». Îmi aduc aminte că la nunţi nici nu se ducea singură, îşi lua prietenele. Ileana Sărăroiu la fel, era extraordinară. Ce mai glumeam cu ea! Era în stilul Irinei, să spună bancuri, să râdă.”

 

Energie

“Maria de câte ori venea aici se ducea şi alerga, continuă fratele cântăreţei. Doamne, nu o mai ajungea nimeni! Eu nu mai puteam să mai ţin pasul cu ea, aşa că o lăsam să se ducă singură. Irina stătea dincolo de pescărie şi fugea să se întâlnească cu ea la jumate. Erau şi cu câinele Irinei. Şi acuma la fel face, se plimbă pe jos şi împrăştie o energie debordantă. Dacă vine la 11 noaptea, în caz că termină spectacolul mai devreme, ea până la 12 noaptea se duce pe malul mării. Umblă cu picioarele goale prin apă, zice că face bine la circulaţie. Mă bucur că şi acum am rămas uniţi. În orice împrejurare ne-am ajutat, pentru că încă de mici am fost învăţaţi de părinţi că familia e pe primul plan. Că între noi nu trebuie să existe nici o urmă de răutate.”

 

Citeşte mai multe despre:   maria

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de