x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Miracolul

de Carmen Anghel    |    03 Mar 2008   •   00:00

Maria Ciobanu a vorbit cu multă pasiune şi dragoste despre muzica poporului român. Cea cu care a crescut. Cea pe care a încercat din toate puterile să o  păstreze  autentică, proaspătă.


Maria Ciobanu a vorbit cu multă pasiune şi dragoste despre muzica poporului român. Cea cu care a crescut. Cea pe care a încercat din toate puterile să o  păstreze  autentică, proaspătă.

Pentru Maria Ciobanu, folclorul românesc este ca un miracol. “Am respectat dintotdeauna folclorul şi îl voi respecta până când voi închide ochii, pentru că folclorul românesc este cel mai bogat folclor din lume şi trebuie păstrat şi respectat. Este o comoară de nepreţuit.”

A doua minune a Mariei este publicul. Cel care  a plăcut-o şi a adoptat-o încă de la primele apariţii pe scenă. Cel care nu poate concepe acum folclorul muzical românesc fără “Ciocârlia” sa.

Maria Ciobanu a fost conştientă că  poate să ajungă la sufletul publicului  dacă îşi pune tot sufletul în cântece. Iar cântecele sale veneau tocmai de acolo de lângă inima românilor. Cântece de dragoste, cântece de dor, cântece pentru părinţi. Nici o inimă de român nu poate rămâne indiferentă când i se vorbeşte despre dragoste, despre dor, despre părinţi.

A treia minune a Mariei sunt cei trei copii ai săi. Pe care îi iubeşte cum “doar o mamă poate şti”, iar ei o privesc pe ea tot ca pe o minune. “Mama face parte din lumea celor foarte mari!” sau “Mama este un mit încă în viaţă”.

Ce simte Maria Ciobanu acum, când a adunat toţi laurii unei vieţi de artist? “Dacă ar fi să o iau de la început, aş face acelaşi lucru. Aş cânta. Eu nu m-am abătut niciodată de la cântecul popular, care a fost viaţa mea şi sufletul meu.”

×