Putere magică

Soprana Leontina Văduva este primul copil născut al Mariei Ciobanu. A crescut în spatele scenei, în culise, cu acea viaţă agitată de turnee şi de emoţie.

Soprana Leontina Văduva este primul copil născut al Mariei Ciobanu. A crescut în spatele scenei, în culise, cu acea viaţă agitată de turnee şi de emoţie. “Ca orice demaraj de carieră, au fost momente destul de grele... venind de la ţară să se integreze în viaţa de oraş şi să înceapă o carieră artistică nu i-a fost uşor şi, implicit, nici mie, pentru că ne despărţeau luni de turnee, rămâneam la căminul săptămânal; nu aveam ocazia să ne vedem foarte des, dar în acelaşi timp, lucrul ăsta pe mine m-a ajutat să mă dezvolt.” A urmărit-o cu strângere de inimă când a început să cânte “Ciocârlia” şi i se părea un lucru extraordinar să urce aşa, cu vocea, şi să facă acele triluri nemaipomenite. Mai târziu, a încercat să o imite, ca orice copil dorind să-l facă la fel de bine ca mama sa.

NEMĂRGINIRE. Întotdeauna a fost extrem de emoţionată de impactul pe care îl are mama sa asupra publicului. “În momentul în care au făcut celebrul cuplu pe scenă cu Ion Dolănescu aveau un succes fenomenal. Umpleau stadioane, am văzut cum poliţia pe cai îi scotea de pe scenă. Au fost amintiri extrem de intense şi m-a impresionat întotdeauna puritatea vocii sale şi bunătatea cu care îşi primea publicul şi o anumită candoare, în acelaşi timp. A fost un om foarte apropiat de publicul său. Niciodată nu şi-a refuzat admiratorii, nu a făcut capricii.” Este într-adevăr o artistă, dar a rămas întotdeauna extrem de modestă şi poate acest lucru i-a influenţat pe copiii săi, în viaţă.

TENACITATE. “Mama a fost întotdeauna un model excepţional pentru mine. Am încercat să-i calc pe urme. În viaţa de toate zilele ea poate că nu a ştiut întotdeauna să departajeze viaţa de familie şi viaţa de scenă. Asta s-a răsfrânt şi asupra cântecelor ei, de asta şi publicul este atât de emoţionat de repertoriul pe care mama l-a abordat. Suferinţele ei s-au răsfrânt şi în cântece şi poate că fiecare om din public s-a regăsit în povestea ei. O asist pe drumul gloriei de ani şi pot să spun că şi acum încă mă impresionează tenacitatea cu care munceşte şi dăruirea completă pe care o are faţă de public şi de meseria ei.”

ADMIRAŢIE. Impactul succesului mamei asupra Leontinei a fost enorm. “În acelaşi timp am avut o dimensiune a succesului aproape fără măsură şi, ca orice artist, tind spre această perfecţiune şi spre împlinirea supremă. Poate eu, la rândul meu, nu am fost niciodată mulţumită de succesele mele pentru că eu am văzut cât de mare succes a avut mama şi asta e clar că m-a influenţat. Nu am fost niciodată geloasă sau invidioasă, pentru mine este o moştenire de sânge. Am admirat forţa ei de muncă şi mi-aş fi dorit, poate, să am aceeaşi putere ca ea. O pot compara cu Placido Domingo, care are are acelaşi gen de tenacitate, de putere de muncă şi de dăruire absolută pe scenă. Mama face parte din lumea celor foarte mari.”

CHIAR ŞI OPERĂ. Leontina a cântat de la vârsta de 6-7 ani, dar pe scenă primul spectacol l-a susţinut prima oară în jurul vârstei de 14 ani. “Am început cu folclor şi cum vocile noastre semănau extrem de mult, mi-am dat seama că niciodată nu voi putea nici măcar să o egalez şi am preferat să mă orientez spre muzica clasică. Şi cred că bine am făcut. Am descoperit un gen fascinant. Uneori, mama mă întreba: «Ce crezi, mamă, aş fi putut şi eu să cânt muzică clasică?», şi i-am răspuns: «Bineînţeles, fără discuţie!». Piesa ei de încercare, «Ciocârlia», o arată cât de splendidă ar fi putut fi în opere dacă ar fi avut ocazia să studieze şi să-şi cultive vocea.” Leontina o consideră pe mama sa un monument şi “nu ne putem compara cu monumentele. Este un mit încă în viaţă. Îi datorez şi vocea. Tot ce am împlinit îi datorez mamei, pentru felul în care m-a crescut, felul în care m-a călăuzit. Sunt foarte mândră că am rădăcinile acestui mit”, încheie Leontina Văduva.

Amintiri. Camelia Ciobanu Filip ne-a vorbit cu drag despre mama sa. În copilărie, Camelia a fost geloasă pe pasiunea mamei sale, pentru că dorea să o aibă tot timpul aproape. “Viaţa mi-a arătat că pentru tot ceea ce suntem şi ce avem trebuie să plătim un preţ. Copilăria mi-a fost întunecată de lipsa prezenţei fizice a mamei în viaţa mea, deoarece dumneaei era plecată cu lunile de acasă, în turnee. De multe ori am fost geloasă pe pasiunea mamei de a cânta. Nu înţelegeam la momentul respectiv că astfel a reuşit să îşi sprijine financiar familia şi să ne creeze condiţii bune de creştere şi educaţie. La vârsta de 4 ani i-am spus mamei că mă rog Domnului să se strice toate maşinile şi trenurile ca să nu mai poată pleca de lângă mine. Intrând în adolescenţă, am început să cânt alături de mama şi sora mea Leontina Văduva. Pot spune că a reprezentat cea mai fericită perioadă din viaţa mea pentru că am reuşit să cimentăm relaţia mamă – fiică sub cupola artei. Frustrarea din copilăria mea s-a transformat într-o nemărginită admiraţie, înţelegere şi compasiune pentru sacrificiul făcut de mama pentru a ne oferi o viaţă îndestulată, lipsită de griji şi nevoi.”

Grijă. “Îmi amintesc din copilărie că atunci când mama pleca în turnee peste hotare nu îşi consuma diurna, ci o strângea pentru a ne cumpăra bunătăţi. Deşi nu a fost cu noi în permanenţă, suna acasă să se informeze ce rezultate avem la şcoală, dacă am mâncat sau dacă avem probleme cu sănătatea. S-a străduit să ne ofere o viaţă luminoasă şi a investit foarte mult în educaţia noastră. O pot compara cu o albinuţă sau cu o furnicuţă.

Drumul vieţii i-a fost presărat cu mulţi spini, dar şi l-a continuat neabătută şi cu o tenacitate de neînfrânt. Suntem foarte apropiate, deşi soarta m-a purtat peste ocean, unde mi-am întemeiat propria-mi familie. Experienţa de viaţă a mamei mă călăuzeşte şi mă ajută să înving toate greutăţile unei ţări străine. Este o mamă şi o bunică minunată. La naşterea fiecărui nepoţel a vrut să fie prezentă şi i-a crescut în primele luni ale vieţii. Îi împărtăşesc fericirea în privinţa reconcilierii cu fratele meu Ionuţ Dolănescu, la care mă pot lăuda că am avut un aport substanţial. Aceasta o consider ca cea mai mare recompensă a mamei din partea Providenţei”, mărturiseşte Camelia Ciobanu Filip.

Perfecţiune. “Fiindu-i colegă de scenă mi-a insuflat dragostea pentru cântecul popular românesc şi m-a învăţat să-l păstrez nealterat deoarece este o parte din definiţia noastră ca neam. Este foarte exigentă cu noi în privinţa interpretării artistice. Nu ne ascunde niciodată criticile sale, ceea ce ne-a ajutat să devenim perfecţionişti în tot ceea ce facem. Pentru mine ca artist Maria Ciobanu nu are egal. Specialiştii nu au fabulat cu nimic când au spus că este un fenomen muzical. De câte ori cânt cu dumneaei este ca pentru prima oară. Are o putere magică ce acaparează emoţia tuturor. În acelaşi timp simt lângă mine artistul genial, dar şi mama. Este un miraj greu de explicat în cuvinte.”

Echilibru. “Ca mamă şi ca artist, Maria Ciobanu este un model de tena-citate, blândeţe, înţelepciune, generozitate şi cu un nemărginit spirit de sacrificiu. Sunt extrem de onorată şi norocoasă că Dumnezeu m-a zămislit dintr-o aşa mamă. Sunt fericită că acum duce o viaţă împlinită alături de soţul ei, Mircea Câmpeanu, un om cu suflet mare care ne-a adoptat sufleteşte pe toţi copiii mamei. Dumnealui îi mulţumesc pe această cale pentru echilibrul moral ce ni l-a adus în familie, reprezentând pentru noi şi mama un sprijin de nădejde”, mai spune fiica interpretei.

Depărtare. Divorţul de Ion Dolănescu a ţinut-o însă pe Maria Ciobanu departe de fiul său, Ionuţ. Fostul soţ al interpretei a primit custodia băiatului lor, când Ionuţ avea numai 2 ani şi câteva luni. Ca să-şi poată vedea fiul, Maria apela la executorul judecătoresc sau îl vizita cu greu, pe ascuns. Despărţirea de mama sa i-a lăsat lui Ionuţ un gol imens în suflet. “O vedeam destul de rar pe mama. Dar mi-aduc aminte că, într-o noapte, când tatăl meu nu era acasă, mama a venit să doarmă cu mine. Bunica mea, mama tatălui meu, cea care m-a crescut, o altă mamă eroină care a crescut opt copii şi care a înţeles ce înseamnă dorul şi dragostea de mamă, i-a permis mamei mele să vină să doarmă cu mine. Acea noapte minunată n-am s-o uit toată viaţa pentru că a fost unică… Chiar dacă tata a încercat să-mi ofere aproape totul, cred că în sufletul oricărui copil crescut fără mamă rămâne un gol, care nu se umple niciodată. Fraţii tatălui meu, alături de care am crescut, îmi povesteau că pe la vreo 5-6 anişori, atunci când o vedeam pe mama la televizor, făceam crize, plângeam foarte tare… Pe la 13-14 ani, eu am fost cel care am hotărât să n-o mai văd, crezând, la momentul respectiv, că nu mă iubeşte, că nu am fost un copil dorit şi că este o fire rece. Mai târziu am înţeles că nu am dreptul să îmi judec părinţii şi că trebuie doar să-i iubesc şi să-i respect pe amândoi în mod egal.”

Regăsire. După 21 de ani, pe când Ionuţ împlinise 23 de ani, mama şi fiul s-au regăsit. S-au întâlnit la Los Angeles la Camelia Ciobanu Filip şi au făcut un turneu împreună în America. “În 1996 am organizat împreună şi un mare turneu în Australia. Au urmat numeroase turnee şi spectacole şi am realizat împreună un album intitulat “Dragul măicuţii fecior”. În 2004, când mama a decis să se retragă din cariera artistică, i-am organizat un spectacol grandios. În acelaşi an, mama a avut îngăduinţa să vină la aniversarea tatălui meu şi am reuşit să-mi împac părinţii. Ulterior, i-am adus din nou pe aceeaşi scenă, în faţa publicului care îi iubeşte, şi am susţinut împreună un concert. În momentul de faţă pregătim un nou album, un trio inedit. De fapt, nu mai există altul!”, încheie Ionuţ Dolănescu.