x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editie de colectie Maria Tănase Fărcăşelul ei

Fărcăşelul ei

de Dana Andronie    |    16 Iun 2008   •   00:00

“Vezi, Fărcaş «el», să nu te «umfli», că-ţi «cade» nasul şi gata cu admiratorii talentului matale!” – îi scria Maria Tă­nase lui Du­mitru Fărcaş.

“Vezi, Fărcaş «el», să nu te «umfli», că-ţi «cade» nasul şi gata cu admiratorii talentului matale!” – îi scria Maria Tă­nase lui Du­mitru Fărcaş.


La 7 august 1962, Măria i-a trimis ar­tis­tului Du­mi­tru Fărcaş o scri­soa­re în care îl sfătuia de bine pe tî­nărul ta­len­tat, mărturi­sindu-i totodată că ar vrea să realizeze împreună o “drăcie gigantică”: “Nu vreau să te ne­­că­jesc, dar vezi, dta Făr­caş, eşti un mare artist, dar atît de tînăr faţă de mine, că nu-mi dau seama dacă – Doam­ne fereşte! – nu faci şi dumneata parte dintre aceia care, înainte să «umble», îşi «iau boii lui Dumnezeu în cap». Aş vrea să-ţi fac o pro­pu­nere care ar fi generatoare de «isprăvi» mari. Aceste isprăvi constau şi în glorie, şi în bani – lucru care, din pă­ca­te, nu se îngăduie să le dăm deoparte. (...) Eu am dis­cutat cu mine, artist şi om, şi am mai discutat cu ci­neva care, prin posibilităţile care le are, ne poate asigura şi banii, şi gloria – dar dta ai fi gata să te arunci în vîrtejul cel mai mare alături de mine «artistul» ca să reali­zăm o «drăcie» gigantică? (...) Se nasc atît de rar oameni înzestraţi cu nobleţea artistică a dumitale, încît consider o datorie de artist să-ţi ofer «aripile» mele şi să te feresc să dai «piept» cu zidul gros al nechemaţilor care au ajuns să fie mari cîştigători de poziţii în artă, numai şi numai fiindcă artiştii nu se ajută între ei...”.


DAR DIN DAR. Du­pă 32 de ani de cînd a pri­mit această scrisoare-testament, Dumitru Fărcaş a ajuns, din întîmplare, la o familie din America, în zestrea căreia se aflau opincile Mariei Tănase. Artista făcuse în 1954 un turneu şi fusese atît de bine tratată de gazdă, încît şi-a descălţat opincile de scenă şi le-a dă­ruit în semn de re­cunoştinţă. Cînd Fărcăşel le-a văzut, nu ştia cum să facă să fugă cu ele. Dar ştia că nu se cuvine. Stăpîna opincilor a realizat pe loc cît de mult şi le doreşte şi i-a promis că i le va lăsa prin testament. După cîţiva ani, opincile Mariei Tănase au venit acasă, la Dumitru Fărcaş. Cei doi americani (soţ şi soţie) muriseră, iar copiii lor le-au respectat dorinţa. În fiecare zi, taragotistul Doctor Honoris Causa poate mîngîia opincile care au atins picioarele Măriei cîntecelor...

×