A turnat vis in căntece

"A străns in glasul ei lacrima şi jalea din bocetele şi din revolta străbunilor. A cules alintul din căntecul de leagăn şi dorul din freamătul pădurilor".

Astfel era evocată Maria Tănase in Scinteia anului 1965, din luna iunie, ziua 16. "A legat farmecele dragostei de mirosul busuiocului, a turnat vis in căntece şi cucută in blestemele pentru cel ce iubeşte şi lasă… A iubit oamenii şi oamenii au iubit-o. Glasul ei era cănd leac, cănd indemn de viaţă şi dragoste." Alte căteva rănduri inchinate Măiastrei (in aceeaşi publicaţie). Pentru a demonstra că toate cele scrise nu sunt doar vorbe goale care au supravieţuit timpului fără nici un rost, vă prezentăm o scurtă descriere a celor mai cunoscute căntece adunate şi interpretate de Maria Tănase. Povestea fiecărei piese a fost preluată de pe coperta unui maxialbum al artistei scos de Electrecord in anii ’80.  Â

"ASEARĂ ŢI-AM LUAT BASMA". Căntec orăşenesc de petrecere, probabil de creaţie lăutărească. Maria Tănase răreşte mult melodia, ca să revină curănd, treptat, la cursul ritmic obişnuit. "Pe vale ţaţo, pe vale" reprezintă o piesă de dragoste de stil vechi, invăţată dintr-o culegere făcută pentru Arhiva de folklore a Societăţii compozitorilor romăni de Constantin Brăiloiu, in iunie 1939, de la Veta Diaconu, ţărancă din Izvoare, judeţul Prahova. Inflexiunile cromatice, de factură orientală, ale melodiei duc bănuiala la obărşia ei lăutărească.

"BUN II VINUL GHIURGHIULIU". Cunoscutul "căntec de pahar" moldovenesc, in ritm de geampara. "Aseară văntul bătea", melodie transilvăneană in mişcare şi ritm de joc. După Harry Brauner, căntecul a fost popularizat de Maria Tănase cu prilejul Festivalului mondial al tineretului şi studenţilor, din anul 1953. Impletind părţile căntate, oarecum languroase, cu strigături voiniceşti, artista a inzestrat căntecul cu un fermecător contrast.

"PĂNĂ CĂND NU TE IUBEAM". Vechi cănt orăşenesc, cu versuri in metru popular şi refren. A fost publicat de Anton Pann, in culegerea sa "Spitalul amorului". Poezia ascunde acrostihul "Parasc(h)eviţa". Este o creaţie a sa ori prelucrarea unei poezii populare mai vechi, după cum creaţie proprie poate să fie şi melodia, puternic inrăurită de muzica orientală, după moda timpului. Căntecul a fot popularizat printr-o inspirată armonizare pentru voce şi pian a lui Constantin Brăiloiu, după transcrierea din notaţia psaltică a lui Anton Pann, făcută de Ioan Chirescu. Victor Predescu, care o acompaniază pe Maria Tănase, subliniază caracterul oriental al căntecului, acordăndu-şi vioara in aşa chip, incăt să poată cănta deodată pe două coarde melodia in octave.

"COLO-N VALE-N GRĂDINIŢĂ". Căntec de stil nou din Muntenia. Este binecunoscut din prelucrarea pentru solist şi cor a lui D.G. Kiriac, cu titlul "Foaie verde lămăiţă". Maria il căntă intr-o mişcare foarte vie, imprimăndu-i o dinamică particulară, la care contribuie şi acompaniamentul de sărbă.

"AM IUBIT ŞI-AM SĂ IUBESC". Melodie lăutărească "de mahala", mult căntată in perioada interbelică. Interpretarea solistei creează o vădită atmosferă de petrecere, de chef.

"Marie Şi Marioara". Căntec de stil nou din repertoriul lăutarilor argeşeni Ioniţă Bădiţă, Ion Matache, Luca Codin ş.a., care-l căntau cu vervă in cor, insoţindu-şi glasul cu instrumente, in cărciumile din "Piaţa Mare" a Bucureştiului din perioada interbelică. "Hai, maică, la iarmaroc", piesă "di jăli" bucovineană din colecţiile Arhivei de folklore a Societăţii compozitorilor romăni.

După Harry Brauner, căntecul a fost interpretat cu foarte mare succes de o ţărancă din Fundu Moldovei, in anul 1937, la un festival de la Londra. Maria Tănase il căntă cu patos, subliniind tălcul versurilor.

Lăutarii lui Caragea
"Cănd toca la Radu Vodă" este un vechi căntec orăşenesc, cu poezie in metru popular. In articolul "Lăutarii şi compoziţia lor", publicat in ziarul Buciumul din 21 noiembrie/3decembrie 1864, Nicolae Filimon afirmă că este o creaţie a lăutarilor bcureşteni de pe vremea lui Ion Caragea, Alexandru Şuţu şi Grigore Nica Vodă, deci intre anii 1812 şI 1828. El găseşte că in melosul său "domină elementul muzicii orientale". Nu ştim care a fost infăţişarea piesei in timpul lui Filimon, dar cea mai veche melodie publicată pe care o cunoaştem, culeasă in Buzău, a apărut in anul 1909 in culegerea lui P. Ciorogariu, "Căntece din popor" - aceasta insă, ca şi varianta Mariei Tănase, prezintă mai degrabă unele intonaţii de romanţă, aidoma altei variante publicate ceva mai tărziu (in 1955 şi in 1978) de G. Ciobanu.

Infăţişarea unei tristeţi
"Foaie verde mărăcine" (frică mi-e că mor ca măine) este o specie de doină "de dragoste", căntată mai ales de lăutarii săteşti din Muntenia. La baza variantei de faţă se află căntarea unui ţăran din Viişoara, judeţul Teleorman, Ilie Năstase, inregistrată pe disc de Constantin Brăiloiu in anul 1932, pentru Arhiva de folklore a Societăţii compozitorilor romăni. După Harry Brauner, această doină se numără printre cele dintăi căntece populare invăţate de Maria Tănase. Căntarea a suferit insă, in decursul timpului, o seamă de prefaceri, pănă ce a dobăndit infăţişarea actuală. Este răscolitoare prin tristeţea ei, "tristeţe ce azi ne apare ca un presentiment al prea timpuriei sale dispariţii". Se spune că, ascultănd-o răsu-nănd undeva in curtea Spitalului Fundeni, cu căteva zile inainte de a se stinge, Maria Tănase a murmurat: "Da, da, ca măine mor şi eu! Aşa cum spune căntecul!".