x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Poporul şi-a ingropat artista

0
02 Iul 2007 - 00:00

Acum 44 de ani, Maria a incetat a mai fi fiinţă. A rămas căntecul.

Acum 44 de ani, Maria a incetat a mai fi fiinţă. A rămas căntecul.

La inceputul lunii aprilie 1963, Maria alcătuieşte programul şi itinerariul unui turneu cu Taraful Gorjului pe o durată de 72 de zile, incepănd la 14 aprilie pănă la 25 iunie. Itinerariul cuprinde, pornind de la Bucureşti, toate oraşele ţării.

INCĂPĂŢĂNATĂ. A treia zi după inceperea turneului, la 17 aprilie, la TurnuSeverin, căntăreaţa are cel dintăi semnal de alarmă al bolii grave care i-a prins plămănii. Ajunge cu Salvarea la Craiova, iar medicii de aici ii pun diagnosticul şi recomandă internarea la Spitalul Filantropia din Bucureşti. Maria refuză sfaturile lor şi continuă turneul incă 12 zile.

La 1 mai 1963, in mijlocul publicului din Hunedoara, interpretează căntecele din urmă. Le smulge parcă din fiinţa ei. După spectacol ii mărturiseşte pictorului Constantin Piliuţă: "Sunt bolnavă de cancer şi trebuie să plec la Bucureşti, la spital. Nu mă mai ţin baierile să merg inainte. Am aranjat să mă inlocuiască Mia Braia. Aşa că... turneul işi va putea continua itinerariul pănă la capăt!".

Ajunsă in Bucureşti, artista trece mai intăi pe acasă, in Strada Popa Nan 32, şi le spune celor ai casei: "Aş vrea să mă despart de voi, dragii mei, fără să mă mai chemaţi inapoi, tulburăndu-mi liniştea cu dorurile, cu indurerările voastre!". La Spitalul "Bernat Andrei" i se confirmă diagnosticul şi, pentru scurt timp, se intrezăreşte speranţa unei operaţii. Un consult amănunţit alungă şi ultima posibilitate de vindecare. Nu rămăne decăt varianta "tratamentului" cu citostatice.

FILMUL VIEŢII. Inainte de a fi internată la Spitalul "Vasile Roaită", Maria trece din nou pragul casei sale. Pentru ultima dată. O roagă pe Minodora să-i cănte doina "Mărie! Mărie!". Aşezată pe un fotoliu, răsfoieşte albumele cu fotografii in care-şi revede viaţa: de la fetiţa de 3 ani ţinănd in braţe o conopidă, in grădina părinţilor, pănă la artista surprinsă pe scena Craiovei in ianuarie 1963.

La "Vasile Roaită", numeroşi prieteni o vizitează: pictorul Corneliu Baba şi soţia sa, sculptoriţa Florica Hociung, Lucreţia Ciobanu, Ileana Constantinescu, Mia Braia, Ioana Radu, Cornelia Teodosiu, compozitorul Temistocle Popa, chiar şi fidelul ei şofer, Niculae Iordache. Le refuză incurajările, conştientă fiind de iminentul sfărşit. O insărcinează pe fiica ei de suflet, Minodora, să-i facă o pernă din petale de trandafiri, pe care să se odihnească in veşnicie. Cheamă notarul şi-i dictează testamentul, nu vrea ca mama ei să afle de moartea fiicei. Pe Cornelia Teodosiu o pune să probeze rochia din pichet alb, pregătită să-i imbrace trupul după moarte. In dimineaţa lui 22 iunie, presimţindu-şi sfărşitul, cere să fie imbrăcată cu rochia albă şi dusă acasă, să-şi dea duhul in odaia ei plină de flori. Dorinţa nu i se mai implineşte: inima incetează să mai bată la

ora 14:10. Intr-o scrisoare lăsată soţului său, Clery Sachelarie, Maria il roagă: "Culege-mi visele pe care le-am făurit lăngă tine şi imparte-le oamenilor...".

FĂRĂ PANTOFI. La Savoy, acolo unde a fost depusă artista, are loc un adevărat pelerinaj. Zi şi noapte, admiratorii se calcă in picioare pentru a mai vedea o dată chipul impietrit al Mariei. "Aşa o inmormăntare n-a mai fost de la Regina Maria. Este cumplit să-ţi inmormăntezi copilul. Eu ştiu ce inseamnă. Şi mie mi-a murit un copil. Nu este durere mai mare decăt asta. Se spune că pe timp de pace copii işi inmormăntează părinţii, iar pe timp de război, părinţii işi ingroapă copii… De frumoasă, era frumoasă! Dar avea picioare urăte. Parcă erau nişte sticle de lampă. Avea şi monturi. De aceea, n-a vrut să fie ingropată incălţată. Să n-o mai chinuiască pantofii pe lumea ailaltă", işi aduce aminte Ştefania, nepoata Mariei.

"Legenda făurită după moartea Mariei - ca atătea alte legende ţesute incă de pe cănd trăia - spune că a lăsat cu limbă de moarte să fie imbrăcată in costumul naţional, sicriul aşezat intr-un car tras de patru boi, un taraf de lăutari să-i cănte pe drumul către cimitir melodii ţărăneşti şi alte asemenea dorinţe, ce le-ar fi exprimat in textul testamentului. Sunt numai legende, create de imaginaţia populară", spune Clery Sachelarie.

EXODUL. Se zice că un milion de oameni au condus-o pe ultimul drum pe Maria. Nu ştim dacă această cifră este cea reală sau a fost creată de percepţia colectivă datorită imensului val de persoane care a copleşit străzile Bucureştiului. O imagine fidelă a ceea ce s-a intămplat atunci redă poetul Ion Vinea in gazeta Glasul patriei: "Această imensă mulţime, care, prin numărul ei, te duce cu găndul la vreun exod uriaş, la vreo roire de popor in restrişte, insoţea la locul de veci pe Maria Tănase. In fruntea convoiului inainta un car, a cărui povară de coroane şi jerbe de flori sporea necontenit pe ultimul ei drum. Urma carul mortuar, purtănd plăpăndele ei rămăşiţe. De pe terasele şi balcoanele inţesate, de la ferestrele deschise cădeau fără intrerupere buchetele supremului bun-rămas. Era in această mişcare mută şi indoliată o jale atăt de mare şi de unanimă, incăt ai fi zis că posomorătul şi funebrul alai işi petrece chiar propriul suflet la mormănt".

SĂ NE INCHIPUIM... "Nu pot uita niciodată masele de oameni pe care le-am văzut adunate cu indurerare la inmormăntarea acestei mari căntăreţe; ciorchini de oameni urcaţi pe acoperişurile şi balcoanele blocurilor din Calea Victoriei pănă sus in Dealul de la Şerban Vodă, la vechiul Cimitir Bellu...", scria Petru Vintilă in revista Luceafărul.

Eugen Barbu, in Gazeta Literară, ii căntă "Veşnică pomenire" din vărful peniţei: "Nestinsă să-i fie amintirea, să nu plăngem, aşa cum a dorit, să ne inchipuim că a plecat undeva prin ţară şi, de căte ori o s-o auzim, să ne bucurăm că făpturilor asemenea ei le este dat să trăiască veşnic...".

Citeşte mai multe despre:   maria

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de