x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

"Dumnezeu iţi dă talentul"

0
29 Oct 2007 - 00:00

Studiază ţambalul de la vărsta de 6 ani. La 10 ani uluia pe plan internaţional interpretănd la ţambal Liszt, Chopin, Rahmaninov. La 17 ani - recital la Scala din Milano. Marius Mihalache, un nume mai cunoscut in străinătate decăt in Romănia.

Să continuăm. La 19 ani (1993) - inregistrări, interviuri la RAI UNO. La 23 de ani, primul album - "Eclipse". Au urmat concerte alături de titani precum Chick Corea, apariţii la CNN. Semnează coloana sonora a multor filme, printre care "Filantropica" şi "California Dreamer". In 2005, alt album "Ges Romano" - "Viaţă de ţigan". Acum are 33 de ani, şi işi lansează un nou album - "World Symphony" ("Simfonia lumii"), alăturat acestei Ediţii de Colecţie, şi... are ceva de spus!

  • Jurnalul Naţional: Nu toată lumea a auzit de Marius Mihalache...

Marius Mihalache: Foarte bine. Nici nu trebuie să audă toată lumea de mine. Muzica mea nu este pentru toată lumea, ţinteşte un segment anume de oameni.

  • Adică muzica ta nu este pentru proşti?

Sunt oameni cărora le place rockul, jazz-ul, muzica clasică. Şi işi aleg din segmentele care ii reprezintă. Eu am scris pe primul meu album că se adresează oamenilor cu o cultură cel puţin medie. Şi noul album e la fel, nu am regresat. E o muzică specială, nu e o muzică "de masă", de ascultat pe stadioane. Nu ii desconsider pe cei care nu pot asculta Wagner, spre exemplu. Nu eşti prost dacă nu poţi asculta Wagner, ci pur şi simplu muzica respectivă nu te reprezintă.

  • Eşti mai tot timpul in străinătate. Acum tocmai te-ai intors de la...

De la Viena, unde a fost unul dintre cele mai importante festivaluri de jazz. E al treilea an cănd sunt invitat. De regulă sunt invitat să cănt la multe festivaluri, in toată lumea: in Italia, in Belgia, in SUA.

Drumul

  • De copil tot pleci in afară.

De cănd aveam 10 ani tot plec. Prima oară, in Grecia. Era un festival de copii şi tineret şi am luat locul 2. La 13 ani am fost la Paris la un festival similar, unde am luat premiul intăi. A fost un stimulent la vărsta aceea. Pentru a face muzică de performanţă trebuie să te apuci de mic, la 3 sau 4 ani. Ţin minte că am pus măna pe ţambal cănd aveam 3 ani şi la 6 ani am inceput să studiez.

La 17 ani semnam deja cu un manager din Italia. Am stat aproape doi ani in Italia, era pentru prima dată cănd puneam in aplicare concepţia mea muzicală: de etno-jazz, de fusion, combinaţii de stiluri, de muzici. Pe cănd eram in Italia am căntat in deschiderea unui concert Gloria Gaynor, pe urmă in deschidere la Nina Simone. Asta se intămpla in ’94-’95. Pe urmă m-am intors in ţară, pentru a-mi consolida cariera. L-am cunoscut pe domnul Lorin Vasilovici, care a avut mare incredere in mine, şi am pornit un proiect pe termen lung.

După un an au apărut rezultatele, timp in care eu studiasem foarte mult. Atunci s-a concretizat primul album, "Eclipse".

Prima mea recunoaştere internaţională a fost cănd Chick Corea a venit la Bucureşti in ’98 şi a cerut ca cineva din Europa să-i deschidă concertul. Staff-ul lui a primit peste 80 de materiale, s-au făcut nişte selecţii care au ajuns la Corea şi el a decis ca eu să cănt in deschiderea lui. Corea mi-a schimbat drumul muzical. Cănd l-am ascultat prima oară am zis: "Da, asta inseamnă muzică, eu nu mai fac muzică, aşa că mai bine mă las". Il ascultam cu Distonocalm lăngă mine! Nu il poţi asculta detaşat. E un Dumnezeu al muzicii.

Mi-a schimbat destinul muzical. Din momentul acela m-am apucat de jazz. Amprenta lui muzicală s-a depus in muzica mea. Dacă văd un tablou al lui Chick Corea, mă inchin. Pentru mine este egalul lui Mozart pe pămănt in anii ăştia, mai ales că l-am studiat pe Mozart şi il admir. Corea m-a ales pe mine, nu i-am fost impus. Să-l ating, să dau noroc cu el, să mi se inmoaie genuchii, să mă ţin de scaune... Eu admir foarte mult genul de artist foarte talentat. Prin talent se face legătura cu Dumnezeu. E puntea dintre tine şi Dumnezeu, pentru că Dumnezeu iţi dă talentul, nu ţi-l creezi tu.

  • Ai ţinut legătura cu Chick Corea?

Am mai ţinut legătura cu el. La un moment dat s-a pus problema să facem un album impreună, dar "managementurile" noastre nu s-au inţeles.

  • Eşti credincios?

Sunt la fel de credincios ca oricare om care crede in Dumnezeu. Poate cred ceva mai mult in Dumnezeu, pentru că simt anumite lucruri. Uneori fac lucruri pe care nu mi le pot explica. Intălnesc artişti care spun la fel.

Noul album

  • Cum e să cănţi la Scala din Milano la 17 ani? Parafrazănd ce ţi s-a intămplat acolo.

Da, e o intămplare amuzantă. Eram in turneu in Italia, aveam 17 ani. La un moment dat am avut concert la Milano. Eu urma să cănt singur, 45 de minute, ce vreau, la ţambal. La Scala, spectacolele au două acte de căte 45 de minute şi in pauză artiştii ies in foaier să vorbească cu spectatorii.

Am căntat Rahmaninov, Liszt, Chopin, Bach, Schubert... Văzusem sala mai ciudată, cu mai multe balcoane, dar am zis că aşa e in Italia, la Milano. Ştiam că e un teatru, lumea era imbrăcată ca intr-un film de epocă, erau jobene şi bastoane.

La final s-a aruncat cu flori, chestie care m-a speriat la vremea aia. Nici nu ştiam dacă trebuie să le iau sau nu. Şi la pauză au tăbărăt pe mine. Cineva m-a intrebat: "Cum e să cănţi la Scala din Milano la vărsta de 17 ani? Sunt oameni care au terminat Conservatorul şi n-au ajuns nici in foaierul de la Scala". Şi eu am răspuns: "De unde să ştiu? Poate că o să cănt şi eu acolo căndva". "Păi tocmai ai căntat la Scala din Milano". "Cuuum?", am intrebat eu. Pentru mine, Scala era un teatru din cer, aşezat pe nişte nori, unde numai ingerii au acces. Cănd am inţeles unde am căntat mi s-au tăiat picioarele.

  • Ce inseamnă ţambalul pentru tine?

Un instrument la fel de complex ca toate celelalte şi dorinţa mea este să-l pun in lumină. Vreau să schimb total percepţia oamenilor despre el. E un instrument foarte special.

  • Ai zece piese pe acest nou album - "World symphony". Spune-ne căte ceva despre fiecare dintre ele.

In primul rănd, vreau să mulţumesc prietenilor mei, Cătălin Găriuţă şi Ion Pop fără de care nu aş fi putut incepe acest proiect. Şi acum piesele. Prima - "Chicken dance" - "Dansul puiului", nu e o melodie rotundă. E o melodie şchioapă, dacă vreţi. Am asociat-o tot timpul cu mersul puiului abia ieşit din ou: doi paşi merge, unul cade, apoi se ridică, şontăc-şontăc... Deşi porneşte din filonul autentic romănesc, este prelucrată in stil de jazz tipic american. "La Passion" e o piesă făcută de mine cu ajutorul lui Ovidiu Lipan Ţăndărică. Fiecare am făcut căte o parte. Ne este foarte dragă nouă, am compus-o acum doi ani. Se regăseşte şi pe albumul lui, dar varianta de pe albumul meu este foarte diferită de a lui. "Arabesque" are influenţe arăbeşti, aşa cum arată şi titlul, numai că este făcută pe ritmuri jazz-rock destul de dinamice. "Barbu’s Dance" este celebra "Barbu Lăutaru". Veţi regăsi ritmuri de hip-hop, drum and basse. Se duce foarte mult spre sound-ul american. "Ciuleandra" o ştim cu toţii, dar aici e intr-o altă variantă. "Oci ciorniie" e făcută pe ritm de swing, pe stilul lui Jango Rainea. Swingul era in vogă prin anii ’40. El era un chitarist celebru care a trăit la Paris. Era ţigan sărb, dacă nu mă inşel. Stilul lui a rămas impregnat in analele jazz-ului. "Bordeiaş" are şi ea ritmuri de hip hop. "Wedding dance" este dansul nunţii. Este o geampara romănească transpusă pe jazz. "Pe deal" este celebra "Pe deal la Cornăţel". Este căntată tot cu ritm şchiop, merge mult spre jazz. "Love of Corea" este o piesă dedicată lui Corea, inspirată din muzica sa.

Nimic din piesele acestea nu seamănă cu ceea ce sunteţi obişnuiţi. In acest album al meu şi in toate care vor urma se va regăsi filonul folclorului romănesc.

Fiecare artist trebuie să-şi reprezinte muzica prin esenţa rădăcinilor sale. Altfel e un balon gol, pe care dacă il străpungi cu ceva, răsuflă imediat. Dacă nu-ţi reprezinţi rădăcinile nu ai identitate. Eu nu pot să cănt o muzică fără identitate şi nici un artist autentic nu poate să facă asta. Ea trebuie sa vină de undeva. Cum ar fi să vină un olandez să cănte sărbe şi hore? Nu l-ar reprezenta, pur şi simplu. Ar putea s-o facă probabil ca un experiment, dar mai mult nu. Prin noiembrie o să am un concert cu albumul acesta şi cu alte piese, evident. Deocamdată nu ştiu toate datele concertului. O să incerc să invit căt mai mulţi muzicieni care au făcut carieră afară.

Născuţi

  • Ai mulţi prieteni?

Am multe cunoştinţe şi căţiva prieteni. Duşmani nu cred că am...

  • Ce loc ocupă femeile in viaţa ta? Avănd in vedere că muzica e de genul feminin...

Foarte important. 90% din timpul meu. Avănd in vedere că muzica e de genul feminin, la cine crezi că mă refer?!? Serios vorbind acum, femeile in viaţa unui artist au un rol foarte important. Te pot ridica, te pot cobori, iţi pot face viaţa un calvar, te pot ajuta să treci peste un moment greu.

  • Familia ta?

Mama e o minune. Dacă sunt ceea ce sunt, i-o datorez mamei. Şi-a sacrificat toată viaţa pentru mine, pentru a mă educa, pentru a mă creşte. Şi mama şi tata s-au chinuit foarte mult să fiu aşa cum au vrut ei. Mă bucur că acum ei se hrănesc cu succesele mele. Am căntat alături de tata. Am inceput la 13 ani şi căntam la celebra cărciumă "Şarpele roşu". Căntam cu tata, cu Nelu Ploieşteanu, care este unchiul meu, şi cu mulţi alţi unchi de-ai mei. Era o orchestră de familie acolo. "Şarpele roşu" a avut un rol foarte important in dezvoltarea mea ca artist şi ca om. La "Şarpele roşu" veneau actori, artişti, toată lumea boemă a Bucureştiului.

Acolo i-am cunoscut pe Ştefan Iordache, Gheorghe Dinică, Ştefan Bănică seniorul, Dumitru Rucăreanu, George Alexandru, Nae Caranfil. Mă iubeau atăt de mult incăt m-au "adoptat" şi m-au luat in cercul lor. Adoram să stau in preajma lor şi să "fur" tot ce insemnau oamenii ăştia. Prin personalitatea lor acaparau TOT. La "Şarpele roşu" veneau şi oameni cu bani. Le detestam superficialitatea. Cei pe care i-am numit erau imbrăcaţi simplu, dar prin felul de a fi umbreau tot, şi aşa imi doream să ajung şi eu. Nu am avut telefon mobil pănă acum căţiva ani. Mi se părea cel mai odios lucru. Mi-am luat mobil cănd aveau şi copiii. Maşina era pentru mine un element cu care te deplasezi şi nimic mai mult. Mie imi place să fiu un Mercedes intr-un Trabant. Lumea trebuie să se uite la mine, nu la ce maşină am.

Toate astea mi-au fost confirmate cănd l-am cunoscut pe Chick Corea, la care am văzut aceeaşi simplitate şi modestie pe care o vedeam la Iordache, la Dinică sau la Caranfil. Oamenii de valoare aşa sunt, nu-i invaţă nimeni. Corea avea o cămaşă simplă şi o pereche de pantaloni, stătea de vorbă cu oamenii care măturau prin sală, cu cei de la sunet, şi el a văndut milioane de albume in toată lumea. E un munte de valoare şi se comportă ca un om de rănd.

Sunt oameni născuţi şi oameni făcuţi. Oamenii născuţi nu văd nici un motiv să braveze, pe cănd ceilalţi mai simt nevoia să se ridice pe un postament. Numai că ultima categorie apare şi dispare. Insă despre un artist de esenţă se va vorbi şi după ce o să moară.

  • Copil singur la părinţi... A fost bine, a fost rău?

Şi dulce şi amar. N-am fost cocoloşit. Aş zice că m-au chinuit. Mă uit la băieţelul meu Lorin (domnul Lorin Vasilovici e naşul lui) şi mă văd pe mine cănd eram mic cum mă chinuiam să cănt. Eu nu am ştiut ce e acela parc, ce este aceea joacă, studiam de-mi ieşea sănge din degete. Şi nu o făceam cu mare plăcere, pentru că nici un copil nu face lucruri grele in mod voluntar cănd e mic. Dar m-au impins ai mei de la spate. Am pus cărămidă peste cărămidă datorită părinţilor.

  • Cum sunt zilele şi nopţile tale?

In ultima vreme, nopţile imi sunt zile, pentru că lucrez foarte mult noaptea. Intre zi şi noapte dorm. E o perioadă bună pentru mine. E vărsta la care oricare artist trebuie să compună şi să confirme. Am 33 de ani şi cam acum incep să-mi culeg roadele. Am multe concerte, fac muzică de film, sunt chemat des pe afară, am multe proiecte care-mi iau mult timp. Printre toate acestea trebuie să mă ocup şi de copilul meu, care face primii paşi in muzică şi trebuie să-i fiu alături.

Pozitiv

  • Eşti in Gemeni. Un dual...

Da, cănd trebuie sunt. Pot trece dintr-o extremă in alta cu uşurinţă. Mă plictisesc repede de anumite lucruri şi asta mi-a creat cele mai multe probleme in viaţă. Incerc să fac numai ce-mi place. Dacă nu-mi place ceva, nu-l fac. Sau il fac din obligaţie şi iese prost.

  • Eşti un tip arogant?

Sunt un tip timid şi de multe ori timiditatea se confundă cu aroganţa. De exemplu, cunoşti o personalitate foarte puternică şi ţi-e ruşine, ai emoţii in a te duce să-i vorbeşti. Nesituăndu-te pe aceeaşi treaptă, se creează această discrepanţă: ţi-e ruşine să-i vorbeşti, pentru că este un titan şi el o să te considere arogant.

Aşa mi s-a intămplat cu Iordache. Iordache, un monstru sacru, s-a supărat pe mine, pentru că nu imi permit să-l sun tot timpul. El a crezut că o fac din aroganţă, dar de fapt mi-era ruşine pur şi simplu! Chit că il cunosc de cănd eram copil.

  • Ce defecte ai?

Foarte multe... Cu anumite persoane nu sunt destul de exigent. Cu oamenii dragi am un alt comportament şi uneori mi se ridică in cap. Ar trebui să pun punctul pe "i" şi cu ei, dar nu reuşesc mereu. Mă las călcat in picioare cu bună ştiinţă uneori. Alt defect este că nu-mi chem colegii cu care cănt mai des la repetiţii. Mai sunt, dar nu le zic acum pe toate...

  • Crezi că eşti special?

Sunt special in aceeaşi măsură in care oricare artist este special.

  • Cum vezi lumea in care trăim?

Şi albă, şi neagră, şi roz uneori, un curcubeu. Şi cu bune şi cu rele.

  • In ce perioadă istorică ţi-ar fi plăcut să trăieşti?

In Renaştere. Atunci au fost cele mai mari valori ale muzicii. Mi-ar fi plăcut să fiu un om simplu care să stea prin preajma acestor mari valori. Mi-ar fi plăcut să-l cunosc pe daVinci.

  • Te consideri un norocos?

Da. Am avut noroc in carieră şi in viaţă. Incerc să găndesc pozitiv, pentru că e mereu loc de mai rău. Dacă vrei să fii pozitiv te uiţi in jos. De căte ori mi-e greu, mă uit in jos şi văd că sunt oameni cu necazuri mult mai mari ca ale mele.

Tata imi zicea că "cel mai important lucru in viaţă e muzica, restul e la un pahar de şpriţ". Muzica să nu te trădeze, in rest poţi să treci peste orice necaz. Sigur că suferi, mai ales cănd eşti trădat de un om drag, dar nu poţi schimba lumea. Oamenii nu se pot schimba in sens fundamental. Iei lucrurile aşa cum sunt.

  • Cum te vezi peste nişte ani?

Cu părul alb... Nu ştiu. Incerc să trăiesc clipa şi pe căt posibil să nu las totul la voia intămplării.

  • Eşti un luptător?

Da. Sunt.

N.r.: Fotografiile de epocă prezente in Ediţia de Colecţie au fost realizate de Victor Stroe/Jurnalul Naţional la Centrul Cultural Metropolitan pentru Tineret - Sector 1, Bucureşti; vestimentaţia: prof. univ. dr Adina Nanu - Prima colecţie particulară de costume din Romănia

Citeşte mai multe despre:   oameni,   cănd,   muzica,   dumnezeu,   lumea,   cănt,   albu,   artist,   scala,   corea,   chick corea

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de