Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Orice artist este, pănă la urmă, un copil mare. Şi atunci cănd i se oferă ocazia nu de "a juca", ci de "a se juca", nu se mai opreşte.
Orice artist este, pănă la urmă, un copil mare. Şi atunci cănd i se oferă ocazia nu de "a juca", ci de "a se juca", nu se mai opreşte.
Cu toţii işi doreau altfel de fotografii. Ceva diferit, aparte. Dar nu ştiau exact ce. Intr-o zi au fost luaţi cu japca, căci numai aşa ii poţi dezlipi de aparent dezlănata lor viaţă şi duşi la Centrul Cultural Metropolitan pentru Tineret - Primăria Sector 1, din Bucureşti. Fosta administraţie a grajdurilor regale. De ce tocmai acolo? Pentru că acolo işi desfăşoară splendoarea de astă-vară (şi va ţine pănă-n iarnă), prima colecţie particulară de costume din Romănia, intitulată "Retro" (colecţie de la 1850 şi pănă astăzi). Colecţia aparţine prof. univ. dr. Adina Nanu. Piese vestimentare chiar ale familiei Nanu, obiecte ce au aparţinut unor rude sau prieteni - printre care s-au aflat personalităţi ca Vasile Alecsandri, pictorul Sabin Popp şi mulţi alţii. Astfel, superbe pălării vechi, pipe, tabachere, monocluri, papioane, lucruri interbelice ale căror nume s-au pierdut prin dicţionare convieţuiesc cu rochii de prin mansardele bunicilor. Decorul perfect pentru o Simfonie a lumii.
Nebunia. Marius Mihalache şi prietenii săi - cei ce căntă impreună cu el pe noul album, fără instrumente, pe fugă, ca nişte copii răzgăiaţi la uşă. De undeva, de după uşă, păndesc parcă tocmai acordurile din "La Passion", una dintre piesele de pe "World symphony" in care ţambalul frămăntă tangoul. Dar ei nu ştiu incă. După ce intră... "Uite asta, şi asta, şi asta". Marius Mihalache (de obicei, la ţambal) şi-a găsit jobenul. Il aştepta. Probabil ca un fel de răzbunare a vremurilor. Pentru clipa cănd, avănd el 17 ani, nu şi-a dat seama că e la Scala. Ştia că e un teatru, lumea era imbrăcată ca intr-un film de epocă, erau jobene şi bastoane, dar el habar n-avea unde se află. A găsit şi un baston. Şi un smoching. Irina Sărbu (de obicei, voce) s-a inverşunat pe pălăria neagră cu pene de struţ, Dragoş Mihu (de obicei, la tobe) şi-a găsit vestimentaţia de şmecheraş al altor vremuri. Iar Nicu Băran (de obicei, la chitară bas) se simte măndru cu eşarfa albă pe care a pescuit-o din zbor, de pe un manechin ţeapăn ca la o nuntă din obligaţie. Personalul Centrului e in dilemă: Oare doamna ştie ce se petrece cu colecţia ei? Oare doamna ştie că delicata pălăria neagră cu pene de struţ a picat pe măinile unei fete care nu vrea in ruptul capului să renunţe la ea? Doamna a fost anunţată, e adevărat. Dar aceşti copii mari nu ştiu că vremurile au fost neindurătoare, şi orice gest poate transforma minune de corset in pulbere. Pentru o liniştire generală este sunată doamna prof. univ. dr. Adina Nanu. "Jucaţi-vă copii, jucaţi-vă, spune doamna de la celălalt capăt al firului. Dar cu grijă". Absolut intămplător, toţi imbrăcaseră lucruri oarecum rezistente.
Băieţii s-au instalat deja la pianul vechi. Căntă, pe rănd, "Trurli, Trurli dragă" şi alte melodii de pe vremuri. Ceea ce trebuia să fie o şedinţă foto de o oră s-a transformat intr-o joacă de aproape trei ore. Hărjoana a prins şi personalul Centrului, care s-a intrecut in a le găsi copiilor mari "jucării" de altădată căt mai atractive. Iar copiilor le-a plăcut atăt de mult, incăt şi-ar dori să aibă la un viitor concert vestimentaţii asemănătoare.
Au fost intr-o Scala imaginară, de fapt chiar in podul acestei Scale imaginare. Acolo unde se intălnesc toate nimicurile şi dantelăriile ce traversează timpul.
