x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editie de colectie Michael Jackson Mituri în numele lui Michael

Mituri în numele lui Michael

de Anca Aldea    |    24 Iun 2010   •   00:00

Despre Michael Jackson s-au spus multe. Site-ul NewsOfTheWorld.com a adunat cele mai ciudate mituri legate de Regele muzicii pop.

●  Michael s-a răzgândit pe ultima sută de metri în privinţa scoaterii pe piaţă a albumului Thriller. Într-un interviu de la începutul anilor '80, el spunea: "Thriller sună prost. Mixajele sunt proaste. Când am ascultat albumul, am plâns ca un copil. Am ieşit ca o furtună din cameră şi am spus: <>. M-am simţit oribil. Am împrumutat o bicicletă şi m-am dus în curtea şcolii şi m-am uitat la copii cum se jucau. Când m-am întors, mă simţeam pregătit să conduc lumea."

● Michael nu obişnuia să doarmă într-un tub oxigenat, aşa cum a afirmat, în 1986, publicaţia National Enquirer. Această poveste ar fi fost inventată chiar de Michael şi chiar a pozat, pentru National Enquirer, într-un pat acoperit cu o carcasă din sticlă, spunându-le jurnaliştilor că doar aşa poate ajunge la vârsta de 150 de ani.

● Deşi era cunoscut ca un tip extravagant, Regele muzicii pop nu a încercat niciodată să cumpere de la Colegiul Medicilor din Londra, contra sumei de 700.000 de dolari, rămăşiţele pământeşti ale "omului-elefant", Joseph Merrick, cum era cunoscut englezul cu faţă monstruoasă, mort la 11 aprilie 1890. Zvonul ar fi fost pus în circulaţie la sfârşitul anilor '80 de echipa lui Michael pentru a-i atrage mai multă publicitate. În 1993, Michael declara: "Îmi place povestea <>. Mă face să plâng deoarece mă văd pe mine în această poveste. Dar niciodată nu am vrut să cumpăr rămăşiţele lui. Unde să pune aceste oase?"

● Bubbles, puiul de cimpanzeu adoptat de Michael la începutul anilor 80 şi folosit pentru realizarea albumului Bad, a împărţit dormitorul şi toaleta cântăreţului de la Neverland. Omul şi maimuţica sa erau atât de apropiaţi încât Bubbles avea propria sa căsuţă în dormitorul lui Michael şi era dresat să folosească vasul de toaletă al megastarului.

● Căsătoria cu fiica lui Elvis Presley a fost cât se poate de adevărată, în ciuda zvonurilor care susţineau contrariul. Uniunea oficiată în 1994 s-a bazat pe dragoste reciprocă, după cum avea să declare mai târziu Lisa Marie Presley: "Am început să mă îndrăgostesc de el. Vroiam să-l salvez şi mă simţeam în stare să fac asta".

●  Este adevărat că părul lui Michael a luat foc în timp ce artistul turna o reclamă pentru Pepsi, în 1984. A ajuns la spital cu arsuri de gradul II, iar cei aproximativ 3.000 de martori din audienţă au declarat că Michael părea foarte calm, de aceea nici nu şi-au dat seamă că avusese loc un accident.

● La aproximativ o lună după moartea lui Michael, o companie din Chicago a anunţat că produce diamante din... părul pe care cântăreţul l-a pierdut în incendiul din 1984. LifeGem a obţinut un brevet pentru această tehnologie, care presupune extragerea carbonului din firul de păr şi transformarea lui în cristale. Potrivit agenţiei de ştiri Reuters, LifeGem, care a folosit deja procedura folosindu-se de o parte din podoaba capilară a lui Beethoven, deţine suficient păr pentru a obţine zece diamante Michael Jackson.

● După moartea lui Michael, a circulat zvonul că o parte din creierul său a fost înlăturat la autopsie. Acum, NewsOfTheWorld.com susţine că a descoperit adevărul. Potrivit medicului legist Ed Winter, o porţiune din creierul lui Michael a fost trimisă, după autopsie, pentru analize suplimentare. Aceasta este procedura atunci când decedatul nu prezintă semne de degradare fizică, iar cauza morţii este neclară. Ulterior, creierul a fost returnat familiei.

×
Subiecte în articol: michael jackson