x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editie de colectie Michael Jackson S-au dus doi regi, împărăţiile lor rămân

S-au dus doi regi, împărăţiile lor rămân

de Violeta Fotache    |    28 Iun 2009   •   00:00
S-au dus doi regi, împărăţiile lor rămân
Sursa foto: Chris Wilkins/AFP/Mediafax

Elvis Presley şi Michael Jackson, două epoci, doi regi. Ambii au fost cu un pas înaintea vremilor trăite, influenţând oamenii care au schimbat ceva în muzică şi nu numai.



Michael Jackson a fost pentru cântăreţul şi actorul Ştefan Bănică Junior cel mai mare showman pe care l-a văzut vreodată. Artistul român a mai spus despre "Regele Pop-ului" că a avut o influenţă "enormă", ca sonoritate şi ca montaj al videoclipurilor, şi că a fost "cu un pas înaintea vremurilor sale".  "Ca influenţă a oamenilor care au schimbat ceva în muzică, pot să-l aşez lângă Elvis Presley şi The Beatles(...)fără doar şi poate, rămâne în istoria muzicii alături de cei care au fost înzestraţi cu o picătură de geniu. Dumnezeu să-l ierte!", a declarat Ştefan Bănică Jr, citat de Mediafax.  

"Michael Jackson nu a murit, pentru că zeii nu mor niciodată", a spus, la rândul său, Florin de la Hi-Q. "Michael a muncit foarte mult, a reuşit să revoluţioneze o industrie întreagă şi a încercat să devină mai bun decât toată lumea şi mai bun decât el însuşi".

"Ştiu că artiştii nu sunt veşnici, dar important e să lase ceva în urmă. Michael Jackson a lăsat ceva pentru multe generaţii. Toţi artiştii din anii '70 încoace au fost influenţaţi de muzica lui", a declarat şi Smiley, şocat de moartea Regelui cu a cărui muzică a crescut.


PELERINAJ LA MORMINTE
Elvis Presley, supranumit Regele Rock-and-Roll, a murit la data de 16 august 1977, la numai 42 de ani, din cauza unor probleme cardiace agravate de abuzul de medicamente.  S-a întâmplat cu o zi înainte de concertul pe care îl avea programat la Portland (Maine). Mega­starul a fost găsit inconştient în baia casei sale din Memphis şi la scurt timp a fost declarat mort.

A fost înmormântat - în văzul a peste 75.000 de persoane - în grădina din spatele reşedinţei sale Graceland, unde anual se adună, în memoria lui, sute de mii de oameni care i-au iubit muzica.

Opera lui a revoluţionat mai mult decât mu­zica. Chiar şi la 32 de ani de la dispariţia lui, Elvis înseamnă o adevărată industrie ce aduce profit de aproximativ 40 de milioane de dolari pe an. Regele Rock-and-Roll "trăieşte" şi astăzi, vânzările post-mortem depăşind un miliard de discuri. Reşedinţa sa din Memphis a devenit a doua cea mai vizitată clădire din America, după Casa Albă, potri­vit New York Daily News.

Dar Michael, unde va fi înmormântat Michael? În Gary - satul său natal, Neverland sau  castelul închiriat din Bell Air? Până la închiderea ediţiei de colecţie, potrivit presei americane, planurile de înmormântare nu fuseseră finalizate.

Potrivit ziarului Daily Mail, înmormântarea "Regelui Pop" va întrece cu mult funeraliile din cazul Elvis Presley şi chiar pe cele ale prinţesei Diana. Publicaţia britanică apreciază că funeraliile se anunţă a fi "cel mai mare eveniment din istoria entertainmentului", ce va fi urmărit de zeci de mii de participanţi direcţi şi de sute de milioane de telespectatori din întreaga lume.

×
Subiecte în articol: michael jackson