x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

In Dumbrava minunată

0
10 Dec 2007 - 00:00

Un altar. Aşa ar putea fi cel mai potrivit descris apartamentul in care trăiesc, cu şi din amintiri, Nicolae şi Elena Runceanu.


Un altar. Aşa ar putea fi cel mai potrivit descris apartamentul in care trăiesc, cu şi din amintiri, Nicolae şi Elena Runceanu.

Oriunde intorci privirea dai de fotografii inrămate, trofee, diplome, icoane şi candele. Mihaela copleşeşte parcă prin absenţa ei. Sunt 18 ani de cănd "boţul de aur" botezat Mihaela Valentina nu a mai luminat banalele incăperi ale apartamentului din centrul Buzăului. Emoţia se citeşte in privirile părinţilor de cum le trecem pragul. Le facem mai mult rău decăt bine provocăndu-i să-şi răscolească aminti-rile - unele frumoase, altele de coşmar. Ii rugăm de pe acum să ne ierte că le-am tulburat puţina linişte pe care le-au adus-o neimpăcaţii ani ce-au trecut de la dispariţia fiicei lor. Un om trăieşte căt il pomeneşti. De aceea, nu doar pentru noi, Mihaela trăieşte.

AU FURAT-O DIN SPITAL. "Nu eram pregătiţi să avem un copil. Astfel că, atunci cănd a apărut, noi trăiam in nişte condiţii foarte dificile, intr-o cămăruţă cu cuptor de păine in ea, cu o uşă care dădea direct afară. Aşa stăteam in Raionul Cislău, comuna Pătărlagele. Mihaela s-a imbolnăvit la stomăcel pe la vărsta de şase luni. Ne-am trezit in situaţia in care trebuia să o botezăm neapărat, căci nu se ştia dacă va supravieţui. Practic am furat-o din spital, am mers cu mama la biserică şi am botezat-o. Apoi a făcut o criză, se invineţise şi aproape că nu mai respira, dar şi-a revenit. Nici doctoriţa, o femeie in vărstă, nu mai credea că o s-o vadă sănătoasă", işi incepe părintele Nicolae Runceanu povestea.

Cu timpul, cămăruţa cu un cuptor de păine a fost inlocuită cu o locuinţă de serviciu decentă, cu baie şi parchet pe jos. "Ni s-a oferit şansa să plecăm din Pătărlagele la Orbeni, in judeţul Bacău. Acolo aveam o locuinţă care era chiar in incinta unităţii in care lucram. Mihaela se juca in curtea unităţii, venea des la noi la birou şi se distra mergănd pe bicicletele angajaţilor. Insă nimeni n-o certa, pentru că era singurul copil din ogradă", spune Nicolae. După ce a descoperit tainele bicicletei, Mihaela a inceput să studieze vioara. "Am plecat o dată cu ea la Bacău, unde mergeam din cănd in cănd să ne aprovizionăm. Am fost la un magazin mare din centru, de unde i-am luat o vioară. La Orbeni era un profesor de instrumente, dar nu vorbisem niciodată cu el să o primească la meditaţii. Aşa că am cumpărat şi un manual. Am mai invăţat-o şi eu ce am putut, intrucăt şi eu cochetasem căndva cu vioara. După o vreme mă suna pe telefonul de la birou să-mi cănte muzica populară pe care o auzea la radio. Scărţăia din vioară, dar tot cu vocea cănta de fapt!", mărturiseşte tatăl.

CU ACCENT MOLDOVENESC. Mihaela a intrat intr-o brigadă artistică cu ajutorul tatălui său, care se ocupa de o asemenea formaţie culturală: "Fiind şi Mihaela pe-acolo, am băgat-o in formaţie. Pentru că era prea mică - nici măcar nu intrase in clasa intăi - o suiam pe un scăunel să fie mai inaltă. Apoi a inceput şcoala, cu clase doar pentru angajaţii din unitate. Fiind puţini copii, clasele erau cuplate, iar invăţătoarea preda simultan la clasa intăi şi a treia, a doua şi a patra. Doar un an şi jumătate a fost Mihaela elevă la Orbeni. Ne-am mutat la Buzău, in casa bunicilor, din satul Simileasca".

Dacă tot scărţăia cu pricepere la vioară, Nicolae Runceanu şi-a dus fiica la testare. "Am fost cu ea la Liceul de muzică. Doamna directoare a acceptat-o in clasa a doua, deşi a trebuit să creeze un loc special pentru ea, efectivul de elevi fiind complet. In ciuda faptului că vorbea cu accent din Moldova şi noii colegi rădeau de ea, Mihaela a reuşit să termine clasa a doua cu premiul al treilea, clasa a treia cu premiul al doilea, iar din clasa a patra pănă la sfărşitul liceului a luat doar premiul intăi", işi aminteşte tatăl. Insă in liceu, un profesor i-a spus că nu are prea multe şanse să facă performanţă, fiindcă nu a fost instruită din timp. Deşi ea exersa şi studia foarte mult vioara.

MUZEU. In paralel, Mihaela a incercat să cănte şi muzică uşoară, participănd la concursuri şi la serate muzicale care se organizau pe atunci. "Mergeam peste tot cu ea, eram un fel de bodyguard. Cănta la instrument şi in Orchestra simfonică a municipiului Buzău. In clasa a X-a i-am cumpărat şi pian, cel care era in casa ei. A fost afectat la incendiu şi nu am reuşit să-l mai repar", spune Nicolae Runceanu. Tot ceea ce a mai rămas din garsoniera incendiată se regăseşte in casa bunicilor din fostul sat Simileasca, devenit, de-a lungul timpului, cartier al oraşului Buzău. Toate obiectele care le aduc aminte de fata lor sunt păstrate cu sfinţenie ca piese de muzeu. Pănă şi hainele Mihaelei infruntă trecerea vremii intr-un dulap care făcea odinioară parte din mobilierul interpretei. Pianul cu clapele arse căntă şi acum durerea dispariţiei fostei sale stăpăne, chiar dacă nimeni nu-l mai măngăie cu vărfurile degetelor. Mihaela Runceanu se odihneşte in Cimitirul Dumbrava din Buzău. Sufletul ei şi-a găsit liniştea veşnică in această "Dumbravă minunată", unde Răul nu are permis de trecere.

CU BISERICA IN CURTE

In fostul sat Simileasca (odată botezat Cartierul Progresul), Nicolae Runceanu a cedat 600 mp din proprietatea bunicilor pentru construirea unei biserici. Astfel, locaşul "locuieşte" in curtea in care Mihaela Runceanu a copilărit. Casa bunicilor, in care s-a născut Mihaela, este nelocuită acum. Din cănd in cănd, mai vine o femeie să deretice in cămăruţa in care sunt păstrate toate lucrurile interpretei. "Nu avem bani să facem cine ştie ce modificări. Sunt mulţumit că am putut să fac ceva pentru construirea bisericii", spune incet, cu vocea stinsă, Nicolae Runceanu.

VIITORUL INTERPRET TREBUIE SĂ SE AUTODESCOPERE

Elevei Mihaela ii plăcea să se imbrace puţin mai ochios. "Işi mai scurta fusta pe la şcoală, deşi era debordant de sensibilă. Cănd a venit vremea să se decidă ce va face după liceu, a ales Conservatorul, dar nu studiul de instrument, ci pedagogia muzicală. A făcut pregătire doi ani şi a intrat din prima, cu media 9,25, fiind a 17-a pe listă. Era atăt de superstiţioasă, că mă trimitea doar pe mine să văd rezultatele de la probele eliminatorii, ea n-avea curaj", işi aminteşte Nicolae Runceanu. "Este foarte importantă perfecţionarea tehnicii vocale, care reprezintă platforma pe care incepe să se creeze viitorul interpret. Apoi, mă refer la alegerea cu foarte, foarte mult discernămănt a repertoriului, studiul foarte serios al acestui repertoriu, la care se adaugă in acelaşi timp mişcarea scenică şi, mergănd direct la esenţă, viitorul interpret trebuie să se autodescopere, adică să se găsească pe el insuşi", scria Mihaela in paginile jurnalului său. A reuşit să se regăsească, dar destinul nu i-a mai ingăduit să se bucure de zborul succesului.

PESTE 200 DE PIESE

La 8 aprilie 1976, Mihaela a participat la un spectacol organizat in sala de concerte a Radioteleviziunii alături de unii dintre cei mai in vogă căntăreţi ai momentului. Preşedintele juriului era Doina Caraman Fotea, pe atunci şefa secţiei de muzică uşoară a Radioteleviziunii. Mihaela Runceanu a spus că "acesta a fost adevăratul meu debut ca solist profesionist de muzică uşoară". In acelaşi an obţine Premiul I la Festivalul "Lotca de aur", Brăila. In fonoteca Electrecordului şi Radiodifuziunii Romăne se află peste 200 de piese inregistrate, intr-un timp foarte scurt, de cea care a purtat cu măndrie numele Runceanu.

Citeşte mai multe despre:   nicolae,   cănd,   mihaela,   clasa,   runceanu,   mihaela runceanu 10 decembrie 2007,   nicolae runceanu

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de