x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Nevîrstnicie

0
Autor: Luminita Ciobanu 11 Aug 2008 - 00:00

Un puşti mă­mos, iar actualmente... un co­pil mare. Aşa îl caracterizează în cîteva cuvinte pe Mihai Constan­tinescu sora sa, Ileana Cojocaru. 



Un puşti mă­mos, iar actualmente... un co­pil mare. Aşa îl caracterizează în cîteva cuvinte pe Mihai Constan­tinescu sora sa, Ileana Cojocaru.  

Cînd ne vor­beşte despre co­pilărie, so­ra artistului face de la în­ce­put o pre­ci­zare: "Cred că în clipa în care ne-am născut, a fost o gre­şea­lă! Eu trebuia să fiu băiat, iar Mi­hai, fetiţă!", exclamă doam­na Ileana Cojocaru, conti­nuînd: "Ne-am năs­cut într-o fa­milie de oa­meni foarte cum­se­cade, intelectuali. Pînă la vreo şase-şapte ani, pînă în 1950, am avut o copilărie feri­cită, dar n-am fost neapărat răs­făţaţi... După ’50, lucrurile s-au schimbat şi s-a mai dus li­niştea şi tihna, pentru că am stat unii peste al­ţii: doi copii cu doi părinţi într-o cameră! Dar părinţii au făcut eforturi mari ca să nu prea simţim noi... Ţin minte că duminica părinţii noştri cumpărau cîte un pui din pia­ţă şi «înşirau» din el mai multe feluri de mîncare!", îşi amin­teşte cu nostalgie sora interpretului.    

ÎN JOACĂ. "Mihai era foar­te legat de mama. Cîteo­da­tă mai mergea în vizită şi mă ruga să fac cumva să nu observe că a plecat. Dar în ma­ximum 5 minute observa că mama nu este acasă şi plîn­gea după ea... Dar era cuminte şi bun! Cînd era mic îl fardam, îi dădeam cu ruj de la  ma­­­ma mea...", ne creionează ima­ginile de ieri doamna Ilea­na, re­­memorînd totodată mo­men­­tele în care, împreună cu Mi­­hai, se juca prin curte cu fe­­li­narul pe care tatăl său îl "meş­­terea" dintr-un pepene ver­­de în care punea o lumî­na­re sau momentele în care aler­gau cu două floricele din­tr-o zambilă în nas ca nu cum­va să piardă mirosul pri­mă­verii. O amintire dragă, din co­pilărie, după cum ne spu­ne doam­na Ileana, este din pe­rioada Crăciunului: "Pe ­atunci nu existau globuri, nici bom­boa­ne de pom. Iar noi împreună cu tata şi cu o mă­tu­şă îm­brăcam biscuiţi şi cîte o bom­bo­nică în staniol, pe care nu ştiu de unde-l aducea tata. Du­pă ce împachetam biscui­ţii în staniol îi puneam în pom".  

Sora interpretului recu­noaş­te că n-a fost atrasă de mu­­zică, deşi a avut posibilitatea să studieze pianul. "Ne-am născut cu pian în casă. Biata mama ne-a angajat o pro­fesoară să învăţăm să cîn­tăm, dar nu prea ne-am ţinut. Mihai a învăţat ceva, eu mai puţin... Dar totul a fost pe termen scurt, pentru că nu erau bani de profesoară... În perioada în care noi eram strînşi de gît de sărăcie, Mihai pleca în pădure, se căţăra în copaci, tăia crenguţe, le bibilea şi făcea sfeşnice decorative. Se puteau şi folosi, iar eu le mai vin­deam pe la serviciu cole­ge­lor", mai spune doamna Ileana.  

Sora artistului şi-a dorit să studieze geologia, dar destinul i-a îndreptat paşii spre domeniul sanitar. A urmat Şcoala Tehnică Sanitară, a obţinut bursă de merit. "În­văţam bine, primeam bursă, pe care o dădeam în casă. Bursa mea a contat foarte mult", continuă doamna Cojocaru.

Anii au trecut, iar Mihai Constantinescu a devenit un interpret preţuit. "Îl căutau fetele... îl mai ocroteam noi, mai spuneam că nu e acasă, iar mama era cu ochii în patru la fete", spune cu amuzament  Ileana Cojocaru. Sora şi mama artistului erau primii critici, dar şi primii spectatori ai lui Mihai. Cînd crea o piesă le chema să îl asculte, să-şi spună părerea.  Doamna Ileana Cojocaru îl consideră pe Mihai copilul său, de care are grijă de cînd se ştie. "În clipa în care a dispărut mămica i-am promis că o să am grijă de el ca de copilul meu. Copii nu am, dar îl am pe Mihai, îl am de mult. E şi cu picioarele pe pămînt, dar şi cu capul în nori...", încheie doamna Ileana Cojocaru.
Citeşte mai multe despre:   mihai,   ileana,   ileana cojocaru

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de