x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

O lume minunată

0
Autor: Luminita Ciobanu 11 Aug 2008 - 00:00

Pasiunea pentru muzică s-a manifestat mai tîrziu, în adolescenţă, cînd a prins "contur" formaţia Mondial. 



Pasiunea pentru muzică s-a manifestat mai tîrziu, în adolescenţă, cînd a prins "contur" formaţia Mondial. 

Pe cînd era elev în clasa a X-a, muzica îl însoţea pretutindeni, mai ales la şcoală cînd se visa... toboşar şi ţinea ritmul folosind pe post de baterie un scaun, în pauzele dintre cursuri. Apoi s-a alăturat formaţiei Mondial, re­pe­tiţiile fiind susţinute în Clubul 303 din Po­li­tehnică. "M-am întîlnit cu băiatul dirijorului Vanica, Romeo. Este vorba despre cel care a com­pus melo­diile pentru formaţia Mondial. Eu le-am ştiut primul, le-am cîntat primul, am cîntat şi cu ei în primă formulă. Apoi am cunoscut la Casa Studenţilor alţi băieţi care erau conservatorişti toţi, în formaţia Dixi ’67: Petre Magdin, Ma­rius Ţeicu, mai tîrziu a ve­­nit şi Marcel Dragomir; am susţinut nişte spec­tacole de varie­tăţi cu un ma­re succes. La vre­mea aceea, Casa Studen­ţi­lor era mult peste ceea ce se poate chema teatru de revistă. Era o atmosferă puţin mai liberă, nu eram aşa de încorsetaţi şi ne permiteam să cîntăm şi în limbi străine, să avem diverse mo­mente în spec­tacole... Noi ne întîlneam, pentru că ne agream, doream să cîntăm, dar nu era la mij­loc problema banului. Cîntam pur şi simplu din plăcere şi nu visam că vom deveni cineva. Ne bucuram că ne aplaudau cei din sală, ne gîndeam cum să facem mai bine, mai interesant".  

SPECTACOLE. "Am fost odată la Casa de Cultură Griviţa Roşie, pe 100 de lei, impoza­bili, practic 98 de lei, 2 lei era impo­zitul. Eram foarte încîntaţi, însă banii erau o bucurie că aveam ceva în buzunar, erau bine veniţi... Într-o seară am fost în Gara de Nord, unde era un bufet foarte bine pus la punct. Am mers toţi şi am mîncat fasole cu cîrnaţi şi ne-am luat o bere. Era mare lucru, să-ţi iei din banii tăi aşa ceva. Ne bucura faptul că băgam mîna în propriul buzunar şi găseam ceva... Iar într-o vară, cînd cîntam la mare, l-am rugat pe un coleg să-mi arate cîteva acorduri la chitară. Aveam 20 de ani cînd făcusem un cîntec, «Anotimpuri», cu care m-am prezentat la un moment dat la o emisiune de varie­tăţi, în 1971, precum şi cu melodia «Porum­biţa». A fost o melodie franţu­zească, tradusă ro­mâneşte. Într-o mare de solişti consacraţi, am venit eu, şi am făcut trei bis-uri. Şi, uite aşa a început povestea vieţii mele. Eram la facultate (IEFS – Institutul de Edu­caţie Fi­zică şi Sport). După ce am terminat Institutul au început turneele. Pe atunci îmi puneam problema dacă pot să fac textele. M-am uitat peste versurile poeţilor Minulescu, Topîrceanu, Eminescu... Poezii care să fie şi frumoase, ca mesaj, dar care să şi treacă din punct de vedere al cenzurii", îşi aminteşte Mihai Constantinescu.  

PENTRU COPII... Succesul nu s-a lă­sat prea mult aşteptat. Oamenii îl recunoşteau pe stradă, îl opreau şi-i fredonau melodiile. Iar după spectacole primea zeci de buchete de flori. Întîlnirea cu Titus Munteanu are la bază povestea unui cîntec foarte îndrăgit: "O lume minunată". "În anul 1979 s-a făcut în România un spectacol pentru Anul Internaţional al Copilului, care avea loc la Sala Polivalentă. Cel care se ocupa din partea televiziunii de acest spectacol era Titus Munteanu. Mi-a spus că e un an mai special şi m-a întrebat: «Nu poţi să scrii şi tu un cîntec pentru copii?» Nu ştiam ce să cred. Pot, nu pot? Ce să spun? Culmea a fost că eu aveam acasă o melodie, fără text. Era chiar melodia de la «O lume mi­nunată». După ce mi-a indus această idee cu cîntec pentru copii, eu am plecat de la Sala Polivalentă spre casă, pe jos, cu gîndul să fac un cîntec pentru copii, un cîntec frumos, mi-am adus aminte de melodia mea de acasă şi pe drum, pînă acasă, am spus aşa: E o lume minunată în care veţi găsi… Şi mai ce? Numai copii! Fug acasă să nu pierd ideea, să nu cumva să uit! Nu aveam cu ce să scriu, am luat-o la fugă m-am dus în cămăruţa mea, mi-am luat chitara, mi-am luat un casetofon, l-am pus în faţă, melodia o ştiam şi am cîntat tot refrenul. Culmea, am cîntat tot refrenul numai cu acest început şi textul a venit pur şi simplu singur, nu am făcut nici un efort: «O lume cu mult soare şi mii de jucării, pentru copii». Şi aşa s-a născut refrenul. M-am gîndit şi într-o oră jumătate era cîntecul gata. A fost făcut cu orchestra Radio, pentru că era un eveniment special, nu era un simplu eveniment. Din momentul în care s-a difuzat emisiunea şi s-a auzit la toate televizoarele din ţară acest cîntec, din momentul acela «m-am nenorocit» la modul frumos. Din momentul acela am devenit cîntăreţul copiilor. Ani de-a rîndul, bunicuţele se opreau şi le spuneau copiilor: «Uite, el este nenea care cîntă O lume minunată»!, iar ­copiii începeu să rîdă şi dintr-o dată era o chestiune foarte familiară între mine şi ei. Cel puţin 7-8 ani, dacă nu cîn­tam «O lume minunată» la spectacole nu se putea. Spre marea mea surprindere, astăzi, după 29 de ani, copiii cîntă melodia asta ca şi atunci. Nu ştiu care este secretul, de ce? Ce e mai interesant? Este o magie, nu numai cîntecul însuşi şi cuvintele, dar probabil ce am transmis atunci, s-a transmis ca un lucru care trebuie să fie, pe care trebuie să-l ştii. Dacă am făcut unul, trebuia să vină şi următorul şi aşa am făcut «Haideţi la joacă!», care nu a mai avut impactul pe care l-a avut «O lume minu­na­tă», dar pot să spun că şi astăzi se cîntă foarte bine. Iar părinţii au transmis copiilor acest cîntec. Foarte interesant este că indiferent ce aş cînta ni­mic nu are acest impact pentru că «O lume mi­nunată» este «O lume minunată». Poţi să cînţi «O lume minu­nată» şi să pleci. «O lume minunată» o cîntă toată lumea, oriunde aş fi, ­oriunde există români!", completează Mihai ­Constantinescu.
Citeşte mai multe despre:   lume,   cîntec,   minunată,   minunat

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de