x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Regret şoptit

0
Autor: Dana Andronie 02 Mar 2009 - 00:00

Iubitor de ironie, de discreţie şi de profunzime. Versurile cântate de el pot fi un regret şoptit.



Oscar Wilde spunea că singurele lucruri pe care nu le regretă niciodată sunt greşelile. Şi Mircea Vintilă cântă despre aceleaşi regrete.

Radu Anton Roman i-a făcut lui Cioculeţ un portret care şi astăzi îşi păstrează culorile evocării: "Nu aş vorbi despre o «reţetă» în succesul lui Mircea Vintilă. Mi-aş aduce doar aminte despre vremea în care s-au născut primele sale cântece, despre acel teribil, exuberant şi zăpăcitor an 1968: eram contemporani, din plin, cu fenomenul hippy («puterea florilor») din San Francisco, cu «revoluţia» studenţească franceză, cu primăvara de la Praga. Cântau Beatles, Hendrix, se năştea hard-ul, se fetişiza muzica psihedelică şi underground. Îi divinizam pe Donovan, Dylan, Baez. Cuceream la Bucureşti, printr-o neaşteptată, spontană «manifestaţie» studenţească, dreptul la vacanţă de Crăciun (mai ţine oare minte cineva ciudata, anarhica izbucnire din Bucureşti?!). Mircea Vintilă e unul dintre «produsele» acelui timp, în care se cânta bine, sub un stindard. Se cânta chiar foarte bine! Mircea era unul dintre «folk-iştii» iubitori de ironie şi gingăşie, de discreţie şi profunzime, de joc şi provocare. Versurile – proprii sau ale altora – erau o caricatură duioasă ori nostalgică, un regret şoptit, un oftat de-abia auzit după perfecţiunea mereu ratată, mereu accesibilă. A mai schimbat el orchestraţia, a mai adăugat ritmuri, percuţie, dar a păstrat ce era de păstrat: muzica bună, textele delicate şi subtile, jocul aparenţelor. Marile sale sentimente şi tristeţi sunt şi astăzi rostite cu discreţie şi autoironie. Mi-e drag oricând să-l ascult, îi admir inteligenţa cu care dă valoare şi fineţe unei muzici adresate, prin definiţie, tuturor".           

A FI SAU A NU FI. Singurul regret al lui Woody Allen este că nu este altcineva. Mircea Vintilă nu are regretul că nu este altcineva decât... Hamletul din Popa Nan – aşa cum îl denumea actorul Adrian Pintea: "Singurul artist român care ar putea CÂNTA monologul «A FI SAU A NU FI» şi ar fi crezut fără nici o îndoială de publicul românesc şi de aiurea... Domnul Mircea Vintilă l-a avut, cu siguranţă, vecin pe strada Popa Nan pe domnul William Shakespeare, în vremea aceea «artist şi fotograf»... Mulţumim, domnule Mircea Vintilă".

"M-am întâlnit o dată cu Nichita Stănescu la braseria de la Atheneu. Îi plăceau chifteluţele... Era emisiunea «Joia tineretului». Petre Magdin o prezenta. Se alegea melodia preferată. Şi Nichita era cu piciorul în ghips. Au venit acasă la el, i-au montat televizorul şi s-a uitat la televizor. «Frunză verde de albastru» a luat primul loc. S-a bucurat teribil!"
Mircea Vintilă
Citeşte mai multe despre:   mircea,   vintila

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de