Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Tânăr, pasionat de muzică, student politehnist. Este vorba de Dragoş
Vasiliu, care dincolo de meseria de inginer şi-a mai împlinit un vis.
Tânăr, pasionat de muzică, student politehnist. Este vorba de Dragoş Vasiliu, care dincolo de meseria de inginer şi-a mai împlinit un vis.
Şi-a dorit să cânte la chitară. I-a plăcut din copilărie. Şi s-a înscris la Cercul de la Casa Studenţilor “Grigore Preoteasa”, având-o colegă pe Aura Urziceanu. S-a alăturat apoi formaţiei Mondial la începuturile acesteia când, hălăduind prin apropierea Clubului Politehnicii, a fost atras, ca un magnet, de muzica Mondialilor. “Trecând, i-am auzit pe ei cântând şi le-am spus: «Măi, băieţi, şi eu ştiu să cânt la chitară. N-aveţi nevoie de un chitarist-armonie?» Şi uite-aşa ne-am apucat de cântat. Băieţii erau Filip Merca, Gabi Drăgan – solist, Florin Dumitru, Dan Panaitescu, chitară solo. Nicuşor şi Mihai Sichitiu, studenţi la Electronică, făceau staţiile de amplificare. Se cânta cu cablurile proptite în amplificator cu beţe de chibrit, ca să faci o treabă ca lumea... Şi se stricau când îţi era lumea mai dragă”. Dragoş Vasiliu l-a adus la Mondial şi pe Mihai Constantinescu, prietenul său din copilărie “ciupit de muzică, ascultând posturi precum Radio Luxemburg, noaptea”. Li s-a alăturat apoi Romeo Vanica.
IMPROVIZAŢII. Pasiunea pentru muzică îi făcea să uite că s-a înserat de mult şi a trecut de miezul nopţii. Banii? Nu-i interesau. Tot ce adunau puneau de o parte pentru instrumente. “Am cumpărat un amplificator Doina şi un claviton, un fel de pian electric, îngust, departe de ceea ce se numea orgă. Însă, neavînd scule suficiente, ne băgam şi doi pe un amplificator şi se stricau, se alegea praful”, îşi aminteşte Dragoş Vasiliu.
Patru spectacole concomitent
“Pe vremea aia, nefiind atâtea programe la televizor, baza erau cluburile. Pe măsură ce am terminat Politehnica, am plecat de la “303” la Casa Studenţilor. Când Toma Laurenţiu a venit director la Casa Studenţilor ne-a chemat şi pe noi. Şi, la un moment dat, la “Preoteasa” se montaseră nişte schele, iar poarta avea lanţ, ca să intre câte o persoană, să se poată merge în şir indian să nu se rupă porţile. Şi... jos, în hol, cântau «Cometele», sus, pe scenă cântam noi, în bar cânta Aura Urziceanu jazz, sus în pod, cânta Coralul. Erau patru spectacole în acelaşi timp.”
Festival în memoria lui Gabi drăgan
De-a lungul timpului, componenţa formaţiei Mondial s-a tot schimbat. În toamna anului 1970, Dragoş Vasiliu a fost nevoit să renunţe la colaborarea cu formaţia Mondial. A plecat în armată. Apoi s-a angajat ca inginer stagier. “Terminasem Politehnica de un an şi jumătate şi cum aveam turnee, concerte, nu mă angajasem. Şi exista pericolul, dacă nu mă angajam după 3 ani, să pierd examenul de stat. Băieţii m-au întrebat dacă mă mai întorc. Am avut de ales între ansamblul de dansuri populare şi Mondial. Cu Mondialul erau turnee şi în cursul săptămânii, iar ca inginer stagiar nu puteam spune: «Joi, eu plec», mai ales că se lucra şi sâmbăta. Şi am fost nevoit să aleg Ansamblul de dansuri populare. Şi atunci băieţii l-au adus pe Vlad Gabrielescu. Apoi, mai târziu a venit Doru Tufiş. Prin ’74, viaţa i-a îndepărtat.” S-au reunit după Revoluţie, în 1993, când au editat albumul “Remember Mondial”. Doi ani mai târziu, solistul trupei, Gabriel Drăgan, părăsea în grabă scena vieţii. În amintirea lui, Mondialul s-a reunit în 1998. Au conceput festivalul “Iubire, bibelou de porţelan”. Iar povestea continuă. Ultimul spectacol: Iaşi, aprilie, 2008.
Cenzura şi-a spus cuvăntul
“În «Atât de fragedă» melodia poartă acest titlu, dar sintagma nu se regăseşte şi în cântec, pentru că prima strofă a fost scoasă. De ce? Pentru că era: «Atât de fragedă te-asemeni/ cu floarea albă de cireş/ şi ca un înger între oameni...» Cum? Înger? Dar la sfârşit a adormit cenzura. A rămas «Şi-o să-mi răsai ca o icoană/ A pururi verginei Marii», spune Dragoş Vasiliu. Iar probleme au fost şi la piesa pe Harta Europei. «Ni s-a spus: «Cu gândul şi cu ochii pe Harta Europei? Vreţi să plecaţi?»“, îşi aminteşte Dragoş Vasiliu, zâmbind.
