x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editie de colectie Mondial Clasici pe portativ!

Clasici pe portativ!

de Luminita Ciobanu    |    29 Sep 2008   •   00:00

O formaţie cu stil: Mondial. Un repertoriu aparte. Cine n-a ascultat cu emoţie piese precum “Romanţă fără ecou”, cunoscută şi ca “Iubire, bibelou de porţelan”, sau “Atât de fragedă”?



O formaţie cu stil: Mondial. Un repertoriu aparte. Cine n-a ascultat cu emoţie piese precum “Romanţă fără ecou”, cunoscută şi ca “Iubire, bibelou de porţelan”, sau “Atât de fragedă”? În 1966, la Clubul Politehnicii, 303, sau “Trei gaură trei”, cum mai era numită locaţia, un grup de studenţi îndrăgostiţi de muzică aveau să constituie o nouă formaţie. Şi-au spus Mondial. De ce? În încercarea de a găsi cel mai potrivit nume, a venit propunerea lui Filip Merca, basistul trupei, iar ceilalţi au considerat că se regăsesc în acest concept. Aşa a începe istoria Mondialului. Sonorizarea inadecvată nu i-a împiedicat să cânte cu dăruire. Un an mai târziu formaţia înregistra primele compoziţii: “Romanţă fără ecou”, “De va veni la tine vântul”, “Primăvara”, “Atât de fragedă”, “Departe sunt de tine”, pe versurile poeţilor Ion Minulescu, George Topîrceanu, Octavian Goga sau Mihai Eminescu. Iar succesul a fost unul răsunător. Faima Mondialului a adus un nou suflu în muzica pop-rock din România acelei perioade. Anii au trecut. Dar muzica formaţiei Mondial aduce aceeaşi emoţie celor care o ascultă. Pentru că dincolo de linia melodică şi de versurile cântecelor se află şi o stare de spirit, transmisă mai departe generaţiei tinere!

×
Subiecte în articol: mondial