x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Moromeţii vechi şi noi

0
Autor: Catalin Pruteanu 18 Ian 2010 - 00:00
Moromeţii vechi şi noi ANF/
Vezi galeria foto


Siliştea-Gumeşti, satul în care s-au născut Moromeţii, şi Talpa, locul unde au renăscut pe peliculă.

La intrarea în Siliştea-Gumeşti sunt două tăbliţe ruginite, fiecare indicând în direcţii opuse. La dreapta e Centrul Memorial "Marin Preda", amenajat într-o fostă sală de clasă din clădirea şcolii vechi, unde a învăţat scriitorul. La stânga e casa natală, aflată pe o uliţă plină de gropi şi noroi, dar e nelocuită, nevizitabilă şi închisă cu aceleaşi ferestre rotunde, cu cadru metalic şi chedere din cauciuc, cum văzuserăm din abundenţă pe drum şi care dau clădirilor un bizar aspect de autobuz obosit de prea multe curse.

De Centrul Memorial se ocupă Eugenia Ţăpurică, profesoară de limba română, acum pensionară, şi care primeşte pentru aceasta fabuloasa sumă de 50 lei lunar. De la ea aflăm că încăperea în care este amenajată o mică expoziţie "Marin Preda" (dar care nu conţine nici un obiect personal al scriitorului) a fost chiar clasa în care a învăţat autorul "Moromeţilor". "Prima şcoală a fost pe la 1837 aici, din chirpici, ca vai de lume. Învăţătorul era plătit c-o oca de grâu, cu două de orz, un litru de lapte şi brânză. Iniţial au fost două săli de clasă şi holul dintre ele.

Apoi domnul învăţător Toderici din «Moromeţii», alias Ioan Gheorghe, şi care a murit la 99 de ani, a reuşit cu nişte eforturi fantastice prin anii 1930 şi ceva să strângă nişte fonduri şi să mai facă restul sălilor de clasă. Şcoala este renovată. Până acum vreo doi ani au fost uşile vechi, din 1922, însă au fost înlocuite, cu toate că trebuia să fie recondiţionate", ne povesteşte Eugenia Ţăpurică. De la ea aflăm că nu mai există în sat rude apropiate ale lui Preda, ci doar descendenţi îndepărtaţi, că în locul poianei lui Iocan e acum o cârciumă, că aici se organizează anual Festivalul de proză scurtă "Marin Preda", sponsorizat de o locuitoare a comunei care se descurcă mai bine cu banii şi că "Gumeşti" vine de la fosta moşiereasă a locului, pe nume Maria Guma.

Profesoara l-a cunoscut pe scriitor şi-şi aminteşte de vizitele lui. "Când venea Marin... Mărin, de la şcoală acasă, se oprea la toate gardurile. Nu erau garduri din fier ca acum. Erau din răzlogi, din şipci. Îşi băga acolo capul şi se uita în curte. Stătea pierdut şi câte o oră, două, ca să vadă ce se întâmplă în curtea aceea. Aşa ne povestea dumnealui: «Stăteam să văd ce se întâmplă în curtea aia, absolut toată mişcarea». Mai ales că avea o miopie foarte puternică şi venea mai mult dibuind pe gard. Niciodată nu mergea pe mijlocul drumului, mergea pe lângă gard. Nu era un vorbăreţ, nu-i plăcea să-şi exprime tare sentimentele, gândurile. Trebuia să vorbeşti cumpătat, trebuia să vorbeşti cu mult discernământ, nu-i plăcea să fie întrerupt. Îi plăcea omul să-şi vorbească vorba lui, să nu vorbească ceea ce nu trebuie."

La şcoala nouă, împodobită din belşug cu poze ale scriitorului şi cu citate din "Moromeţii", am întâlnit-o pe profesoara de matematică Dana Tudor, nepoată pe linie paternă a lui Tudor Călăraşu. Ea ne-a spus că în casa părintească a rămas să locuiască Gheorghe, adică personajul Achim din roman. El şi soţia sa au înfiat o fată, iar casa bătrânească este proprietatea acesteia. Există câteva zvonuri vagi cum că cineva, undeva, de pe la Bucureşti, parcă, ar vrea să facă acolo un muzeu, dar nimic nu e sigur. E doar un zvon.

LA TALPA
Dincolo, la câţiva kilometri de Siliştea-Gumeşti, în satul Talpa, unde s-a filmat "Moromeţii", lucrurile par mai animate. Oamenii îşi amintesc cu plăcere de filmările care au acaparat atenţia întregului sat. O întâlnim pe Ioana Stoicescu, care, se pare, a jucat un rol în alegerea satului ca loc de filmare. "Domnul Gulea era prieten vechi cu cumnatul meu şi l-a întrebat la telefon dacă ar putea găsi aici două case alăturate care să nu fie locuite. Şi am găsit. Au venit aici şi am mers şi-am văzut locuinţele. Casele de acolo, într-adevăr, nu aveau nici curent electric, erau şi singure şi le-a plăcut foarte mult. 

 

După aceea au venit, s-au instalat la şcoală cu recuzita şi veneau zilnic de la Alexandria. Unii dintre actori voiau să-i ducă la Bucureşti seara, să-i aducă înapoi dimineaţa, nu le plăceau condiţiile de aici. Veneau pe la 8:00-9:00 şi la 4:00-5:00 plecau." De pe urma filmului, Ioana Stoicescu a rămas şi cu o nemulţumire, ba chiar două. Prima: "Aici n-au dormit, doar mâncau. Domnul Gulea mânca la mine, şi ceilalţi, acolo, în jur. Mâncau ce-avea omul. Îi interesau produsele astea de ţară: lapte, brânză, care nu se prea găseau.

A scris într-un ziar, mi-a părut rău că a scris aşa, că oamenii de aici, din Talpa, abia aşteptau să vină echipa, ca să le aducă pâine. Într-adevăr, se găsea pâine mai puţină şi aduceau ei de la Bucureşti. Dar asta nu înseamnă că oamenii de aici mureau de foame". A doua: că nu s-a menţionat în genericul peliculei că a fost turnat la Talpa. În rest, amintirile sunt plăcute. "Oamenii erau curioşi. La filmări şedeau acolo, în jurul curţii, ore întregi şi se uitau. Au adus cu o macara copacul pe care l-au tăiat tocmai de la Drăgăneşti. Foarte greu l-au transportat.

După casă se face o vale şi apoi un deal. Acolo au făcut cimitirul, deşi era cimitir aici la noi, aproape. Ca să se vadă aşa, probabil, în pantă. Se vedeau lumini seara, nu se vedeau cruci. Şi se auzeau bocete. Casa s-a cam dat puţin pe spate. Cealaltă, a lui Bălosu, stă un pic mai bine."

FIGURAŢIE
Uliţa pe care se află casa din film se numeşte acum Strada Moromeţilor, e abandonată şi, la fel ca în cazul casei natale a lui Preda din Siliştea-Gumeşti, oamenii de aici au auzit zvonul că ar vrea cineva să facă din ea muzeu. Mai în spate se zăreşte cea a lui Bălosu, şi ea la fel de pustie. De vizavi de căminul Moromeţilor, dintr-o curte iese un om roşu la faţă şi cu nişte ochi de un albastru ireal. Se recomandă simplu: Tache. Îşi aminteşte cu plăcere de filmări, la care au participat copiii săi şi oile gospodăriei.

Soţia lui nea Tache ne spune că figuranţii erau plătiţi cu 50 lei pe zi. "La urmă, când s-a terminat filmu', l-a dat acolo, la căminu' cultural. L-a dat fără bani acilea. Acu' câţiva ani a mai venit băiatu' ăla de la Alexandria, cum îl chema pă ăla micu'?", îşi întreabă nea Tache soţia, apoi îşi aminteşte: "Niculae! A venit cu femeia, tot aşa, să vadă care-i treaba". Ne spune şi de o scenă în care mama sa trebuia să mâne oile în faţa camerei, dar oile nu voiau să asculte, aşa că regizorul ar fi dojenit-o, supărat că trebuie să mai tragă o dublă.

Mama lui nea Tache s-a supărat şi a plecat. "Maică-mea, când s-a dus cu oile la Valea Mare să le filmeze, a drăcuit-o ăla, Gulea. Pe urmă a venit să se roage de ea. «Ce, am ajuns să mă drăcui tu?», i-a zis maică-mea. «Bre, nea Pandele» - aşa-l chema pe tata -, «trebuie să ne iasă şi nouă filmul ca lumea, că, după aia, degeaba muncim»."

De vizavi, casa ne priveşte, prin lumina amurgului, cu ferestrele ei ciobite şi prăfuite. Şi totuşi mişcă ceva în casa Moromeţilor lui Stere Gulea. E un căţel mic, de câteva săptămâni, cu blana zburlită şi udă, care plânge şi tremură în tindă. Nea Tache nu ştie al cui e, nici nu pare să-l intereseze prea mult. "O fi venit de prin colo", arată el cu mâna spre casa lui Bălosu.

Îşi aminteşte şi el năzdrăvănia cu salcâmul: "Au adus salcâmul cu macaraua şi l-au băgat în pământ, într-o ţeavă. Ţeava mai e şi acuma. La urmă a legat cu caii de el" şi concluzionează zâmbind: "De frumos, a fost frumos. Venea cisterna cu apă de uda să spună că plouă".

Citeşte mai multe despre:   editie de colectie,   moromeţii,   dvd

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de