x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editie de colectie Nat King Cole Atac la Rege!

Atac la Rege!

de Anca Alexe    |    17 Aug 2009   •   00:00
Atac la Rege!
Sursa foto: /Getty Images

A luptat împotriva rasismului şi a pregătit terenul pentru succesele înregistrate mai târziu de cântăreţii de culoare.

Au existat valori precum Louis Armstrong, Ella Fitzgerald şi Billie Holiday care au ajutat la construirea podului de demarcaţie socială pentru anumite secţiuni ale publicului larg. Dar a fost şi Nat King Cole. Cel care a câştigat respectul publicului prin prestanţă şi căldură, cel care a militat pentru o societate unită şi a reuşit să realizeze mai mult decât toţi ceilalţi militanţi.

Prin propriile eforturi, demnitate şi pasiune s-a ridicat deasupra întregii lumi şi a scris pe cer că "planeta trebuie construită prin speranţe".
Mai presus decât lupta împotriva rasismului a fost refuzul artistului de a cânta în grupuri implicate în astfel de conflicte.

TENTATIVĂ DE RĂPIRE
Dispreţul său faţă de cei care fac diferenţe sociale a luat amploare în 1956, când, în timpul unui concert desfăşurat în Alabama, a fost luat cu asalt de trei membri ai Consiliului pentru Cetăţenii de Culoare Albă din Nordul Alabamei. Aceştia s-au strecurat în spatele scenei şi au încercat să-l răpească pe Cole. Forţele de ordine au pătruns însă pe scenă şi, în timpul încăierării, capacul de la pian a căzut pe spatele lui Cole. Rănit la coloană, artistul nu a mai avut puterea să-şi termine concertul. În plus, nu a mai cântat niciodată în Sud.

La scurt timp, unul dintre membrii grupului care au pus la cale tentativa de răpire a fost prins şi arestat. Până la sfârşitul anului, toţi cei care au luat parte la atentat au ajuns după gratii.

În 1956 a fost invitat să cânte în Cuba şi a vrut să stea la Hotel Nacional din Havana. Deşi nu i s-a dat voie din motive rasiale să locuiască în acest hotel, Cole şi-a onorat contractul, iar concertul de la Tropicana s-a dovedit un mare succes. Un an mai târziu s-a întors în Cuba, pentru un nou concert, pe care l-a susţinut în proporţie de 70% în limba spaniolă. A revenit la Havana pentru a înregistra un album complet în limba spaniolă.

În semn de recunoştinţă, în incinta Hotelului Nacional se află acum bustul lui Nat King Cole şi un tonomat care difuzează piese din repertoriul artistului.

CASA "ALBĂ".
Jim Davidson, unul dintre autorii biografiei lui Cole, dezvăluia un moment interesant din viaţa artistului. În 1948, Cole şi-a cumpărat o casă într-o zonă populată de albi: Hancock Park din Los Angeles, California. Proprietarii nu s-au opus achiziţionării, însă acţiunea lui Cole i-a luat prin surprindere. După semnarea contractului i-au mărturisit lui Cole că n-au înţeles de ce a făcut asta şi l-au întrebat de ce s-a mutat tocmai aici. Regele Cole le-a răspuns: "Nici eu nu ştiu de ce am făcut-o! Dar, dacă voi vedea pe cineva că face vreun pas greşit, voi fi primul care va face plângere!".

×