Fabrica de şlagăre

Cole, Moore şi Miller. Membrii unei formaţii care a rămas în istorie, căpătându-şi pe deplin gloria pe care o merita.

Despre controversatul trio s-au scris foarte multe. Majoritatea celor care a studiat "fenomenul" legat de "King Cole Trio" au aşternut în manuscrisele lor date precise de la înfiinţare şi până la ultimul succes. Însă nu mulţi au cercetat ce se află în spatele acestei reuşite. Daniel Mark Epstein, cel care s-a ocupat cu studiul vieţii lui Cole, a prezentat acest trio ca fiind unul...de geniu.

Când şi-au anunţat oficial apariţia, membrii grupului condus de Cole au fost luaţi peste picior de presa americană. Îi considerau «un grup de cameră, pentru copii». Nu le acorda nimeni şanse reale de succes, într-o perioadă în care mari formaţii şi instrumentişti acaparaseră industria muzicală. Oamenii nu-şi puteau imagina că un pian, un bass, o chitară şi o voce de aur vor ajunge să cucerească Hollywood-ul. În ceea ce-l priveşte pe Cole, influenţele idolului său, Earl Hines, au început să se facă simţite.

Nat avea excelente abilităţi de lider. Fiecare sugestie s-a dovedit a fi benefică trupei. Chiar şi cele legate de compoziţie. Deseori, Cole ajungea să le spună colegilor şi în ce notă să cânte. Ruşinos şi emotiv, Cole nu dădea indicaţii, ci spunea: "Încearcă dacă vrei aşa!". Datorită talentului său nativ, fiecare sfat al lui Cole s-a concretizat şi ulterior s-a transformat în hit.

DE LA SINE.
Primul basist din trupă, înlocuit mai târziu de legendarul Johnny "Thrifty" Miller, a fost Wesley Price. Acesta din urmă l-a prezentat pe Nat King Cole chitaristului Oscar Moore. "Fenomenalul" Moore, aşa cum a fost numit, a fost şi el înlocuit câţiva ani mai târziu de Irving Ashby. Dar, până la momentul acela, sclipirea lui Cole, Moore şi Miller nu a putut fi înlocuită.

Trio-ul a fost considerat o "fabrică de şlagăre" în lumea blues-ului, în lumea frazelor muzicale, a arpegilor, a cântecelor inedite, a compoziţiilor clasice şi originale. Întotdeauna lăsau impresia că nimic nu este aranjat, că totul vine de la sine, deşi fiecare notă era controlată. Ritmul, armonia şi sensibilitatea melodică respectau parcă legile fabuloasei arte numită muzică.

CIRCUITUL MUZICII
Partiturile erau lucrate de sute de ori la repetiţii, dar niciodată nu erau expuse pe scenă. Totodată, fiecare repetiţie a trio-ului se putea transforma într-un adevărat concert. Tranziţia uşor sesizabilă de la pian la chitară solo dădea pieselor o vizibilă notă de nobleţe. Cei trei artişti aveau o putere extraordinară de improvizaţie şi atribuiau ritmurilor de jazz efecte originale.

Armonia perfectă a lui Cole, adăugată la un ritm constant menţinut de Miller şi Moore, a produs invidie în rândul marilor formaţii contemporane. Stilul adoptat de ei era absolut unic în perioada aceea. Acordurile au fost importante surse de inspiraţie pentru industria muzicală de mai târziu. Mai mult, au creat un circuit în rândul posturilor de radio şi televiziune care au preferat ca în timpul emisiunilor să încânte publicul cu orchestra.

INTERPRET DE POVEŞTI
În permanenţă împreună la drum, Cole, Moore şi Miller au «respirat» acelaşi tip de muzică. Suflul lor s-a transformat într-un acord susţinut, iar cei trei au ajuns la stadiul de tot unitar. Deşi cel mai adesea rolul lui Nat era de solist vocal, avea momente când trecea la pian. Atunci, publicul rămânea surprins de efectul pe care îl crea prin multitudinea talentelor. "Sunt un interpret de poveşti. Când interpretez, îmi place să fiu în faţa pianului pentru a începe povestirea. Aşa, s-ar putea să aduc armonia între oameni prin muzica mea", mărturisea Nat.

"Apăsând clapele - spuneau fanii Regelui Cole pe site-ul personal - se simţeau foarte acut influenţele lui Earl «Fatha» Hines, Fats Waller, Frankie Carl, Count Basie, Fletcher Henderson, Mel Powell şi Teddy Wilson. Cole era podul de piatră dintre arta veche şi generaţia lui Oscar Peterson. Aşa se întâmplă de fiecare dată cu cei care abordează cu fineţe jazz-ul. Întâi imită, apoi inventează; întâi învaţă, apoi apare ceva original."

Pe măsură ce succesul s-a amplificat, iar vocea impresionantă a lui Cole răsuna în toată lumea, unitatea trio-ului nu mai era aceeaşi. Pe de-o parte, Nat susţinea concerte peste concerte în locurile în care era chemat, iar pe de altă parte, ceilalţi membri de multe ori nici nu mai onorau invitaţiile. O dată cu înregistrarea pieselor de Crăciun, lui Cole i s-a ivit posibilitatea unei noi cariere.